Alina Radu: Toţi judecătorii

La acest moment, în Moldova sunt judecători de cel puţin 2 feluri: cei care judecă în baza legislaţiei oficiale a R.Moldova şi cei care judecă în baza altor legi: ale partidului, a cărui preşedinte i-a numit în funcţie, ale businessului cu decizii şi dosare în interes propriu sau de grup etc.

Atunci când un judecător din prima categorie este apreciat pentru că îşi face onest munca – cei din categoria a doua îşi asumă onorurile. Atunci când un judecător din altă categorie face justiţie în interesul partidului, ca un dulău slugarnic, cei din prima categorie se chinuie şi se frământă. Cei din categoria a doua au tot avansat în ultimii ani şi s-au înmulţit, cei care au fost primii – au ajuns la coadă şi s-au rărit.

În aceste zile opinia publică aşteaptă cu mult interes să vadă ce va face Colegiul Disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu judecătorii care au activat în cadrul Comisariatelor de Poliţie, cu ce care au luat decizii politice, şi cu cel care a numit “câini turbaţi” o întreagă categorie profesională pentru faptul că a scris despre rateurile judecătoreşti la CEDO.

Marţi a avut loc o şedinţă a Colegiul Disciplinar de la CSM. “Câinii turbaţi” au aşteptat o afişare a ordinii de zi, o declaraţie a colegiului în cauză, un comunicat de presă. Nu s-a întâmplat nimic. CSM şi toţi judecătorii au luat apă în gură. Or, tăcerea lor e de asemenea plătită din bani publici.

Am deschis şi am tot făcut refreşuri la pagina electronică a CSM, în aşteptarea unei declaraţii oficiale la tema disciplinei. Degeaba am ros butonul respectiv de la calculator. Ceea ce mi-a sărit tot mai tare în ochi a fost “Implementarea noului proiect USAID “Suport Moldovei pentru o guvernare rapidă” – un titlu pe această pagină electronică, sub care se povesteşte că asistenţa financiară americană va continua.

Mai jos, un alt titlu: “Acest site a fost realizat cu suportul Programului Comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în R. Moldova”. Citind asta, mi-am amintit că, recent, la ceremonia de celebrare a 10 ani de activitate în R.Moldova a avocaţilor americani, s-a pronunţat o cifră impresionantă despre numărul de traininguri şi alte acţiuni de recalificare şi profesionalizare a judecătorilor. Rezultatul – ştim cu toţii care este, atât cel cu independenţa justiţiei, cât şi cel cu profesionalismul judecătorilor.

În interviul plasat azi în ZdG, Monica Macovei invocă experienţa Germaniei în trecerea de la sistemul judiciar sovietic la cel democratic şi european. Într-o singură zi, toţi judecătorii au fost eliberaţi din funcţie şi au fost angajaţi alţii noi.
Discutând cu alţi reprezentanţi ai structurilor europene, provenind chiar din Germania de Est, am înţeles că, atunci, judecătorii vechi au putut participa la concursul pentru deţinerea unui post de judecător, dacă au putut proba propria integritate.

În Moldova sigur că nu se judecă ca în Germania, de aceea – UE, USAID şi CE mai pompează bani pentru reformare, iar dulăii turbaţi latră la caravana injustiţiei, care trece nestingherită peste drepturile noastre.

Alina Radu, 
alinaradu.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Ady

    Tinerii din Moldova sa mergem sa distrugem cladirea Ministerului Justitiei!!!
    Tanase n-o sa permita nimanui sa ne aresteze, iar Alina Radu va scrie istorii despre noi!!!!
    Toti vom fi eroi nationali!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *