Ucigaşii suferinzi
Nu, nu cred că părinţii lui Victor Nour, omorât cu bestialitate de un coleg de-al său, într-un cămin studenţesc din Iaşi, se simt mai bine după ce au aflat că presupusul asasin, Aurelian Giosan, ar fi avut probleme psihiatrice, suferind de schizofrenie paranoidă, manifestată, inclusiv, prin dedublarea personalităţii. Nu cred că aceste concluzii ale specialiştilor au liniştit inimile părinţilor care şi-au înmormântat copilul străpuns de 40 de ori în spate cu un cuţit. Nu cred că aceste concluzii sunt făcute publice pentru a mai spulbera din suferinţa familiei lui Victor Nour. Mai degrabă, concluziile psihiatrilor sunt dezvăluite pentru noi toţi, ca să ştim, să observăm, să monitorizăm starea celor din jur. Deşi, cine ştie dacă o astfel de monitorizare mai poate schimba situaţia în bine.
Vă mai amintiţi, în vara anului 2011, în Norvegia, un tânăr bărbat, de 32 de ani, Anders Behring Breivik, a omorât 77 de persoane, alte 240 fiind rănite. Ostil multiculturalismului, dar în special islamului, pe 22 iulie 2011, Breivik a detonat o bombă în apropiere de sediul Guvernului norvegian, după care a deschis focul, timp de mai mult de o oră, asupra a sute de tineri, participanţi la o şcoală de vară a laburiştilor, pe o insulă de lângă Oslo. Breivik îşi recunoscuse faptele, dar refuza să pledeze vinovat. Ulterior, în raportul psihiatric s-a constatat că Breivik suferea de „schizofrenie paranoidă”. Deşi fusese diagnosticat cu această grea maladie psihiatrică, iar procurorii norvegieni ceruseră internarea lui Breivik într-o instituţie specializată, cu regim închis, acesta a refuzat să se considere bolnav. El nu a regretat nici pentru o clipă crimele comise, iar juraţii i-au aplicat cea mai grea sentinţă de condamnare, potrivit legislaţiei norvegiene – 21 de ani de închisoare, cu posibilitatea prelungirii pedepsei.
Şi Aurelian Giosan, şi Anders Behring Breivik şi alţi ucigaşi suferinzi de grele patologii psihiatrice, care şi-au omorât, fără vreun regret, părinţii, copiii, prietenii sau au omorât copiii altora, părinţii altora, prietenii altora, absolut nevinovaţi, susţin, într-un moment „de sinceritate” că în victimele lor s-ar fi aflat diavolul, necuratul sau alte vedenii inexistente, de fapt. Aurelian, în genere, a dat întreaga vină pe Vladimir, un personaj inexistent, dar care, de mai mult timp, face parte din el, din patologia sa. Să nu fi cunoscut nimeni despre această suferinţă a unui tânăr student?
Ultimele atacuri teroriste nu fac altceva decât să ne ducă la gândul că nişte oameni sănătoşi nu puteau face asta. Atacurile de la Paris au fost altceva decât presupusul atentat cu bombă asupra avionului cu turişti ruşi, care decolase din Egipt. Au fost altceva decât furia morţii de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, au fost altceva chiar şi decât tragedia de la 11 septembrie 2001, de la New-York. Ea are, mai degrabă, tangenţe cu crimele comise de Giosan şi Breivik. Teroriştii de la Paris, la fel ca şi asasinul din Iaşi şi cel de la Oslo, au omorât cu sânge rece, vrând parcă să urmărească cu ochii lor aceste filme de groază.
Pot oare nişte oameni integri mintal şi spiritual să aibă sete de moarte? Pot oare nişte oameni sănătoşi să omoare chiar şi nişte morţi, or, din cele 40 de lovituri de cuţit, aplicate lui Victor Nour, doar primele o fi fost mortale, celelalte erau aplicate unui omorât…
Şi cei din ISIS, care au îngenunchiat Parisul, credeţi că sunt, pur şi simplu, nişte mercenari? Specialiştii spun că, de obicei, atacurile teroriste nu au loc cu participarea unor oameni sănătoşi mintal. Cei care organizează catastrofele, implică, neapărat, şi persoane afectate de maladii psihiatrice, uşor de manipulat, caută dintre cei care pot vedea oricând duşmani închipuiţi.
Cum să ne protejăm de ucigaşii suferinzi, care nu omoară oameni, ci necuraţi, vampiri, diavoli sau alte vedenii? Pare o sarcină la fel de grea ca şi combaterea terorismului în ansamblu.
