PSDM – o alianță „pandemică”
Gata. Socialiștii și democrații nu își mai ascund relațiile și sunt din nou împreună. Pavel Filip, singur sau în doi cu Dumitru Diacov, nu trebuie de acum încolo să mai meargă, pe furiș, la „cinele de taină” cu Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Ion Chicu și nici să dea, după fiecare din aceste randevu-uri, explicații presei, dacă mai sunt în opoziție față de guvernare sau una cu ea.
Așa sau altfel, pe 14 martie, tocmeala între PSRM și PDM s-a produs. Dumitru Diacov și Igor Dodon au bătut palma, iar Zinaida Greceanâi și Pavel Filip au semnat (ulterior, deputații socialiști și democrați au subsemnat și ei pentru soliditate) Acordul comun de creare a Platformei Social-Democrate pentru Moldova (PSDM). Atenție la titulatură. S-a întâmplat ceea ce era clar că mai devreme sau mai târziu se va întâmpla: o consolidare a stângii politice în pragul alegerilor prezidențiale care ne așteaptă în toamnă și care sunt cruciale pentru R. Moldova. Nu degeaba șefa Legislativului, tot ea și președinta PSRM, Zinaida Greceanâi, a catalogat tranzacția dintre PSRM și PDM drept un eveniment excepțional. „Noi astăzi asistăm la un moment istoric… După mai multe discuții, am ajuns la o bună înțelegere între PD și PSRM pentru a semna un acord de coaliție și de a constitui o majoritate parlamentară”, a mărturisit Greceanâi în fața presei. De cealaltă parte, Pavel Filip, liderul democraților, nu a întârziat să se confeseze și el, declarând că semnarea Acordului de a guverna alături de socialiști este o decizie „responsabilă” și „asumată” de către PDM, „într-un moment critic” pentru R. Moldova și nicidecum un act de trădare a electoratului său, după cum li s-a reproșat din partea grupului parlamentar Candu. Pe cât de „istoric” este evenimentul și Acordul în sine urmează să vedem, deși puțin probabil să apară riscuri care să le strice înțelegerea, poate doar Coronavirusul, care deja dă semne de neliniște în societate. În rest, PDM și PSRM nu ar avea nici un motiv (moral, geostrategic sau doctrinar) de a nu se înțelege. Altfel nu s-ar fi înțeles. În urma tranzacției din 14 martie, socialiștii s-au asigurat cu un potențial aliat pentru prezidențialele din toamnă, care să-i facă campanie lui Dodon (democrații, oricum, nu au un candidat viabil, cu care ar câștiga), iar PDM și-a redobândit accesul la banul public și la tot felul de mișmașuri, din care guvernările scot anual profituri de milioane. Filip, care a fost șef de guvern și care știe „rostul” privat al banului public, nu putea să nu accepte oferta, puțin spus generoasă a lui Igor Dodon.
Pe 16 martie, la primele ore ale dimineții, democrații au intrat la guvernare, alături de socialiști. S-a întâmplat în urma investirii Guvernului Chicu-2, în care cinci locuri au fost distribuite PDM-ului: Educație, Cultură și Cercetare, Economie, Armată, Afacerile Externe și Integrare Europeană (MAIE), Reintegrare. S-a schimbat guvernul. Avem guvern nou, ce-i drept cu prim-ministrul vechi. În principiu, nimic deosebit. S-a mai întâmplat, și nu o singură dată, de la Independență încoace: două guverne Sangheli pe timpul președinției lui Mircea Snegur (Sangheli -1 și Sangheli -2), două guverne Ciubuc, 1 și 2, pe vremea președinției lui Petru Lucinschi, două guverne Tarlev-1 și Tarlev-2 și alte două – Greceanâi-1 și Greceanâi-2, pe timpul celor două mandate de domnie ale lui Vladimir Voronin și, recent de tot, de luni încoace, avem și două guverne Chicu: Chicu-1, controlat în exclusivitate de Dodon și socialiști și care și-a încheiat mandatul pe 16 martie și nu a lăsat din urma sa nimic realizat din programul de guvernare, și Chicu-2, rămas și el sub același control, chiar dacă 5 miniștri din cei 11 sunt, așa cum ziceam, delegați din partea PDM. Votul de control în guvern (cel de-al șaselea) a rămas în continuare pe mâna socialiștilor. Trebuie reținut faptul că ceea ce nu i-a reușit lui Dodon în cazul guvernului Maia Sandu – preluarea votului majoritar în guvern, i-a reușit în cazul celui de-al doilea guvern Chicu. Iar asta înseamnă că toate rămân pe vechi. Reformatarea guvernului Chicu-1 nu este decât un exercițiu matematic, așa cum s-a întâmplat și în cazul guvernelor nominalizate mai sus și care au fost, unul ca unul, guverne de buzunar. Oleg Țulea la Externe nu va reuși să facă mai mult decât a făcut Aureliu Ciocoi (chiar dacă este altul decât Ciocoi), tot așa cum nu va reuși să schimbe nimic Cristina Lesnic la Reintegrare; Sergiu Railean la Economie sau Oleg Șarov la Educație, Cultură și Cercetare. De Pânzari la Apărare nici nu mai pomenim. Și asta pentru că guvernul Chicu-2, ca și Chicu-1, va acționa strict la comanda lui Dodon. Iar cine stă cu mâna pe „butonul” Dodon știm deja cu toții.
Ce va urma? Greu de spus până unde va merge relația dintre socialiști și democrați. PDM cu Filip nu mai este PDM-ul cu Plahotniuc. Vocea lui de azi nu mai este vocea lui de ieri. După plecarea lui Plahotniuc, PDM a intrat pe pista morții. S-au minimalizat și șansele lui Dodon pentru un al doilea mandat, după ce a rămas cu lecțiile nefăcute pentru cei 4 ani la șefia R. Moldova. PD-ul este în căutare de soluții. În căutare de soluții este și Dodon și în această căutare fiecare dintre ei încearcă să profite unul de celălalt. Este destul de curios acordul la care au ajuns: Platforma Social-Democrată pentru Moldova, o titulatură care aduce mai mult a denumire de partid politic. Să fi ajuns Diacov să-l convingă pe Dodon de ceea ce nu l-a putut convinge mai mulți ani la rând pe Voronin: de fuzionarea PDM cu PSRM (cât mai sunt în forță) și crearea unii pol social-democrat puternic de formație europeană? Se vrea ca alegerile din toamnă să fie, în acest sens, prima „probă de foc”? Dumitru Diacov se arată încântat de isprava cu acest PSDM, semnat cu socialiștii. Ce face „dreapta”?
