Vin anticipatele. Echipa contează
Suntem la o nouă răscruce dintre ani. Dar și de destin politic (și nu doar politic) pentru R. Moldova, după învestirea de azi în funcție a celui de-al șaselea președinte titular, Maia Sandu.
2020 e pe ducă. Stă cu calendarul pe masă, are bagajele făcute și în câteva zile și le ridică și pleacă, ne lasă… A mai trecut un an. Ce s-a ales din el? Cum a fost, unde suntem, ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat? Am ținut pasul cu Timpul? Am rămas de Timp? Sunt întrebări pe care nu le putem evita sau răspunde evaziv cu un simplu „da” sau „nu”, pentru că Timpul este parte din viața noastră, iar viața e mai mult decât un „da” sau un „nu”.
Într-o săptămână se duce anul. Încă unul la cei aproape 30, de când, afișați pe harta statelor lumii, tot alegem și schimbăm președinți, parlamente, guverne, în speranța unei sorți mai fericite și a unei perspective europene de viață. Dacă am aduna la un loc toate promisiunile electorale ale celor cinci președinți de până acum, am fi raiul de pe pământ. În realitate, însă, rămânem tot acolo, mai mult în trecut decât în prezent, încremeniți în timp, confuzi și indeciși în destinații și vectori politici, neutri militar, dar tot cu trupe rusești la Nistru și hotar pe Nistru, tot mai măcinați de corupție, chinuiți de sărăcie și argățiți de regimuri politice, cu cravată la gât și potcoave în cap.
Anul pleacă. Problemele? Rămân. Multe, mari, mai vechi sau mai noi, toate complicate. Ne despărțim de un an care, puțin spus, nu a fost nici simplu, nici ușor. De fapt, ce putea fi ușor sau simplu cu Dodon, care la sfârșitul unui mandat de 4 ani ajunge să raporteze, ca pe cea mai mare realizare a sa, faptul că „am fost în peste 600 de localități din republică” (?!) L-a auzit cineva pe Putin, să zicem, sau Trump ori Merkel să spună ceea ce auzim de la Dodon? Nu. Dodon, pur și simplu, nu are altceva ce raporta. Pe Dodon nimeni nu l-a așteptat în vizite și nici nu i-au acceptat invitațiile (cu ocazia lui Putin, Lukașenko și Erdogan), Dodon ne-a certat cu toată lumea și nu a lăsat după el decât probleme: probleme în relațiile cu vecinii, probleme cu UE, probleme cu SUA. De ce? Pentru că înghețarea relațiilor cu partenerii clasici de dezvoltare înseamnă mână dezlegată la jaf și hoții. Asta s-a vrut, asta s-a făcut: tâlhării, jafuri, injustiție, hoții miliardului la libertate, prostituție politică în parlament și guvern (ultima dintre ele – trilaterala „Dodon-Șor-Sîrbu”, care a transformat Parlamentul și Guvernul în cazino și au împărțit banul public între ei ca la piață). Și toate pe fundalul unei sărăcii proverbiale (R. Moldova fiind cel mai sărac stat din Europa), crizelor pandemice, economice și sociale, secetei și consecințelor ei agravante, care au scos agricultorii cu tot cu tehnică în stradă…
Luni, după o pauză de două luni, agricultorii au reluat protestele la Chișinău și în toată republica, revendicându-și dreptul la compensații de pe urma secetei. Marți, agricultorilor li s-au alăturat și transportatorii. Revoltele sociale au trecut în politice. Nemulțumiți de inacțiunile guvernului, protestatarii și-au revăzut revendicările: „Noi nu cedăm. Vrem dreptate. Cerem demisia Guvernului și alegeri anticipate… Este avertismentul nostru”, au scandat la protestele de marți agricultorii.
Miercuri, Guvernul Chicu a cedat. Cabinetul a demisionat. S-a întâmplat, potrivit declarațiilor lui Chicu, după consultările prealabile cu președintele Igor Dodon și speakerul parlamentului Zinaida Greceanâi. Demisia a intervenit cu câteva ore înainte ca Parlamentul să ia în dezbatere moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, inițiată de PAS și PPDA, cu sprijinul PDM. Deși Parlamentul este străjuit de protestatari, președintele Dodon s-a grăbit să anunțe că demisia Guvernului nu a fost făcută sub presiunea străzii, ci pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate. Amintim că o zi mai devreme, Guvernul a fost convocat într-o ședință extraordinară, în care premierul Chicu nu a exclus faptul că „această ședință a Guvernului ar putea fi ultima în actuala componență” și tot din aceleași considerente: pentru a provoca alegeri anticipate. Greu de imaginat că după dizgrațiile și șocul prin care a trecut Dodon la prezidențiale, socialiștii și-ar dori demisia guvernului și anticipate. Cu atât mai mult că, în toate declarațiile de până acum, și Dodon, și Chicu nu au admis niciodată varianta ca guvernul să fie demis, cu atât mai mult, să își prezinte singur demisia. Faptul că și Dodon, și Chicu și-au schimbat mesajul este mai degrabă o încercare de a ieși onorabil din situație și a lăsa impresia că plecarea guvernului a fost una onorabilă și nu impusă, indiferent de unde: din parlament sau stradă. O confirmare, în acest sens, este și declarația de presă a președintelui fracțiunii parlamentare PAS, Igor Grosu, la o oră după demisia guvernului: ”Demisia guvernului Chicu este rezultatul presiunii cetățenilor care, în mod tranșant, la alegerile prezidențiale au cerut schimbarea clasei politice. Alegerile din noiembrie au arătat foarte clar ce vor cetățenii – vor curățarea clasei politice, vor reformarea justiției, vor o luptă reală împotriva corupției, vor să aibă conducători responsabili, integri, care lucrează în interesul țării”, a remarcat Grosu.
Plecarea în demisie a guvernului Chicu este a doua redută pierdută de socialiști și Dodon, după pierderea prezidențialelor, care a fost evenimentul politic al anului 2020. Dar să nu uităm că Guvernul Chicu și-a anunțat demisia după ședințele nocturne din Parlament și de la Guvern, după ce a umplut bugetul de găuri și „a aprobat toate schemele lui Dodon și Șor” (declarația lui Pavel Filip de la PDM). Ceea ce au făcut Șor-Dodon-Sîrbu este o clasică diversiune. Miza e simplă: să lipsească viitorul Guvern (dacă va fi ales) de resurse bugetare, să-l compromită până la alegeri și să-l descalifice electoral.
Maia Sandu va fi azi învestită în funcție. Avem președinte în acțiune. De azi încolo mingea e în terenul ei. Sperăm să fim martorii la cât mai multe goluri în poarta lui Dodon, Chicu și Șor. Echipa contează.
