Diaspora studenţească din Moldova

Orice ţară duce o luptă serioasă contra exodului de creiere. Iar ţările care îşi respectă viitorul luptă pentru absorbţia de creiere imigrante. Moldova e un stat diferit. A dăruit multor state ale lumii creiere inteligente şi tinere. Şi a absorbit mai puţin.

Luni presa din România a lansat cu succes o ştire despre cea mai bună evoluţie la BACul românesc, reuşită de cetăţeanca R. Moldova Irina Caşcaval. Tânăra a declarat franc că ţinteşte acum o universitate bună. Ce înseamnă o universitate bună? Există topuri internaţionale ale universităţilor, care sunt actualizate în fiecare an, în baza unui şir de criterii. Cea mai bună universitate din Moldova nu a depăşit vreodată poziţia de 4000 în aceste topuri internaţionale.

Potrivit acestor topuri, Harward, Yale şi Oxford deţin întâietatea an de an. Există milioane de tineri buni care au încercat cu disperare să devină studenţi în aceste instituţii şi nu au reuşit. Chiar dacă taxele de studii sunt foarte înalte, şi mulţi ar fi gata să le plătească, nimeni nu e admis dacă nu corespunde unor rigori academice. Ştie Moldova că aceste universităţi de top au avut mai mulţi studenţi de la noi? Că unii dintre ai noştri au primit chiar burse onorabile, pentru că au avut o prestaţie academică onorabilă? Că unii dintre ai noştri au absolvit aceste universităţi cu Magna Cum Laude sau chiar cu Summa cum Laude?

Massachusetts Institute of Technology (MIT) este cea mai bună universitate tehnică din lume. Anul trecut o tânără din Moldova a fost admisă la MIT şi în câţiva ani va deţine diploma celei mai prestigioase instituţii tehnice de pe glob. O aşteaptă Moldova cu o ofertă?

Zilele trecute o conferinţă de presă neobişnuită a fost organizată sub cerul liber la Chişinău. Două tinere care au absolvit câteva instituţii europene au încercat să revină să muncească acasă, dar s-au pomenit că nu au primit oferte pe măsura efortului lor, a abilităţilor şi interesului. Maria Hâncu solicită autorităţilor din R. Moldova să ofere celor care au studiat în străinătate prioritate la angajarea în instituţiile publice, dar şi salarii mai mari.

Este adevărat, efortul unui student moldovean în străinătate este incomparabil cu cel depus de majoritatea studenţilor la facultăţile din R. Moldova. Chiar dacă se află în România, unde tinerii de la noi beneficiază de burse necondiţionat pe toată perioada studiilor, unde comunică în limba maternă, presiunea pe care o suportă un student aflat departe de casă este cu mult mai mare. Şi cu cât facultăţile sunt mai sus în topul universităţilor, cu atât presiunea este mai mare. Şi cu cât mediul lingvistic în care se află studentul este mai străin, presiunea este mai mare. Şi cu cât starea materială a părinţilor din R.Moldova este mai proastă, presiunea este mai mare.

Dar tinerii noştri rezistă, ei fac studii în Germania, Marea Britanie, Olanda, China, SUA, Finlanda şi oriunde în lume. Mulţi dintre ei nopţile spală podele sau, în weekend, spală vesela prin restaurante, doar ca să aibă un ban în plus şi să reziste, să se menţină în aceste universităţi de top. Cunosc familii care şi-au vândut automobile sau chiar apartamente, pentru ca să plătească taxele de studii ale copiilor lor. Şi niciunul dintre ei nu regretă lipsurile la care se supun, toţi consideră că au de câştigat – cunoştinţe şi abilităţi de calitate. Apoi, revin să afle că nimeni nu ştie de jertfele lor, de victoriile lor, şi că nici nu vrea să ştie.

Da, trebuie să recunoaştem că avem şi o categorie de studenţi din Moldova în străinătate care nu au nevoie de recunoaşterea de acasă. Topul lor ar începe cu Ecaterina Voronin, nepoata fostului preşedinte, şi ar continua cu descendenţii altor familii care au avut cu ce plăti şederea copiilor fără să simtă limitări bugetare. Şi mai trebuie să recunoaştem că unele familii plătesc taxe înalte de studii pentru universităţi lipsite de prestigiu, cumpărând astfel doar prestigiul unei diplome europene fără prestigiu. Din această cauză devine limpede că nu orice cetăţean al R. Moldova care face studii în străinătate trebuie admis imediat la muncă în instituţii publice cu salarii mari şi fără concurs.

Cert este că situaţia studenţilor moldoveni aflaţi la studii în străinătate nu este cunoscută. Toată vara mulţi dintre ei au fost acasă, în Moldova, revenind din marile metropole mondiale şi discutând prin microbuzele prăfuite din Chişinău cât de ieftin îi costă tichetele electronice în transportul public de la Bruxelles, sau cât de bine funcţionează programele gen Erasmus. Dar nicio autoritate publică nu a lansat un anunţ, să îi adune într-una dintre zile în sala de şedinţe a Guvernului şi să pornească un dialog cu ei. Nu cunosc un forum care ar întruni aceşti tineri, care i-ar chema la o discuţie, i-ar întreba unde se află, ce cunosc, de ce ar reveni acasă şi ce ar putea face atunci când revin?

Alina Radu, alina.radu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. FRONTUL RE-UNIRII

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ ——————

    —————♥—♥—♥— U N I R E ! —♥—♥—♥—————

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    Dragi prieteni ,

    după cum bine vedeţi nu vă stresez în fiecare zi cu emailuri inutile.

    A venit însă timpul pentru o nouă acţiune şi fiecare poate ajuta.

    Pe 16 septembrie la Chişinău peste 10 000 de oameni vor ieşi în stradă.

    Pentru asta e timpul să ajutaţi şi voi .
    Ce puteţi face?
    ——————————————————
    – faceţi-vă paşaportul dacă sunteţi din România;

    – promovaţi pe Facebook evenimentul;

    – promovaţi pe propriile bloguri şi pe alte site-uri evenimentul;

    – veniţi la eveniment;

    – nu veniţi singuri la eveniment- obligatoriu luaţi-vă prietenii, rudele, iubitele sau iubiţii,
    colegii de serviciu sau de şcoală;

    – vorbiţi cât mai mult despre acest lucru ca lumea să afle;

    – urmăriţi informaţiile despre eveniment;

    – dacă aveţi disponibilitate puteţi să ajutaţi financiar pentru promovare.
    ——————————————————–
    Şi nu Uitaţi- Unirea Face Puterea!!!

    Detalii despre eveniment pe

    http://moldpress.info/2012/08/constantin-codreanu-peste-10-000-de-oameni-vor-veni-la-marsul-unionist-pe-16-septembrie/

    N.B.
    VIDEO: youtube
    Traian Băsescu şi Dorin Chirtoacă
    au cântat cântece patriotice!

    http://www.youtube.com/watch?v=Tfw-Rr2a_74&feature=player_embedded

  2. vlad

    Dialogul autoritatilor publice cu Diaspora studenteasca din Moldova s-ar egala cu un pronuntat miros de tamae si multi din autoritari ar rupe-o la fuga, de parca badea Gheorghe i-ar intreba:ce,totusi,avem de gand sa facem cu parloagele r.m.?

  3. nm

    Acum 12 ani am fost si eu student in occident. Am plecat la studii si voiam sa ma intorc la universitatea mea din moldova ca sa lucrez. Dar profesorii din moldova au copii, nepoti si cumetri, pe care-i aranjeaza la locuri bune, asa ca repede m-au uitat, demonstrativ m-au uitat desi la plecare-mi promiteau cel mai senin viitor cand ma voi intoarce. Am ramas in Occident, am o viata interesanta, un lucru bine platit. De moldoveni imi amintesc numai in cosmaruri.

  4. ana

    chiar nu se regaseste o logica in cele spuse in articol. Studentii de la Chisinau nu sunt cu nimic mai prosti decit cei care meg peste hotare. Chiar e un articol jignitor. Parintii unor studenti din chisinau, sunt de la tara, acestia venind la studii stau la gazda…parintii acestora nu au apartamente pentru a vinde, sau masini. 8000 lei nu e o taxa ingrozitoare pentru o familie cu 2500 venit??? Adica peste hotare merg sa invete tot cei pe care parintii ii pot intretine??? Presiunea e mare? si studentii care vin de prin Briceni, de merg acasa doar prin vacante??? nu cred ca trebuie cei de peste hotare sa vina la lucru fara vreun concurs…asta-i chiar prea de tot, treaca concursul si ei de rind cu toti ceilalti, si lasa sa dovedeasca ca merita, nu sa faca mofturi de copii alintati!!!

  5. nath

    Personal mi-am facut studiile in Europa, m-am intors de la studii citiva ani in urma si lucrez de mai multi ani intr-o firma in sectorul privat. Dupa experienta proprie pot sa zic ca nivelul persoanelor care termina studiile in Moldova nici nu se compara cu nivelul persoanelor care au terminat o facultate in Europa. Ma simt tot timpul ca o eleva care termina lucrarea in 15 min, pe cind restul colegilor le trebuie doua ore!!! 🙂 Sa stiti ca in Europa nu este haosul de la noi: acolo nu se copie cum se face la noi la universitati, caci altfel esti alungat de la universitate si chiar din tara in care iti faci studiile!!! Cunostintele acumulate iti permit sa le aplici in lucru si evident ca si succesul e asigurat. Ceea ce nu este cazul in mare parte la studentii din Moldova care termina facultatea si la sfirsit cunosc doar definitii, dar habar nu au ce sa faca la lucru cind se angajeaza!!! Aceasta e realitatea, ma pronunt dupa ceea ce vad in compania in care lucrez si ceea ce simt lucrind cu un colectiv in care majoritatea au absolvit facultatile la noi in tara.

  6. katy

    conclusia?[morala ]?STUDIILE TREBUIE FACUTE IN TARA IN CARE VEI LUCRA,DEALTFEL….VEI SIMTI TOATA VIATA[SAU O PARTE DIN EA] O SUPERIORITATE I-NU-TI-LA.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *