Cele 3 puteri ale lui Renato Usatîi

489-renatoLingvistul, poliglotul, businessmanul, politicianul, filantropul, cântăreţul şi telestarul Renato Usatîi şi-a găsit partid, iar sondajele arată deja că el va ocupa mai multe locuri în Parlament, poate un rând întreg, poate un sector întreg, poate chiar tot prezidiul şi, ulterior, Guvernul.

Cum de reuşeşte un singur om să realizeze atât de multe? E pur şi simplu un om de milioane. De milioane de ruble ruseşti. Cum să ajungi la vârsta de nici 35 de ani împliniţi şi să fii poliglot, filantrop, businessman şi politician de milioane de ruble?

S-a născut la Făleşti, a fost un copil de rând. A studiat limbile străine la Unversitatea din Bălţi, ca un student de rând. Şi iată că, în timp ce majoritatea absolvenţilor facultăţii de limbi străine a mers ulterior să-şi roadă papucii prin şcoli rurale, predând limbile studiate, sau maximum ajungând traducători prin nişte birouri de traducere, tânărul Renato a ajuns să muncească altfel, să câştige altfel, să trăiască altfel.

Din CV-ul său impunător de pe Wikipedia, aflăm că, imediat după absolvirea facultăţii de limbi străine, în 2000, a ajuns supraveghetor la Aeroportul Chişinău. E frumos la Aeroport, dar a lucrat acolo un singur an. Iar în 2002, îl găsim deja inginer la Combinatul de Alimentaţie al Căilor Ferate din Moldova. De ce inginer fără studii politehnice? De ce la Alimentaţie Publică fără diplomă de calificare în domeniul tehnologiei alimentare? Astea nu sunt întrebări către Renato Usatîi, acestea sunt întrebări către administraţia comunistă de atunci a Căilor Ferate din Moldova, către Miron Gagauz sau şeful acestuia, Vladimir Voronin. Dar e clar ca bună ziua că atunci, în 2002, Căile Ferate au organizat un concurs deschis de angajare a unui inginer superior pentru Combinatul de Alimentaţie, ştim sigur că la concurs au participat numeroşi ingineri şi tehnologi cu facultăţi şi masterate, dar comisia de experţi în angajare, condusă de Miron Gagauz sub bagheta lui Vladimir Voronin, l-a ales anume pe lingvistul-poliglot Renato Usatîi, căci nu diploma contează, ci abilităţile, profesionismul şi cariera impunătoare – Renato Usatîi, la ai săi 24 de ani, avea un an de muncă de supraveghetor la Aeroport, deci avea toate abilităţile necesare şi încă multe altele.

A muncit mult pentru Alimentaţia Căilor Ferate. Doi ani. Căci, în 2005, deţinea deja o poziţie ameţitoare, la care nu poate visa un tânăr cu diplomă de învăţător de limbi străine după 4 ani de muncă ca supraveghetor şi inginer în alimentaţie. În 2005, Renato era deja preşedinte al Companiei „VPT-NN” din oraşul rusesc Nijnii Novgorod.

De ce a ales această companie din Rusia să aibă un preşedinte cu experienţă de supraveghetor într-un Aeroport mic şi de inginer în alimentaţie la Căile Ferate din micul şi „blestematul oraş Chişinău” (expresie citată din A.S.Puşkin)? Pentru că nu poate oricine să fie preşedintele unei companii cu o vechime de 20 de ani care produce piese metalurgice pentru sute de întreprinderi din Federaţia Rusă, dar şi din alte state europene, şi are parteneriate exclusive cu „Pramet Tools”, „VPT-Motors”, „Triangle Group”. Daţi-vă seama, dacă în întreaga Federaţie Rusă cu 150 de milioane de cetăţeni, cu sute de generaţii de ingineri reputaţi, metalurgi, manageri, dacă toţi aceştia au picat concursul de preşedinte în faţa tânărului Renato de la Făleşti, care avea atunci doar 27 de ani şi diplomă de învăţător, să ştiţi că acel concurs a fost pe bune şi că Puterea e în Adevăr.

Au trecut câţiva ani şi Renato, descurcându-se de minune cu rolul său de preşedinte al concernului metalurgic, s-a apucat de politică. Le îmbină minunat cu filantropia, scandalurile, ameninţările, spălările de bani, concertele de tot felul şi o mulţime de emisiuni. Recent, a fost şi la emisiunea „În Profunzime”, în calitate de candidat în legislatori parlamentari. Lorena Bogza l-a întrebat cel mai complicat lucru: care sunt cele 3 puteri în stat. Renato a fost modest. Ştia, dar s-a făcut că se bâlbâie. Ştia precis că cele 3 puteri într-un stat sunt banii obscuri, ameninţările şi mita. Lorena, însă, a sărit cu gura şi a zis că e vorba de puterea legislativă, executivă şi judiciară. Lasă că ajunge el, Renato, în Parlament şi le arată el tuturor care sunt puterile adevărate într-un stat.

Marian Şura-Mura

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. Nelu

    De parca Plaha e mai bun, acela timp de 19 ani a studiat la UTM, neavand nici diploma si lucra director la Petrom, el ce ma rog tare mare experienta si calificare avea de l-au ales Director? Si iata a devenit miliardar si politician cu diplome cumparate… La Usatii inca nu e asa strasnic

  2. Vancio

    ))) 3 puteri. Dar cu regret intradevar o multime de indivizi sustin pe acest om, care intradevar talentat ca organizator de concerte in Moldova))

  3. Alexandru

    Mdaaaa….. daca nu e secret: cit a costat acest material (publicitate ascunsa) ???

    Vai de capul vostru!!!

    Renato, poate ne povestesti ceva si de sotia ta? A cui fiica este?

  4. Lica Tandarica

    Draga Marian Sura-Mura, n-ati putea sa aflati si cate ceva despre sotia lui Renato? Poate il rugati pe Alexandru sa va sufle cateva vorbe. Am vrea si noi sa stim pe cine exploateaza acest candidat la deputatie cu sustinere de nu poate trai cu mai putin de 150 de mii de euro luar?

  5. ru

    de ce vă permiteți să scrieți în batjocoră? independenților, echidistanților și jurnaliștilor ce sunteți voi…

  6. Porvali PaRus

    Adevaru cred ca daca nu il cunosc toti cel putin il intuiesc. Renato e un nou “lider” cu trecut dubios care din pacate datorita la niste concerte de 2 bani are shanse sa ajunga in Parlament. Daca ajunge si el sa fie Deputat/Speaker/Prim Ministru, atunci cu siguranta trebuie de facut bagajele si de fugit din Moldova.

  7. sfredel

    alcoolizatii sint prieteni,deoarece au o pasiune in comun
    natistii sint prieteni,deoarece au o dragoste in comun si desigur o urà comunà
    nu poate iubi o persoanà care in acelas timp uràste pe cineva,este imposibil
    cine cunoaste bucuria iuberei stie cà numai este spatiu acolo si pentru urà

    ati face prietenie bazate pe pasiuni sau idei comune e un joc mintal pentru a avea o sigurantà falsà
    toti avem nevoe de sigurantà,dar nu din extern…sigurantà originalà provine de la inimà,de la omenie, de la respect si gratitudine
    siguranta e o valoare si trebue meritatà,crescutà prin fapte cinstite si responsabile

    semplicitatea e leacul oricàruea si drumul spre viatà fàrà urà …astae
    bah bah bah

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *