Peste 7 zile, fără Dodon
Încă o săptămână. Și Dodon pleacă definitiv, indiferent cât de mult îl va ajuta Șor (și cât timp) să își mențină controlul asupra noii majorități parlamentare și a Guvernului Chicu. Se va retrage Dodon la Sadova să își caute de gospodăria pe care și-a făcut-o de când e președinte, va pleca la moșiile sale din Rusia sau va ajunge în pușcărie? După câte acuzații de hoție și trădare i s-au adus în cei patru ani de mandat, de ce nu? Mai ales că sesizările în instanță pe numele lui Dodon rămân. În cei aproape 30 de ani de la Independență, nu avem încă niciun caz (deși precedente au existat destule), în care un președinte sau orice alt demnitar de prim rang să fi fost condamnat și trimis la pușcărie pentru abuzuri și nelegiuiri. Poate spargem tiparele și renunțăm la moda de a ne amenința cu închisoarea doar electoral?
Încă 7 zile… Într-o discuție privată cu cineva, aflam zilele trecute că alegerile rămân încă subiect de discuții în spațiul privat și că ar exista mai multă lume care îi duce, cu consecvență, contul zilelor lui Igor Dodon de până la „descălecare”. Am ajuns s-o auzim și pe asta (din prea multă dorință de schimbare, probabil). „Lumea s-a săturat de Dodon, care e mai nociv decât COVID-ul… Și până pe 15 noiembrie era sătulă de el, dar acum, cu atât mai mult, vrem să scăpăm de dânsul cât mai repede și să încheiem problema”, preciza interlocutorul. Nu știu în ce măsură și dacă conștientizează Igor Dodon faptul că, în ultimii patru ani, a fost o problemă pentru R. Moldova (și nu doar pentru ea). Dar ce a fost, a fost. După 15 noiembrie, nu mai este o problemă decât pentru el. Dodon și-a pierdut în aceste alegeri, grație nesăbuinței și infantilismului său politic, nu doar electoratul, dar și posibilii săi aliați politici. Azi, doar Șor (și acesta pentru că îl trage la fund dosarul miliardului) a mai rămas alături de Dodon. După 24 decembrie, s-ar putea ca Dodon să rămână și fără Șor. Surprizele în politica de la noi nu sunt o raritate.
Încă o săptămână și scăpăm de Dodon. Vine Maia. Luni, Serviciul Protocol de la Președinția R. Moldova a făcut publică data ceremoniei de învestire în funcție a președintei nou alese – 24 decembrie… Suntem din nou în punctul din care trebuie s-o luăm de la început. Pentru a câta oară, în 30 de ani? Și până când?
De la Independență încoace, la cârma R. Moldova s-au perindat cinci președinți: Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin (singurul cu două mandate consecutive), Nicolae Timofti și Igor Dodon. Vorbim de cei titulari, de până la Maia Sandu. Câți și care dintre ei și-au respectat jurământul de credință și condiția de suverani? Nu e cazul să le punem aici și acum note (subiectul cere o abordare mai largă), dar de recunoscut trebuie să recunoaștem că niciunul dintre cei cinci nu a compromis mai mult și nu a pus R. Moldova într-o situație mai proastă decât Dodon. Și pe interior, și pe exterior. Dintr-o „poveste de succes” a Parteneriatului Estic, R. Moldova, sub cârmuirea lui Dodon, s-a pomenit în izolare internațională, în relații proaste cu vecinii, săracă, pustiită (cu 1/3 din populație plecată prin lume), furată, mințită, trădată, umilită… Culmea nesăbuinței: să ajungi să declari că armata rusă, care a atacat în 1992 R. Moldova, a oprit războiul la Nistru, iar pe criminalul de Krasnoselski să-l declari președintele Transnistriei, e de fapt mai mult decât nesăbuință, e crimă. Cu Dodon și până la Dodon „am fost și rămânem ostaticii unui sistem criminal de tip stalinist-putinist. R. Moldova de azi nu e stat. Găștile sovietice s-au rânduit la putere timp de 30 de ani. La cuget și în simțiri rămânem datori timpului”. Citatul este dintr-o scrisoare, adresată ZdG și semnată de dl profesor Iov Rusnac de la Bulboaca, Briceni. A fost un apel către alegători. Dar și un semnal de alarmă. Eram în turul doi de alegeri.
De pe 24 decembrie, drumurile R. Moldova și ale lui Dodon se despart. Să întoarcem foaia. Și s-o începem din rând nou. R. Moldova avea nevoie de un lider nou (și îl are), pe care să-l accepte și cetățenii, și Vestul, și Estul – chiar dacă la Est va fi mai complicat. Și asta pentru că declarațiile lui Dodon că el ar fi refăcut relațiile cu Rusia sunt un fals. Tănănica pe care a jucat-o 4 ani la rând Dodon în fața lui Putin mai mult a complicat, decât a simplificat relațiile cu Rusia. În relațiile cu Rusia, lucrurile pe principalele probleme trebuie luate de la început. Va fi mai simplu (și Europa și-a declarat deja sprijinul pentru R. Moldova) în relațiile cu UE, pentru că aici deschiderea a fost întotdeauna mare. Și în cele parteneriale cu SUA. Și cu România. Mai complicat cu Ucraina: aici Kievul are mari și vechi datorii față de Chișinău pe problema frontierelor și pe cea a drepturilor comunităților românești din Nordul Bucovinei și Sudul Basarabiei. Kievului i s-au făcut, până în 2014 (din cauza problemei transnistrene), prea multe concesii și asta a disproporționat retorica Kievului în relațiile cu Chișinăul. Relațiile trebuie readuse la condiția de bună vecinătate.
Așa sau altfel, Maia Sandu e gata de drum. Principalele declarații de start: „gata cu izolarea internațională, vom promova o politică externă deschisă, pozitivă, în interesele cetățenilor și benefică pentru țară. S-a terminat cu selfi-urile pe coridoare. S-a terminat cu politica externă dusă în beneficiul unui partid și al unei persoane… Vrem să construim Europa acasă – instituții europene, școli europene, drumuri europene, spitale europene, salarii europene…”.
În trei săptămâni de după alegeri, fără să fie încă învestită în funcție, Maia Sandu a avut mai multe întrevederi pe plan extern decât Dodon în patru ani. R. Moldova a fost scoasă din blocajul relațiilor cu UE și SUA. Au fost reluate relațiile cu vecinii – România și Ucraina, au fost tatonate relațiile cu Rusia. Până la Revelion, Maia Sandu va primi vizita președintelui României Klaus Iohannis, iar în ianuarie va pleca în vizită la Kiev.
Vor merge toate atât de bine și în continuare?
