Ultimul președinte
R. Moldova nu e Belarus, dar ceea ce se întâmplă la Minsk nu este exclus să se repete, în aceeași sau într-o altă formulă de scenariu, și la Chișinău, în cazul în care alegerile prezidențiale din noiembrie vor fi cusute cu ață albă, așa cum s-a întâmplat în 2016 sau, și mai grav, așa cum acuză opoziția belarusă că s-a întâmplat la ei, la prezidențialele din 9 august.
Și la o lună de la alegeri, situația în Belarus rămâne incertă, violențele continuă, tensiunile între opoziție și putere cresc, lumea rămâne în stradă, iar președintele Al. Lukașenko refuză categoric să ia în seamă revendicările opoziției de a pleca de la putere fără sânge, pe cale pașnică. După ce a încercat în primele zile de proteste să stăpânească situația cu ajutorul poliției și armatei (și a provocat împotriva sa Occidentul), Lukașenko are acum o singură așteptare (și salvare): Putin și Moscova. Deși Minskul și Moscova sunt „pe fir” în permanență, Rusia nu s-a pronunțat și nu a luat încă o decizie oficială vizavi de ceea ce se întâmplă în Belarus. Singurul lucru pe care l-a făcut Putin, între timp, a fost declarația că Rusia va acorda sprijin militar Belarusului (conform Acordului Statal Rusia-Belarus), în cazul în care protestele vor degenera în violențe. Până la sfârșitul acestei săptămâni se așteaptă ca Putin și Lukașenko să aibă o întrevedere la Moscova și să ajungă la o înțelegere.
Care va fi verdictul Kremlinului e greu de spus. Părerile în mediul analitic s-au împărțit. Unii consideră că Putin nu se va lepăda de Lukașenko în nici un caz („tătuca” a jucat foarte abil între Rusia și Occident toți cei 26 de ani, de când e președinte), alții înclină să creadă că Putin a obosit de Lukașenko și de declarațiile geopolitice fluctuante ale acestuia, care ba este cu Rusia, ba acuză Rusia de intenții imperiale și că și-ar dori ”om nou” la Minsk, în locul lui Lukașenko. Aceștia iau ca argument ultimul scandal diplomatic dintre Rusia și Belarus, legat de arestarea, înainte de alegerile din 9 august, a celor 32 de mercenari ruși din cadrul firmei private ”Vagner”, care se presupune că ar fi fost înregimentați de Moscova pentru a ”destabiliza situația din Belarus înaintea alegerilor ”. Lukașenko a acuzat atunci Rusia de „intenții murdare” și a cerut Moscovei ”să explice ce se întâmplă”. Până la urmă, tensiunile stradale de după alegeri par să fi scos problema. Lukașenko a renunțat la retorica sa antirusă, „teroriștii” au fost eliberați, Minskul și Moscova au intrat într-un schimb strâns de delegații guvernamentale (negocieri) la nivelul primilor miniștri și miniștrilor de externe, liderii opoziției au fost expulzați din țară, iar ”tătuca” Lukașenko încearcă disperat să reintre în grațiile ”fratelui mai mare” (declarația îi aparține), V. Putin.
S-a trecut conflictul cu „teroriștii” ruși fără „urme” în relațiile Moscova-Minsk? Vor schimba protestele relațiile dintre Putin și Lukașenko? Lucrurile vor deveni clare după întrevederea de la Moscova dintre Putin și Lukașenko. Nu va fi o decizie simplă. Moscova are de împăcat și capra (pe Lukașenko) și varza (protestatarii și instituțiile internaționale). Faptul că și după o lună de la „alegerile cu proteste” Rusia nu are o decizie gata vizavi de situația din Belarus, iar întrevederea Putin-Lukașenko se amână de la o săptămână la alta sunt și ele un argument în acest sens. Dacă va fi de partea lui Lukașenko, Rusia riscă să atragă mai multe sancțiuni din partea euro-occidentalilor și dizgrația fraților lor belaruși. Iar în cazul în care Putin va merge pe mâna opoziției belaruse (Occidentului), Belarus se va prăbuși, după care va veni și rândul Moscovei, avertizează Lukașenko. „Știți la ce concluzie am ajuns?.. Că dacă Belarus se prăbușește astăzi, Rusia va fi următoarea”, a declarat marți într-un interviu pentru presa rusă, Alexandru Lukașenko. Liderul belarus încearcă în acest fel să-l convingă pe Putin că Belarus sub Lukașenko este un plus pentru siguranța națională a Rusiei și viceversa: dacă cade Lukașenko și regimul, Belarus va repeta soarta Ucrainei: va intra pe mâinile opoziției prooccidentale și Rusia va rămâne dezgolită pe încă un „front” politic cu Occidentul.
Greu de crezut că Moscova nu are scenariile sale și pentru cazul în care ar alege să rămână Lukașenko președinte, și pentru cel în care trebuie să plece. Diferența e în costuri. În situații ca asta, Rusia de obicei operează cu condiționalități și prețuri inimaginabile. Te dezbracă până la piele. Să ne amintim ce s-a întâmplat în 1990, la Moscova, când Chișinăul a pus problema independenței și suveranității RM. „Încercați, dar veți fi trei republici, în loc de una”. Aluziile au fost făcute la Transnistria și Găgăuzia. Știm ce a urmat: o rebeliune civilă în Bugeac și alta militară în Transnistria. Și la pace totală nu s-a ajuns nici până azi.
Nu avem cum ști exact ce preț se pregătește să ceară Moscova și lui Lukașenko, și celor care negociază din partea opoziției. Dar cu siguranță, prețurile sunt mari. E vorba de sacrificii majore, Rusiei îi place să plătești, de regulă, cu libertatea.
Pe 1 noiembrie ne așteaptă și pe noi următoarele alegeri prezidențiale. La CEC s-au înregistrat până ieri 11 candidați, cel de-al 11 fiind liderul neformal al socialiștilor, Ig. Dodon. 80% dintre cei 11 sunt de pe eșichierul politic de dreapta și centru-dreapta (?!). Răul cel mai mare dintre ei, recunoscut unanim, este Igor Dodon (deși Renato Usatîi promovează aceleași interese rusești la Chișinău, ca și Dodon, doar că, deocamdată, nu atât de vizibil). Despre cine sunt acești 11, ce fac, cum sunt și ce promit să facă dacă ajung președinte – la acest subiect revenim în numerele următoare. Pentru azi, întrebarea ar fi: câți din cei 10 oponenți ai lui Dodon sau Usatîi iau în calcul faptul că unul dintre cei doi ar putea ajunge președinte? Și câți dintre ei sunt gata pentru un scenariu similar celui belarus? Dar nu cu un Lukașenko, care să fie negociat cu Moscova, dar cu un Lukașenko care va fi și ultimul președinte al R. Moldova.
