Greceanâi în locul lui Dodon

PCRM pune la cale înscăunarea Zinaidei Greceanâi în funcţia de primar de Chişinău. Se presupune că Greceanâi nu mai rezistă pe prima linie a frontului şi va renunţa la mandatul de deputat în favoarea unei funcţii de conducere în cadrul Primăriei.

Ce pun la cale cei din PCRM? După ce Igor Dodon va deveni primar, acesta va renunţa la funcţie în favoarea unui loc de premier într-o eventuală coaliţie PCRM-PLDM. Greceanâi, care candidează cu numărul doi pe lista PCRM, va deveni astfel primară-interimară. Cea care nu a reuşit prin forţe proprii să devină primară a capitalei în 2005 mizează acum pe sprijinul celui pe care l-a promovat în Guvern, Igor Dodon. Nu este un secret că anume Greceanâi este cea care l-a ajutat pe Dodon să ajungă ministru al Economiei în cabinetul său. Cei doi au şi o relaţie personală foarte bună, fiind de nedespărţit la evenimentele organizate de PCRM.

PCRM a identificat această soluţie după ce a consultat sondajele de opinie interne, efectuate de PCRM, acolo unde Dodon o devansa clar pe Greceanâi.

Tkaciuk şi prietenii săi care au urzit acest plan sunt siguri că Dodon va câştiga alegerile. Ulterior, va fi anunţată coaliţia dintre PLDM şi PCRM, ca una salvatoare pentru R. Moldova. Dodon, după ce se va gândi câteva zile, va accepta, într-un final, funcţia de premier pentru Moldova şi pentru salvarea ţării de la un colaps financiar. Într-o conferinţă de presă presărată cu multe bocete, Dodon îi va înmâna ştafeta Zinaidei Greceanâi, care va deveni astfel, în sfârşit, primara Chişinăului.

Nostrădel Ninune


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. /colea

    cam putin probabil asa scenariu… Filat stie ce-o patit Rosa dupa coalitia cu comunistii si nu cred sa mearga la asa pas…

  2. BASarab

    Ba chiar foarte real.Da Filatelistul cu ce rămâne?Cu preşedinţia?Astai bunăăăăăăăă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *