Superstiţii antieuropene
Toamna aceasta, pe malul unui lac din suburbie, am cunoscut un grup de tineri aparent „pro-europeni”. Ne făceam cu soţia siesta într-una din ultimele zile însorite. Eram singurele persoane acolo până la venirea acelor tineri, care, aproape călcându-ne pe cap, s-au instalat la 2—3 metri în spatele nostru pentru a face un videoshooting. Un băiat cu chitară şi-a propus să simuleze un cântec pe o fonogramă la tot volumul din casetofon, discutând entuziasmat cu restul găştii. La întrebarea noastră de ce au ales anume acest loc, tot teritoriul fiind liber, una dintre tinere a răspuns, vădit iritată: «Păi, priveliştea aici e „prikolnaia”».
Întâmplarea ilustrează bine situaţia în care se află astăzi mulţi europeni. O mare parte din populaţie are interpretări foarte diferite cu privire la ceea ce reprezintă valorile europene. Pentru unii acestea mai sunt virtuţi ca economisire, respect pentru celălalt, curăţenie, antreprenoriat, spirit critic faţă de autorităţi, păstrarea tradiţiilor religioase şi culturale. Pentru alţii, Europa înseamnă să plătească alţi europeni pentru confortul lor, iar ei să profite pe seama acestora fără a se schimba ei înşişi.
Există o neînţelegere tragică a cauzelor bunăstării Europei; tragică, deoarece nu tragem concluziile care ar conduce la îmbunătăţirea situaţiei noastre. Instinctul uman ne face să vrem să trăim mai bine, să alegem cea mai bună alternativă. E indiscutabil că multe lucruri (nu toate) sunt mai bune în Vest decât la noi. Dar cum a apărut bunăstarea acolo? De ce acolo rareori cineva aruncă saci de gunoi de la etajul 15, de ce oraşele, mai ales în Nord, sunt mai liniştite, de ce oamenii nu scuipă seminţe de floarea-soarelui în ascensor, şoferii respectă regulile de circulaţie etc.?
Mintea îmbibată de spirit sovietic (şi post-sovietic) are doar o interpretare: înseamnă că acolo planificatorii de la vârf sunt mai buni decât la noi. Prin urmare, dacă am putea s-o invităm pe Angela Merkel şi o echipă a ei (sau pe Obama) să ne guverneze, totul va fi pus şi aici la locul său. Funcţionarii publici aflaţi în vizită la noi nu au motive să diminueze din importanţa lor şi să corecteze această viziune. În speech-urile de la Ziua Europei sau în cadrul altor delegaţii oficiale, când e vorba de „realizările Europei şi ale europenilor”, nu am auzit niciodată să fie menţionaţi şi antreprenorii europeni, familiile europene sau indivizii europeni drept cauză a succesului Europei. Nefiind înclinaţi să reflectăm mai profund, identificăm tot ce ne place în Europa (străzi, salarii, universităţi etc.) cu personalitatea „marelui lider”.
Sloganul unei campanii autohtone e „Europa începe de la tine”. La modul serios, el înseamnă că fiecare dintre noi are responsabilitatea de a studia şi dezvolta valorile europene, rădăcinile cărora se găsesc nu doar mai în Vest, ci chiar şi la noi. Ideea răspândită că trebuie să rezolvăm mai întâi problema principală, adică aderarea la UE, şi apoi totul va merge ca pe roate – va dispărea corupţia, se va schimba mentalitatea (tot prin presiune de sus) – e prea simplistă. Multe state au rămas la fel de corupte după aderarea la UE, ba au devenit şi mai corupte, deoarece statutul de membru presupune un flux mai mare de fonduri care pot fi delapidate sau distribuite prietenilor. Şi în multe ţări UE din Nord trăiesc milioane de persoane care nu s-au adaptat la valorile europene, iar sistemul statului asistenţial, care le asigură traiul, nu contribuie la schimbarea acestei situaţii.
