Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Speakerul la mitropolit

Speakerul la mitropolit

În ziua imediat următoare a întâlnirii președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu Mitropolitul Vladimir, al Chișinăului și al Întregii Moldove, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) a avut loc o amplă acțiune de protest împotriva vaccinării anti-COVID și împotriva acțiunilor de protecție, în special împotriva măștilor, recomandate pe timp de pandemie. Protestul a fost organizat de o asociație a juriștilor creștin-ortodocși, în colaborare cu preoți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

În ajunul protestelor, publicul era anunțat că, în cadrul întrevederii speakerului Igor Grosu și Mitropolitul Vladimir, cei doi au discutat despre importanța dialogului și cooperării între Biserică și Stat, în special în condițiile crizei pandemice şi economice cu care ne confruntăm. Parlamentul și Mitropolia nu au anunțat dacă Grosu și Cantarean (numele de mirean al ÎPS Vladimir) au vorbit și despre protestele de a doua zi, mai ales că acestea, este clar, nu au fost acțiuni spontane, ci bine organizate din timp: a fost obținută o autorizare de la Primăria municipiului Chişinău, fără de care protestul nu ar fi fost posibil în PMAN, au fost convocați creștini și slujitori ai lăcașelor sfinte din toată republica, fiind echipați cu pancarte și lozinci elaborate și pictate din timp.

Dacă speakerul a mers la întrevederea cu mitropolitul, nefiind bine documentat și informat, în special despre protestul preconizat să aibă loc chiar a doua zi, înseamnă că a acceptat întrevederea doar de ochii lumii. Chiar și așa însă, lumea și-a adresat destule întrebări legate de această întâlnire aparent inoportună, la început de mandat. Or, chiar printre alegătorii formațiunii conduse de speaker s-au iscat nedumeriri și frustrări, dat fiind că printre alegători sunt persoane de diferite confesiuni sau chiar atei. Prima întrebare, logică și se pare corectă, a fost cea legată de oportunitatea unei întrevederi cu reprezentanții tuturor concesiunilor religioase din R. Moldova, cel puțin ai celor mai reprezentative. De ce, bunăoară, Igor Grosu l-a preferat pe Mitropolitul Vladimir și nu pe Mitropolitul Petru, al Basarabiei? De ce să nu fi participat la întrevedere și episcopul Anton Coșa, al Episcopiei romano-catolice din Chișinău? Care e relația noului șef de Legislativ cu reprezentanții altor confesiuni, persoane care, acordându-i votul, au sperat că noua putere îi va trata în mod egal pe toți cetățenii R. Moldova, indiferent de etnie sau de confesiunea religioasă.

Va vizita în continuare Igor Grosu și alți capi ai bisericilor/confesiunilor religioase de la noi ca să discute „despre importanța dialogului și cooperării dintre biserică și stat mai ales în perioada pandemică”?..

Cine ne-ar spune cum s-a întâmplat, totuși, că după o discuție loială dintre șeful Legislativului și șeful Bisericii din Moldova, în chiar ziua imediat următoare, au început protestele organizate de preoți? Dacă cei doi au vorbit despre riscurile pandemiei, de ce nu s-au înțeles și în ceea ce priveşte protestele? Mai mult, a încercat sau nu șeful Legislativului să afle dacă protestele vor continua?

În a treia zi de la întrevederea speakerului cu mitropolitul, organizatorii protestelor s-au convocat într-o conferință de presă, cerând în continuare să li se respecte dreptul de a nu se imuniza. Este adevărat, Mitropolia Moldovei a ieșit cu un comunicat de presă în legătură cu protestele clericilor și a credincioșilor. Mitropolia spală subiectul în două ape, susţinând, pe de o parte, că apreciază eforturile autorităţilor de a asigura R. Moldova cu vaccinuri, iar pe de altă parte, că Biserica nu se poate pronunța, vaccinarea urmând să fie un act strict benevol, fără constrângeri.

Dar cine ne constrânge să ne vaccinăm? Câte cazuri de constrângere au fost semnalate? Și cum ar califica Biserica starea de carantină la care a fost supusă societatea atunci când de COVID se murea pe capete? Oare atunci nu eram constrânși să stăm în case?

Dacă noul speaker și-a început activitatea cu o vizită evlavioasă la mitropolit, probabil ar trebui să mai facă un efort și să clarifice împreună aceste nedumeriri din societate.