Un nou gaz va fi folosit pentru respingerea protestatarilor din PMAN

Sărbătoarea celor 25 de ani de independenţă a Republicii Moldova a trecut cu succes. În Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a sărbătorit cu mult fast, cei câţiva politicieni şi demnitari au fost bine păziţi în cortul lor vis-a-vis de tribuna cu concert. Gardul care i-a apărat de restul cetăţenilor R. Moldova şi-a îndeplinit perfect misiunea, niciun politician nu a fost atins de mâinile transpirate ale cetăţenilor de rând.

Au existat şi incidente. În timp ce politicienii de guvernământ şi demnitarii de supunere politică stăteau cuminţi în băncile lor coordonate din timp, gardul a avut de suferit. E vorba de un gard nou-nouţ, de vreo doi metri înălţime, destul de transparent, cu multe găurele pe unde trece chiar şi aerul şi lumina. Dar gardul e pus ca oamenii să fie opriţi, nu să pună mâinile pe el. Ai venit în PMAN? Ai terminat cumva de strâns roşiile şi ardeii şi prunele? Ai pus în beci câte ceva pentru la iarnă? Sau cine crezi că o să te hrănească, Guvernul, care şi aşa e chinuit de atâtea griji? Ţi-ai adăpat vaca, calul, porcul? Bine. Dacă tot ai venit în PMAN să vezi sărbătoarea, stai, omule, şi te uită, după cum vezi, gardul e plin de găuri, se vede bine. De ce trebuie să comentezi ceva? De ce să te revolţi, dacă ţi s-a dat aşa o oportunitate să priveşti parada printre gard? De ce trebuie să faci gălăgie? Politicienii din cort sunt oameni sensibili, obosiţi, ei nu se pot concentra la paradă, dacă în spate, fie şi după gard, le bolmojeşte ceva poporul. Politicienii nu sunt din fier, ca şi gardul, ei sunt oameni vii, cu răbdare limitată.

Culmea a fost când oamenii au început a se agăţa cu mâinile de gard. Parcă erau păliţi de soare! Bătrâni cu palmele murdare de sapă şi de topor, femei cu troscot sub unghii, copii cu degetele lipicioase de apă dulce ieftină – se ţineau de gardul Guvernului ca de beţele de răsărită pe cota lor valorică! Aici a crăpat răbdarea coordonatorilor sărbătorii. Gardul e totuşi nou-nouţ, frumos, metalic, şi în câteva ore această plebe îl va murdări de transpiraţie, de caramele barbaris, de salivă, de fasole, de ştir, de lobodă. Coordonatorii au rugat poliţiştii să salveze gardul de mâinile oamenilor. Poliţiştilor le-a fost cam jenă să salveze gardul cu bastoanele şi au lansat gazele lacrimogene. Oamenii s-au retras lăcrimând. Normal aşa, că la paradă nu trebuie să râzi în hohote. Doar că unii au scăpat câteva lacrimi şi peste gard, şi au murdărit gardul şi de lacrimi, de sare, de coroziv.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, nu a fost mulţumit de modul în care a fost salvat gardul coordonatorilor de poporul asudat. „În statele mai democratice ar fi fost împuşcaţi!” Aşa cum Republica Moldova merge cu paşi fermi spre democratizare, Guvernul Filip a decis să împuşte orice om care va atinge gardul Guvernării coordonate. Dar, înainte să fie împuşcaţi, protestatarii vor fi trataţi cu altfel de gaz. Cazul lacrimogen produce lacrimi, care ar putea rugini gardul. S-a decis utilizarea unui gaz ilariant. Îl stropeşti pe om în faţă, el începe a râde, îl împuşti şi el moare fericit. Moldova va deveni ţara de succes, va fi singurul stat în care poporul moare râzând. Se vor organiza tururi turistice internaţionale, vor veni nefericiţi de pe toate continentele să vadă cum se moare râzând: Gaz! Ha-ha-ha! Foc!, Gaz! Nu-pla-ha! Foc! Gaz! Ho-hi-hi! Foc!

Gazele ilariante vor fi procurate din fonduri europene, deoarece partenerii de dezvoltare au înţeles, în sfârşit, că Republica Moldova nu e România şi că acest stat are calea sa de dezvoltare. De asemenea, aceste gaze vor fi folosite şi la apropiatele alegeri, iar cei care nu vor vota pentru candidatul partidului gazator vor fi împuşcaţi cu sare. În curând, în Republica de succes Moldova vor rămâne doar oameni care râd de frica împuşcării şi coordonatorii lor.

Marian Şura-Mura
! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *