Funcţionarul hapsân

De la Casa Presei se aud, din când în când, în zile diferite, frânturi de voci răsunând dinspre una dintre instituţiile importante ale statului. Un funcţionar alertat se plânge de griji şi nevoi. „Muncă importantă, întru binele societăţii, dar salarii mici, mici de tot, domnilor! Cum să exişti din asemenea remunerări?”. „La munca pe care o facem, să râzi, nu alta de salariul pe care ni-l plătesc! Dar cine vede, cine înţelege?”, se auzea, într-o zi obişnuită, ca un ecou, răsunând din partea acelei instituţii. Importante de tot.

Am ieşit afară să vedem cine se rupe muncind, pentru a realiza, eventual, un articol de presă. Nimeni, nimic – nici urmă de efort. În aer, însă, plutea vocea, aceeaşi voce, cerşind bani de la cetăţenii veniţi cu diverse probleme la el.

Am mers după voce. Ca în jocul cela. Cald… Rece… Vântul de afară o fura uneori şi ne rătăceam paşii. Mai aproape, tot mai aproape. Am ajuns chiar lângă biroul său. Nu am reuşit să intrăm, în schimb am aşteptat să-i auzim mesajul. Acelaşi. Bani puţini! Preţuri mari! Mai rău ca cerşetorul de pe str. Puşkin, care plânge de foame şi sărăcie. Cât am stat la uşă, vreo trei persoane, înroşite la faţă, au ieşit ţintă din birou, cu portmoneul subţiat. „E mai fin, mai uşor de purtat”, se autolinişteau aceştia, încercând să uite de funcţionarul hapsân.

ACF (Asociaţia Cetăţenilor Flămânzi)