Șase căderi politice și renașteri – câte?
În 2020, pe 15 noiembrie, „stânga” conservatoare pierdea alegerile prezidențiale. În 2021, pe 11 iulie, pierdea și anticipatele. Trei luni mai târziu, pierdea și procurorul general, după care au început demisiile în lanț… După 11 iulie, în R. Moldova a început moartea lentă a stângii politice, separat sau cu tot cu lideri.
Decepții, derută, spaimă, confuzii, șoc, deziluzii… Sunt stările psiho-nevralgice prin care, tot mai vizibil, trece beaumonde-ul nostru politic după anticipate. Și la trei luni de la alegeri, niciunul dintre partidele cu capital politic și potențial electoral, mai mult sau mai puțin stabil, fie de „dreapta” sau „stânga”, așa și nu își poate reveni din șocul postelectoral. În primul rând, PAS-ului i se reproșează faptul că, după scrutin, ca și până la el, este necooperant și foarte ațos în relația cu oponenții săi politici, încercând să-i marginalizeze și să-i scoată din uzul politic pentru patru sau mai mulți ani înainte. Deranjul vine și din faptul că PAS s-a antagonizat și, în toată „curățenia” pe care a pornit s-o facă, nu vrea să țină cont nici măcar de „dreapta”, urmându-și propria agendă de guvernare, propria politică de cadre și propriul cod de conduită și reguli de administrare a treburilor statului. Se creează impresia că PAS a preluat strategia PDM de pe vremea lui V. Plahotniuc, de a promova în societate și consolida la guvernare un singur partid politic. Posibil că și din acest considerent, PAS a refuzat încă din start orice ofertă de cooperare nu numai cu „stânga” parlamentară, ci și cu „dreapta” extraparlamentară, chiar dacă a dat-o în bară de mai multe ori și a adunat mai multe cucuie pentru nominalizări îndoielnice făcute într-o funcție publică sau alta.
A greșit PAS? Mai degrabă, astfel PAS a dat de înțeles că și-a asumat guvernarea de unul singur. E decizia lor. E pe responsabilitatea lor. Până la urmă, pentru R. Moldova contează altceva: ca ei să își ducă crucea până la capăt. Și nu oricum, dar așa după cum au promis. Și ne-au promis. Iar promisiunile au fost multe, mari și toate ambițioase, pe care Președinția PAS, Parlamentul PAS și Guvernul PAS le-au și motivat prin „vrem să reclădim Moldova într-un stat pentru oameni, pentru toţi oamenii, nu pentru găști care s-au folosit de încrederea cetățenilor ca să-şi adune averi nemeritate şi să-şi subordoneze statul propriilor interese” (citat din mesajul Maiei Sandu în prima ședință a noului Parlament). Iar ca să se întâmple asta și toate câte le-a mai promis PAS, R. Moldova are nevoie de o altfel de opoziție, la fel de rigidă, ațoasă și ambițioasă ca PAS, care să monitorizeze din scurt activitatea guvernului și a guvernării, pornind de la interesul public și nu de la cel de gașcă ca până acum. O guvernare puternică nu poate exista în afara unei opoziții puternice.
Până la prezidențialele de anul trecut (15 noiembrie 2020) și parlamentarele anticipate din acest an (11 iulie 2021), R. Moldova nu a avut parte de guvernări, iar începând cu 11 iulie 2021, nu are parte de opoziție. Din socialiștii lui Dodon și comuniștii lui Voronin nu a mai rămas decât titulatura. Socialiștii și comuniștii, care imediat după alegeri se dădeau mari opozanți, nu sunt în Parlament decât o gașcă de „sectanți” neobolșevici și speculanți politici, o formalitate de protocol, care și-au băgat în cap că sunt socialiști sau comuniști, care o fac pe „răzbunătorii norodului”, dar de fapt sunt niște valeți de roșu ai lui Putin și Kozak în R. Moldova, care au ajuns în politică și se mai mențin grație speculațiilor pe contul secerii și ciocanului. A fost.
Ultimele alegeri au arătat că „proiectul” nu mai ține. Cum să-i iei în calcul ca opoziție? Ce au făcut ei pentru R. Moldova, că au fost la guvernare. Ce pot face? Nu mai sunt buni de nimic. Eficiență „0”. O recunoștea personal chiar Igor Dodon acum două săptămâni, când își anunța plecarea de la șefia partidului și depunerea mandatului de deputat. Ce declara? Că nu-și vede rostul în actualul Parlament, că nu este eficient, că vrea să își găsească o altă ocupație, să fie mai aproape de oameni… Brașoave. Dodon a părăsit Parlamentul și a lăsat partidul pe seama unui posibil „organ colegial de conducere”, cel mai probabil pentru că e conștient că socialiștii nu-și vor mai reveni niciodată din eșecul electoral 2020-2021 și nu vrea ca moartea PSRM să fie legată de numele lui, așa cum dispariția PDAM e legată de numele lui A. Sangheli, a PFD-ului – de V. Matei, a PPCD-ului – de Iu. Roșca, a PLDM-ului – de V. Filat, a comuniștilor – de V. Voronin… Sau el își pregătește terenul ca să nu-l prindă vremea nepregătit de fugă. Dodon nu vrea să plece noaptea, ca Plahotniuc, el vrea să plece „în vizită” în Rusia și să nu mai revină. Dar nu-i exclus ca statutul lui să fi fost convenit de Kozak la întrevederea cu Maia Sandu. Așa sau altfel, socialiștii, ca și comuniștii și toată stânga politică, sunt în panică și cădere. Anticipatele 2021 au însemnat nu doar venirea la putere a unui partid de altă (să sperăm) factură politică, ci și descurajarea vechii nomenclaturi și a noilor „talibani politici” de a mai rămâne în politica mare. După 11 iulie, în R. Moldova a început moartea lentă a stângii politice, separat sau cu tot cu lideri.
În 2020, pe 15 noiembrie, stânga conservatoare pierdea alegerile prezidențiale. În 2021, pe 11 iulie, pierdea și anticipatele. Trei luni mai târziu, pierdea și procurorul general (pe 5 octombrie, Alexandr Stoianoglo este suspendat din funcție și pus sub arest), după care au început demisiile în lanț din ierarhia partinică, cu precădere de stânga. Prima declarație de demisie vine la două zile după alegeri din partea liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, pe 16 octombrie își anunță plecarea de la șefia PDM Pavel Filip, pe 18 octombrie, după revenirea dintr-o escapadă la Moscova, face același lucru Igor Dodon, urmat pe 29 octombrie de Andrian Candu de la „Pro Moldova”. Cine urmează? Nici „dreapta” nu a rămas neatinsă de valul demisiilor: pe 13 iulie, la două zile după anticipate, și-a anunțat demisia Andrei Năstase, liderul PPDA, iar pe 26 octombrie, din funcția de președinte PL se retrage și Dorin Chirtoacă. Toate demisiile au la bază eșecul electoral la anticipate. Și în toate cazurile liderii plecați în demisie au plecat în speranța că le oferă partidelor lor o șansă în plus de a renaște. Puțin probabil. În 30 de ani, nu avem în R. Moldova niciun caz în care partidele, odată compromise și decăzute din preferințele electoratului, să fi revenit în forță. Nu avem în politica moldovenească Păsări Phoenix, deși pe „dreapta” ar fi ce renaște.
