Ruseşte, despre morţii din trenul deraiat
Deşi trenul Moscova-Chişinău a deraiat pe 20 mai, în jurul 11:38, ora Moscovei, nici după 24 de ore de la tragedie numele celor decedaţi nu erau făcute publice. O fi fiind mai important ca presa să anunţe cine dintre demnitari a reacţionat, care anume dintre funcţionari şi-a făcut drum la locul accidentului, dar, din momentul în care s-a anunţat că toţi cei şase decedaţi sunt cetăţeni ai R. Moldova, era omeneşte să fie anunţate şi numele victimelor, nu neapărat pentru presă, dar obligatoriu pentru familii sau rude.
Ieri, la expirarea celor 24 de ore de la catastrofa feroviară, am apelat „linia fierbinte”, 022 834550, deschisă anume pentru informarea persoanelor interesate de starea victimelor accidentului din 20 mai. Ni s-a răspuns imediat. După prima frază de salut, urmă o pauză şi un răspuns rece, în limba rusă. Întrebăm, ruseşte, dacă au devenit cunoscute numele celor morţi în catastrofa de la Naro-Fominsk. Ruseşte, ni se răspunse că numele rămân necunoscute. Din ce motiv? Pentru că doi dintre pasagerii accidentaţi mortal nu au fost identificaţi încă. Din această cauză, potrivit funcţionarei de la „linia fierbinte”, nu poate fi făcut public niciun nume. După acest dialog, purtat în limba rusă, o întreb pe funcţionară cum o cheamă. „Elena Balan”, îmi răspunde, după care, într-o chinuită de rusă, o întreb cum ea, Elena Balan, discută cu alte persoane, rude, părinţi, fraţi, surori, ale victimelor, care nu pot vorbi ruseşte. „De ce, la „linia fierbinte”, răspunde un funcţionar care nu cunoaşte deloc româna, sau limba de stat, dacă nu îi place să recunoască faptul că e aceeaşi limbă?”, o întreb pe funcţionara Balan. Încearcă să-mi explice, ruseşte, că ea înţelege limba de stat, chiar dacă nu a răspuns nici la salut în această limbă. Totodată, zice că 022834550 nu e singurul număr de telefon la care cetăţenii pot suna pentru informaţii despre victimele tragediei. Mai sunt şi alte numere de telefon, indicate pe http://www.railway.md/, cum ar fi 022- 83-49-27, 022- 83-22-04. Am contactat şi celelalte telefoane. De astă dată, tot ruseşte, ne-a răspuns Olga Ivanovna Romancenco (aşa s-a prezentat la solicitarea noastră). Ne-a spus că este angajată a serviciului de pasageri. Şi pe Olga Ivanovna am întrebat-o de ce nu vorbeşte în limba de stat, mai ales că este angajată în cadrul unui serviciu ce presupune contacte cu pasageri, inclusiv dintre cei care nu cunosc limba rusă. Aşa şi nu am înţeles exact de ce nu vorbeşte în limba recunoscută ca fiind „de stat” în patria noastră. Olga Ivanovna a spus doar că este abilitată să comunice mult, ruseşte, cu partenerii căilor ferate din Rusia… Nici ea nu cunoştea numele celor accidentaţi mortal.
Timp de câteva minute, cât am vorbit la telefon cu Elena Balan şi cu Olga Ivanovna Romancenco, mi-am imaginat starea unor părinţi, a unor copii sau a unor fraţi şi surori care, în disperare, încearcă să afle mai multe despre apropiaţii lor aflaţi în acel tren. Cum să întrebe părinţii Danei Potlog sau rudele celorlalţi decedaţi, în limba rusă, alte informaţii despre apropiaţii lor, pierduţi în catastrofa de lângă Moscova?
Nu vi se pare un fel de complot această strategie a Căilor Ferate de la noi? La fel ca şi declaraţiile Tatianei Morozova, responsabilă în cadrul Biroului interregional de anchetă în transporturi din Moscova, care a declarat, la scurt timp după accident, că „ancheta are în vedere trei versiuni privind cauzele accidentului: prima este starea precară a trenului de marfă, a doua starea precară a căii ferate la locul catastrofei şi a treia – o greşeală a personalului locomotivei”.
Primul accident pe căile ferate din Rusia a avut loc în 1882, soldându-se cu 150 de morţi. La 29 octombrie 1888, în altă catastrofă, în Rusia, au decedat 23 de pasageri. În 1987, lângă Rostov, au decedat 106 pasageri… În 1989, lângă Ufa, 645 de persoane au decedat, 700 fiind grav rănite. Catastrofe serioase s-au produs şi în 1992, soldată cu 43 de morţi, şi în 1996, din cei 19 pasageri accidentaţi mortal lângă Rostov, 18 erau copii. Şi în 2006, lângă Krasnodar, într-un accident feroviar au murit 22 de oameni. În 2007 şi în 2009 două trenuri au suportat pierderi grele în urma unor explozii… Cum s-ar putea proteja cetăţenii care călătoresc cu trenul printr-un stat atât de mare, înarmat până în dinţi, dar care are căi ferate atât de nesigure?
