Principală  —  Pamflet   —   Un strop de bărbăţie comunistă

Un strop de bărbăţie comunistă

291-fapte_buneEste şocant cât de atenţi au fost comuniştii la corectitudinea desfăşurării referendumului. Monitorizau până şi pacienţii de la Spitalul Oncologic, şi pe gravidele de la Centrul Mamei şi al Copilului. Ca să se respecte legea neparticipării la referendum, pacienţii au fost ameninţaţi cu răfuiala «medicală». Unele răfuieli au pus la grea încercare sentimentele materne ale lăuzelor.

«Nu primeşti copilul până nu te dezici de vot», aşa suna ameninţarea pentru unele mămici care, bucuroase de naşterea pruncilor, se porneau să meargă la vot pentru o ţară mai bună a copiilor lor. Creativitatea duşmanilor referendumului nu are margini. Ei au găsit ac de cojoc şi pentru eventualii votanţi din rândul bolnavilor incurabili.  Dacă la alegerile trecute aceşti bolnavi au fost scutiţi de drumul până la urna de vot, votându-se în locul lor, acum – nu li s-a mai oferit accesul la buletin şi scrutin.

Încălcări au fost peste tot unde au existat observatori comunişti, şi la Torino, şi la Bucureşti. Nu e de mirare, căci observatorii comunişti au umblat toţi anii aceştia cu mâţa în sacul cu buletine de vot, dar acum au decis să scoată mieunătoarea la lumină şi să o dea drept impostoare la referendum. În fine, merită remarcat efortul peceremist împotriva referendumului, succesul nu s-a lăsat mult aşteptat, la fel ca şi răsplata binemeritată.

La sfârşit, fiecare comunist implicat în antireferendumărie a fost răsplătit cu un strop de bărbăţie. Vladimir Voronin le-a mulţumit tuturor pentru atâta voinţă şi pentru că l-au ajutat să menţină ridicată „bărbăţia politică” a Moldovei.

Reverenda Tkaciuk