Citiți joi în ZdG | Guvernul Tofan: testul curajului și Dosarul camionului cu armament de la vamă. Inculpații, eliberați din arest în tăcere
Într-o nouă ediție a ziarului tipărit, ZdG vă prezintă, la rubrica Dosar, detalii despre activitatea și averea celor patru miniștri care se regăsesc în componența actualizată a Guvernul Tofan: Radu Musteață – la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Victoria Belous – la conducerea Ministerului Finanțelor, Alexandru Gasnaș – la șefia Ministerului Sănătății, iar Dan Suruceanu – la Ministerul Culturii.
Tot în această ediție, la rubrica Realitatea, aflați care sunt prioritățile anunțate de noul Guvern, potrivit programului de guvernare prezentat în Parlament de premierul Vasile Tofan, iar la rubrica Detectorul de falsuri, vă invităm să citiți despre afirmațiile false și manipulative lansate de la tribuna Parlamentului, în ziua învestirii Guvernului Tofan, de mai mulți deputați ai opoziției, care au reluat narațiunile promovate de propaganda Kremlinului.
La rubrica Reporter Special, citiți despre dosarul de contrabandă cu muniții din Ucraina, depistate într-un camion la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița. Potrivit deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 16 iulie, inculpații au fost eliberați din arest. Hotărârea nu a fost însă anunțată public de autorități. Un al cincilea inculpat a fost condamnat la închisoare cu suspendare, tot în tăcere, încă în luna iunie, iar sentința a fost publicată abia după ce ZdG a solicitat acest lucru. În rubrică vă prezentăm și cele mai importante detalii despre operațiune, descrise în sentință.
La rubrica ZdGust, citiți despre cum vă puteți proteja corect pielea în sezonul cald și cum temperaturile ridicate, radiațiile ultraviolete, transpirația excesivă și excesul de sebum pot favoriza apariția unor probleme dermatologice sau agravarea celor deja existente.
Acestea, dar și alte materiale jurnalistice pot fi citite mâine, în cea de-a 27-a ediție a Ziarului de Gardă din acest an.
ACTUAL: Președinta celei mai mari democrații din lume, în vizită oficială la Chișinău. „R. Moldova poate deveni o poartă de intrare în UE pentru companiile indiene”/ Aproximativ 15 mii de copii din stânga Nistrului, supuși îndoctrinării și pregătirii militare. Promo-LEX: „Cultivă de la vârste fragede loialitatea copiilor față de Federația Rusă și structurile de ocupație”/ Prima ședință a Guvernului Tofan: premierul a vorbit despre șapte subiecte „care mi se par importante pentru moldoveni”
OPINII:
Victor Moșneag: Vasile Tofan, la început de drum: greșeli pe care nu și le poate permite
EDITORIAL:
Aneta Grosu: Odă celor neauziți de putere
IMPACT: „Activistul” Radu Dutcovici, implicat în acțiunile de urmărire penală pentru escrocherie. ZdG a dezvăluit anterior cum ar fi înșelat membri ai diasporei, folosind aceeași poveste falsă ani la rând
DOSAR: Noii miniștri din Guvernul Tofan: CV-uri și averi
REALITATEA: „Economie europeană, stat eficient” – programul și promisiunile noului Guvern. Cinci priorități asumate și un scop: aderarea la UE în 2030
DETECTORUL DE FALSURI: Falsuri și narațiuni pro-Kremlin în Parlament,
la votul pentru Guvernul Tofan. Cum au manipulat deputații din opoziție subiectele despre Găgăuzia, Nistru și apărarea R. Moldova
VIAȚA REDACȚIEI: ZdG a obținut șapte premii la concursurile interne ale API
REPORTER SPECIAL: Cazul camionului cu armament de la vamă. Inculpații, eliberați din arest în tăcere Unul și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Detalii despre operațiune din sentință
EXCLUSIV: Recomandări pentru prevenirea escrocheriilor: de ce cad pradă vârstnicii și cum îi putem proteja?
CITITORUL DE GARDĂ: „Prea sănătos pentru a primi ajutor, prea bolnav pentru a munci”. Mama unui tânăr diagnosticat cu tulburări de spectru autist, despre lupte, stereotipuri, credință, răbdare și speranță
ABILITARE: Sprijin pentru copiii cu dizabilități: cum funcționează serviciile sociale în perioada verii în R. Moldova
ZdGust: Temperaturile ridicate pot agrava afecțiunile pielii. Cum te protejezi corect în sezonul cald
OAMENI: Muzeul unicat: povestea vameșului care a adunat o lume întreagă într-o fostă școală din Ialoveni