Alina Radu: Unde pleacă Muruianu?

Uneori mi se creează impresia că în Republica Moldova există un singur judecător care poate fi preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. Deşi există sute de judecători profesionişti, cu o bună cunoaştere a legislaţiei, cu experienţă vastă nu doar de administrare a proceselor judiciare, ci şi a instituţiilor judecătoreşti, atunci când e vorba de alegerea preşedintelui CSJ nu există prea multe candidaturi, dar şi cele care sunt propuse se retrag în grabă, ca să rămână în listă doar unul, el, Ion Muruianu.

Ca un cetăţean al acestui stat, am o nedumerire faţă de  întregul sistem judiciar. Dacă un atare sistem nu este capabil să promoveze pe cei mai buni, mai oneşti şi mai morali judecători, înseamnă că sistemul e defect, iar cetăţenii nu trebuie să întreţină un sistem defect.

Nu am nimic cu acest judecător, Ion Muruianu. Ba mai mult chiar, sunt nevoită să îi aduc laude şi aprecieri. Ion Muruianu cunoaşte şi stăpâneşte foarte bine legislaţia, dacă a reuşit, în mod repetat, să atace şi să învingă Parlamentul R. Moldova, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, şi pe cine vreţi. Muruianu a fost vizionar, a ştiut cum să atace demisionarea sa repetată astfel încât să revină acolo unde, ziceam mai sus, poate să existe un singur judecător – în fotoliul preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie.

Dacă Muruianu este atât de bun, dacă a învins Parlamentul şi pe toţi cei care l-au contestat, de ce ar trebui să mai schimbăm ceva în această instanţă? Cunoaşte istoria jurisprudenţei  moldoveneşti vreun judecător demis în mod repetat de Parlament, pentru demiterea căruia  s-au zbătut luminate minţi juridice, şi care a revenit triumfând cu duble hotărâri ale Curţii Constituţionale în spate? Nu, Muruianu este unicul care a învins acest sistem şi acesta este semnalul principal că Muruianu trebuie să plece.

Pentru că imoralitatea lui Ion Muruianu este cu atât mai pronunţată, cu cât a ştiut să facă uz de cele mai specifice instrumente juridice ca să îşi recapete de două ori funcţia înapoi, dar, totodată, a ştiut să ducă într-un mod atât de grosolan la pierdere procesele judiciare ale Moldovei la CEDO. Judecătorul care câştigă în faţa Parlamentului şi pierde în faţa CEDO este absolut imoral, este în conflict cu etica şi, probabil, expus actelor de corupere politică.

Deciziile eronate ale judecătorului Ion Muruianu (în complet cu alţi judecători) au adus Moldova în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cel puţin 10 cazuri, după care Guvernul R. Moldova a fost nevoit să achite despăgubiri de circa 3 milioane lei (Muruianu nu a pierdut nimic, în declaraţia sa de avere pentru 2010 el notează că a avut venituri, împreună cu soţia sa,  de peste 1 milion de lei). Dacă un judecător ar fi cauzat aceste prejudicii din necunoaşterea legii, ar fi foarte grav, dar atunci când un judecător ştie să aplice legea în interes propriu cu brio şi o aplică în batjocură faţă de alţii – e mult mai rău, e cel mai rău.

Dosarele pierdute la CEDO din cauza învingătorului la CSJ Muruianu nu înseamnă numai bani pierduţi din bugetul celui mai sărac stat din Europa. Nu înseamnă doar onoarea pătată a întregului sistem judiciar.  Înseamnă încrederea pierdută în actul justiţiei a cetăţenilor R. Moldova.

În acest context, am tot tras cu ochiul pe paginile electronice ale Curţii Supreme de Justiţie, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Justiţiei, a Asociaţiei Judecătorilor din Moldova. Căutam un punct de lansare a unei discuţii, a unei dezbateri, a unei îndoieli barem, cu privire la verticalitatea învingătorului învins Ion Muruianu. Aceste instituţii nu au publicat nicio literă de contestare, de îndoială, de nedumerire. Doar nişte comunicate de salut pentru noul venit. Presa, şi nu toată, doar “câinii turbaţi”, au schelălăit ceva, neluaţi în seamă de cei mulţi.

Pe pagina web a CSJ rămâne descris frumos scopul activităţii acestei instanţe judiciare:  “Scopul ei (al CSJ – n.r.) este purificarea actului de justiţie prin eliminarea erorilor de fapt şi (…) să garanteze responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat, … “cu conştiinţă şi credinţă”.

Ieri, fără declaraţii oficiale şi oarecare explicaţii,  Raisa Botezatu, care deţinea interimatul poziţiei de preşedintă a CSJ, a părăsit nu doar această poziţie interimară, ci şi poziţia sa de judecătoare, după mulţi ani de activitate în instanţe.  În locul ei a revenit în acelaşi minut Ion Muruianu. Să fie acest act unul de “purificare” a sistemului, cu “conştiinţa şi credinţa” împăcate?

Scriu acest text, conştientă fiind de faptul că ZdG are în prezent câteva procese pe rol în instanţele judiciare şi că vreunul dintre acestea ar putea ajunge în curând chiar la curtea lui Ion Muruianu. Am luat în calcul şi răul care ni se poate întâmpla. Dacă CSJ va menţine în vigoare una dintre hotărârile Judecătoriei Centru, acest ziar se va închide. Şi mai ştiu că scriind acest text nu voi schimba mare lucru. Căci nu mai cred că va îndrăzni cineva să îl demită pe învingătorul Muruianu. Şi nici nu cred, deşi consider că ar fi bine, că Muruianu ar putea să se retragă din motive etice.  Dar cred că etica judiciară trebuie discutată în presă, căci de asta mergem la CEDO. Prea des şi prea departe.

Alina Radu, 
alina.radu@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

11 comentarii

  1. Constantin

    Mult stimata Alina
    Am citit articolul Dvoastra si va sustin despre ce ati scris.
    Cu profund respect,
    Va doresc noroc sanatate fericire……….
    Constantin

  2. Ludmila Popovici

    Nu am cuvinte!!!! Situatia data mi-a creat o stare de indigestie, cu greata, dureri in burta, scaun lichid, etc… Nici Geneva nu mai este Geneva si nici intregul sistem ONU nu mai are valoare… Iar in plan psiho-emotional – imi vine sa nu ma mai intorc acasa!!!

  3. galaction

    Ce atata zarva, e clar pentru mintile juridice c a nu s-a respectat nici Constitutia, nici legea. Parlamentul duce lipsa de minti juridice, care sa öle spuna clar cum este legal si constitutional. Se putea demite , dar sa fi respectat procedura constitutionala si Constitutia si atunci si acum.
    Cum comentati pe emotii si nu lauti Constitutia si legea. Nu discutam cum sunt – trebuie respectate.
    Regretabil ca iarasi PCRM citeste mai bine, decat toti trei din AIE… Ce juristi mai au pe acolo, consilieri etc…chiar nu a atentionat nici unul… sau poate nu au aplecat urechea si atunci de ce mai angajati con silieri juridici…

  4. vlad

    PE VREMURI CIRCULA UN BANC : Dl. IROFTE TIGANUL N-A FOST PRIMIT IN PARTID SI,intors acasa,SOTIA CATRINA I-L OCARASTE:–CE,MAI,N-AI PUTUT SPUNE CA FACI SAPE,POTCOVESTI CAI,CINE NAIBA TE-A PUS SA SPUI CA ESTI VIORIST IN RESTAURANT?CE N-AI PUTUT SA MINTI?!—IACA N-AM PUTUT,CATRINA,CACI DE LA REVOLUTIE INCOACE LOR LE TOT CANT MEREU…Oare cine si cui canta?!!!

  5. Radul

    Halal de asa justitie! Judecatorii trebue concediati fara dereptul de a profesa. De angajat straini cu salarii bune. Va fi pentru stst mai avantajos fara coruptie. Toata structura curenta a sistemului judecatores ete o masinarie de facut bani!!!!

  6. stefan

    pai bine, am citit si articolul de raspuns si explicatia la cele 8 cazuri ale lui Muruianu, si explicatia e destul de convingatoare…

  7. Victor

    Doamnă Alina!Ați menționat de imoralitatea lui Muruianu. Dar acei judecători care îl mențin pe dînsul în funcție sunt cu o morală perfectă?

  8. L.L

    Eu alt lucru la tema nu inteleg. Cum poti sa vii de la un salariu de 18 000 de euro, din inima Europei (ma refer la noul sef al Curtii)… la unul de aproape 10 000 de … lei.
    Explicatia unui jurist a fost… aici cu un atac raider iti faci norma anuala a celor de la CEDO… Da eu nu vreau sa cred….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *