Ultima electorală cu deportaţi
S-ar putea ca cea din 30 noiembrie 2014 să fie ultima lor electorală. Fie că erau copii sau erau adolescenţi pe atunci, prin 1940, când s-au produs recrutările forţate pentru muncă silnică în URSS, prin iunie 1941, când a avut loc primul val de deportări, sau prin iulie 1949, când deportările au continuat, sau în aprilie 1951, când au avut loc deportări pe criterii religioase, sau în 1956, când s-au produs aşa-zise strămutări ale populaţiei băştinaşe, ei toţi, acum, sunt la o vârstă înaintată, iar viaţa, oricum ai da, este trăită de fiecare între cele două fire de busuioc: unul – la naştere, altul – la moarte.
De la declararea Independenţei încoace, de când autorităţile i-au recunoscut în calitate de victime ale regimului comunist de ocupaţie, ei nu au trăit nicio zi o viaţă mai uşoară, mai asigurată, mai lipsită de griji. Deşi, chiar şi în acte oficiale, le-a fost recunoscut destinul deloc simplu, ei au continuat să lupte, ca să reziste, să supravieţuiască, pentru a reuşi să trăiască şi altfel de zile. Au făcut asta de la un proces de judecată la altul, de la o decizie judecătorească la alta, de la o vizită la executori la alta… Majoritatea trăiesc şi în continuare cu o grămadă de aşteptări disperate, dar şi cu puterile tot mai stinse. Deşi o duc greu şi au o sumedenie de întrebări fără răspunsuri, tot mai greu reuşesc să ajungă în vreo instituţie de stat, pentru a-şi cere dreptatea de care au nevoie ca de aer.
Acum două zile, la ZdG a telefonat Nadejda Griţuc, văduva lui Victor Griţuc, de la Bălţi. Are peste 80 de ani. Vorbea greu, dar limpede. „Soţul meu a citit în anii de la urmă ZdG. De atunci mi-au rămas telefoanele redacţiei. Am hotărât să vă caut şi să vă rog să faceţi aşa ca să afle toată lumea cum s-a dus în mormânt soţul meu, fost deportat”, a început să povestească femeia. Ne chema la ea, ca să ne vorbească despre multe, iar noi să transmitem mesajele sale celor care nu au ochi să vadă şi urechi să audă.
„Nu am avut copii. Eram doi bătrâni singuri, de 80 de ani, când, acum doi ani, riscam să rămânem fără acoperiş, din cauza zăpezii adunate pe casă. Am chemat reprezentanţii autorităţilor, să le cerem ajutor. Au vorbit atât de brutal cu soţul, încât el, în scurt timp, s-a ales cu un atac cerebral… De aici i s-a tras moartea lui şi singurătatea mea. Din cauza diabetului, cu ani în urmă, mi-a fost amputat un picior. Tot diabetul m-a lăsat fără vedere. Aşa cum sunt, încerc să recuperez ceea ce nu a reuşit să recupereze soţul, deşi au existat mai multe decizii judiciare şi titluri executorii. Avea de primit vreo 22 de mii de lei, recompensă pentru averile confiscate, dar aşa şi nu a primit nimic. Acum, în starea mea, încerc să obţin eu aceşti bani, dar fără succes”, ne spunea Nadejda Griţuc, amintindu-şi de câteva rânduri, foarte populare printre deportaţi: „Beria, Beria, Ai umplut Siberia/ Nu cu hoţi, nu cu tâlhari, ci cu moldoveni gospodari”.
Despre soţul său, Victor, are cele mai calde amintiri şi crede că este obligată să-i facă dreptate, chiar şi după moarte. De asta ne aşteaptă la ea, ca să poată vorbi pentru cât mai mulţi oameni despre nedreptăţile la care a fost supus soţul său, fost deportat, dar şi ea, care i-a fost alături o viaţă.
Câţi sunt ca şi ei? Tot mai puţini. „Erau 9500, din cele câteva zeci de mii, care au fost deportate. În fiecare zi, însă, pleacă de printre noi”, ne-a spus Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi. Ultimele două decenii, ei toţi le-au trăit în promisiuni mai mult deşarte, decât într-un confort meritat. De obicei, în anii electorali, erau luaţi în seamă cu câţiva lei, după care, iarăşi, erau trecuţi „în rezervă” de către politicieni. Aşa le-a trecut viaţa. Avem exact o lună până la alegeri. Concurenţii electorali, asemeni unor vânători iscusiţi, vor vrea să pună mâna şi pe voturile lor, ale celor peste 9000 de foşti deportaţi, rămaşi încă în viaţă. Vor intra şi în casa Nadejdei Griţuc, din Bălţi, deşi e cam frig în ea. Stăpâna casei, victimă a regimului de ocupaţie şi văduvă de deportat, oarbă, rămasă cu un singur picior după amputare, va fi informată despre candidatul pentru care ar trebui să voteze, iar în ziua alegerilor s-ar putea ca reprezentanţii Biroului Electoral să vină cu urna mobilă la ea, după un vot, care poate fi decisiv pentru cineva.
