Un stat numai bun de înmormântat morții cu onoruri militare
Pe 11 noiembrie, moartea tragică a pompierului Ivan Nagailîc, care a lăsat acasă o mamă singură, două fetițe gemene de doar 3 ani și o soție încărcată de frică și durere, a solidarizat mii de oameni. Majoritatea au înțeles că, în acele clipe, când Ivan nu mai putea reveni la viață, banii sunt extrem de necesari celor rămași fără întreținător, cu mari datorii ipotecare. Oamenii s-au unit, încercând „să stingă” (ca niște pompieri curajoși) focul suferinței acestei familii. S-au adunat bani, suficienți pentru a rambursa creditul ipotecar și pentru a face față, cel puțin un timp, cheltuielilor curente, în lipsa salariului pe care îl aducea acasă neînfricatul pompier.
Peste 4 zile de la incendiu, pe când societatea clocotea din cauza altor tragice întâmplări, cum ar fi cele electorale (și acestea au solidarizat lumea), sub dărâmăturile depozitului ars, au fost găsite rămășițele carbonizate ale angajatei Angela Ursu, și ea mamă a doi copii. Și în cazul Angelei oamenii s-au solidarizat, au donat și mai donează bani pentru funeralii, pentru cei doi copii, care nu vor mai avea vreodată mamă, pentru zilele următoare în care familia Angelei va continua să o aștepte acasă.
Și familia lui Ivan, și familia Angelei aveau numeroase probleme în viața lor, dar lumea a aflat despre ele doar după moartea tragică a acestora. Ambii erau angajați la munci grele, iar securitatea vieții lor rămânea în afara grijii statului, împovărat de probleme politice.
Da, aici am ținut să ajung cu aceste gânduri. Politica este atât de dominantă în viața de zi cu zi, încât și morțile tragice, stupide, groaznice, cum ar fi ale celor două victime ale incendiului, sunt transformate în subiecte politice. Societatea, bulversată de această electorală nedreaptă, e tot mai sigură că avem un stat numai bun de înmormântat morții cu onoruri militare, care uită cu desăvârșire de oameni, cât aceștia sunt vii.