Sultanul Bruneiului şi realitatea incomodă
Observatorii critici ai mass-mediei şi învăţământului afirmă că astăzi manipularea se face mai puţin prin promovarea informaţiilor false ca atare şi mai degrabă prin omiterea anumitor detalii, care ar schimba crucial percepţia recipientului. O temă de top este cea a oligarhilor. E curios cum aceiaşi jurnalişti care critică aspru oligarhii locali şi rolul lor de păpuşari s-au alăturat corului apologetic al lui Mihail Hodorkovski, care spunea cândva că ar putea să-şi cumpere propriul preşedinte. Ca şi în cazul diferitor „rebeli” din ţările musulmane sau dictatori/preşedinţi din lumea a treia, depinde de creatorii opiniei publice cine este din tabăra bună. Puţini simt vreo disonanţă cognitivă când, simultan, Hodorkovski este stilizat de către mişcarea internaţională a „drepturilor omului” şi demnitarilor „democraţi” ca noul lor erou, iar Edward Snowden, crima căruia a impulsionat dezvăluirea programelor masive de spionaj economic, îndreptate şi împotriva propriei populaţii, nu a primit azil în niciuna dintre pretinsele democraţii din Vest, fiind nevoit să rămână într-un stat autocrat precum Rusia.
O diferenţă stranie se observă în declararea propriilor afaceri. Dacă, pe parcursul veacurilor trecute, chiar şi cel mai mic meşteşugar sau antreprenor din Europa îşi expunea cu mândrie numele de familie în denumirea firmei, astăzi la noi se întâmplă tocmai invers: fiecare vrea să ne dovedească că nu el este proprietarul respectivului restaurant, bancă sau firmă de construcţii. Ceea ce se exhibă, periodic, în manieră ritualizată prin materiale cumpărate în reviste cu coperte lucioase şi la ceremonii bine orchestrate (nunţi şi alte festivităţi publice) sunt atributele importanţei şi averii proprii.
Aşa cum împăratul în Sacrul Imperiu Roman avea însemnele sale imperiale (coroana, lancea şi sabia), oligarhul, sau cel care se vrea unic, le are pe ale sale: piţipoance, maşini de lux şi case-palat. Dar… incomodă devine comparaţia cu alţi podestaţi, mai impunători, de peste hotare. Astfel, existenţa sultanului micului stat Brunei din Asia reprezintă o ameninţare pentru statutul oligarhului autohton, care depinde de faptul că pentru cei de rang inferior de pe feuda sa el apare ca ”cel mai, cel mai”. Aceasta explică de ce presa galbenă din Moldova a tăinuit până acum că există şi alte nivele de lux, complet diferite: în garajele sultanului respectiv se află, conform MT Luxury Homes, peste 7000 de maşini. Dintre care: 604 Rolls Royce, 574 Mercedes Benz, 452 Ferrari, 382 Bentley, 209 BMW, 179 Jaguar, ca să nu mai vorbim de Porsche, Lamborghini şi alte modele exclusive. Mai mult decât atât, el şi-a comandat o maşină oficială pe jumătate Rolls Royce, pe jumătate Porsche. Palatul său are peste 260 de camere de baie.
Lecţia istorică ar putea fi următoarea: dacă a existat deja un Alexandru cel Mare şi un Napoleon, dacă acum există sultanul Bruneiului, ce sens mai are să ne direcţionăm eforturile spre acumularea puterii politice şi acapararea de bogăţii? Mai ales dacă pentru atingerea acestor scopuri se utilizează jocuri murdare, se trece peste familii destrămate sau chiar peste cadavre. Oricum, chiar şi cel mai şmecher oligarh va arăta ridicol, cu tot ce-a strâns el în viaţa sa, în comparaţie cu cei menţionaţi mai sus.
