EDITORIAL: Partidul dintre umbre

V. Voronin, la cei 80 de ani, chiar și reales cu vot unanim, nu mai este președintele PCRM decât formal – umbra „din față”, din spatele căreia transpare o altă umbră: cea a lui Reidman. Pentru asta au fost votate mai multe modificări la statutul partidului, inclusiv schimbarea formatului de conducere al formațiunii.

Nu e mare lucru a spune, e mare lucru a face. Epoca Voronin nu s-a încheiat, odată cu congresul din 7 noiembrie, așa după cum se aștepta, epoca Voronin continuă. Comuniștii au rămas cu același președinte ca și până la congres. Voronin (indiferent din care motive) nu și-a respectat nici de data asta promisiunea dată până la congres, de a se retrage de la șefia PCRM. Schimbarea nu s-a produs… „Am decis – părăsesc funcția de președinte al Partidului Comuniștilor. Deja trebuie de făcut schimbări. Toată țara face schimbări, da noi să rămânem în urmă, comuniștii, nu ține de noi. Eu cred că am să fiu înțeles de colegii comuniști. E timpul…”, se confesa presei până la congres, mai solemn ca niciodată, „tătuca” comuniștilor.

Ce a fost asta? Ne-a mai păcălit Voronin o dată? Ori, la cei 80 de ani de viață s-a încurcat seniorul în texte (asemeni debusolatului Leonid Brejnev la vremea sa) și, în loc să dea „cetire” cererii de demisie, s-a prins cu ochii țintiți pe textul strecurat (se presupune) în tribună de către Oleg Reidman, consilierul său „de taină”, rămas de pe vremea „domniei”, text în care nu era scris nimic despre demisie. Să se fi amestecat Reidman în treaba președintelui? În tot cazul, în pauza dintre ședințele congresului, printre delegați s-au făcut auzite și voci potrivit cărora tot scenariul și aranjamentele în congresul de duminică ar fi fost făcute de Reidman. Și că tot Oleg Reidman ar fi cel care l-ar fi convins pe Voronin să renunțe la demisie și să se lase reales la șefia PCRM. De ce? Pentru că era conștient că, în cazul în care s-ar fi pus problema demisiei lui Voronin, ar fi avut puține șanse să devină succesorul lui la cârma partidului, iar un alt deznodământ Reidman nu vrea să admită. Da sau nu, așa sau altfel, congresul al IX- lea al comuniștilor la care Voronin se pregătea să își ceară demisia, ușor spus, a eșuat. Și nu pentru că Voronin nu a plecat. Cu sau fără Voronin, președinte PCRM, pentru R. Moldova nu mai contează. Cu Voronin sau fără el, comuniștii nu mai au cum fi ziua de mâine a R. Moldova. În primul rând, pentru că au dezamăgit și nu mai au electorat (până și din 435 de delegați la congres, 138 au fost lipsă). Doi: pentru că nu au nimic cu comunismul și nu sunt decât niște fraieri ordinari care au speculat și s-au ținut la putere ani la rând pe contul lui Lenin, al revoluției socialiste și al simbolicii comuniste. Și trei: pentru că nu se identifică, după cum nu s-au identificat niciodată, nici istoricește, nici cultural, nici spiritual, nici identitar cu originile acestei fărâme de pământ românesc. Șansele lui Voronin și a comuniștilor de a mai rămâne în politica mare s-au epuizat. PCRM nu mai este o alternativă nici „dreptei”, nici „stângii”. Ce-a fost, nu mai este. Dar a fost. Și putea fi, dacă Voronin ar fi ales să nu fie ca toți. A avut șansa, dar a ales altceva.

Voronin și PCRM au avut perioada lor de glorie în politică. Dar nu pentru R. Moldova, ci pentru ei. În 2001, Vladimir Voronin îi aduce pe comuniști la guvernare. Este singurul lider de partid, iar comuniștii – singurul partid politic de până acum care a deținut puterea în stat la toate nivelurile timp de două mandate consecutiv, deși miza le-a fost pentru mai multe. „Am venit la putere pentru mai mult timp, poate pentru totdeauna”, declara la ceremonia de învestire a lui Voronin unul dintre fruntașii de atunci ai PCRM, Victor Stepaniuc. „Povestea” li s-a terminat însă mai devreme. În urma revoluției twiter din aprilie 2009, PCRM pierde parțial, iar la anticipatele din 2010 pierde total puterea în stat. După 2010, comuniștii nu au mai contat pentru R. Moldova. Ceea ce i-am putea recunoaște drept mare merit lui V. Voronin, ar fi: Unu – nesemnarea în 2003 a Memorandumului Kozak și salvarea R. Moldova de la federalizare (chiar dacă Voronin era în așteptarea lui Putin la Chișinău). Și al doilea lucru, pe care nu putem să nu i-l recunoaștem drept merit, este distrugerea PCRM. În 27 de ani de la fondarea partidului, Voronin s-a jucat de-a demisiile și succesoratul la șefia partidului, până l-a golit de tot potențialul elitar și l-a adus la condiția în care singurul pretendent la succesorat a rămas să mai fie Oleg Reidman. Și aici am putea să-i aplaudăm lui Voronin, dar…

Regretul cel mare (dacă ar fi să regretăm) e că Voronin a fost un bun administrator la șefia statului, numai că l-a administrat în alte interese decât cele de stat. Potrivit unor surse neoficiale, familia Voronin deține la ziua de azi un întreg imperiu hotelier la mare, în Muntenegru, ca să nu mai vorbim de „averi mărunte”. E cazul să ne mai amintim că, pe vremea lui Voronin, a fost strâns, de la Naslavcea la Giurgiulești, tot banditismul de la drumul mare. Dar nu și lichidat, ci trecut în guvern, la Interne, la SIS, în armată, vamă, procuraturi, judecătorii. În locul celui de la drumul mare, Voronin a pus pe roate marele banditism de stat cu care a legat R. Moldova de mâini și de picioare.

Și ceva despre marele păcat al lui Voronin. E vorba de 7 aprilie 2009, asasinatele perfide și coridoarele morții din comisariatele de poliție. Au fost distruse vieți, a curs sânge… Dar despre asta la congresul al IX-lea, ca și la celelalte, nu s-a spus nimic. Până la urmă, problema cu congresul de duminică e alta: că V. Voronin, la cei 80 de ani, chiar și reales cu vot unanim, nu mai este președintele PCRM decât formal – umbra „din față”, din spatele căreia transpare o altă umbră – cea a lui Reidman. Pentru asta s-au făcut aranjamente și au fost votate mai multe modificări la statutul partidului, inclusiv schimbarea formatului de conducere al formațiunii. PCRM nu va mai avea doar președinte, ci și doi vicepreședinți, unul dintre ei – Oleg Reidman. Și nu e tot. A fost simplificată și procedura de alegere a președintelui partidului. Acesta nu va mai fi ales, ca până acum, în congres, ci de Plenara Comitetului Central al PCRM. Adică, de o mână de oameni și la discreția lor. Mai departe contează cine va controla mai bine Comitetul Central, care dintre cele două umbre.

Pe cât de mult s-a temut Voronin să scape partidul din mâini, pe atât de reale sunt șansele să se întâmple asta.