Parlamentarii pe ultimul drum
Tanti Maria are 68 de ani şi locuieşte singură. Are 3 copii, dar sunt plecaţi prin lume, soţul i-a decedat, aşa că îngrijeşte singură de gospodărie. Pensia e mică, nevoile sunt multe, dar tanti Maria strânge cureaua şi se gândeşte la ziua de mâine.
Tanti Maria are aşteptări modeste de la viaţă: să îşi vadă copiii şi nepoţii sănătoşi (fiul e la Moscova, o fiică e în Italia, iar alta e la Chişinău) şi să aibă moarte uşoară când îi va suna ceasul. O dată – de două ori pe an se adună copiii acasă, îi laudă curăţenia din gospodărie, îi admiră grădina, o mai jelesc, apoi pleacă, căci fiecare are viaţa şi greutăţile sale. Tanti Maria rămâne singură, vorbind cu copiii în gând până la următoarea vizită. Când termină să le discute pe toate în gând cu copiii şi nepoţii, tanti Maria reia dialogul cu moartea. Aşa a învăţat de la părinţii ei: să nu te temi de moarte, nici de soartă, să le accepţi existenţa şi să încerci să le înţelegi.
Vorbind cu moartea, tanti Maria îi spune în glas, aranjând lucrurile în casa cea mare: „Iaca am pregătit laturile de ţol, 3 pleduri de celea cu flori chinezeşti, căldare, căni, ştergare pentru podurele. I-am spus fetei celea mai mari cu ce să mă îmbrace. Numai sicriu nu mi-am luat, că e semn rău”, îi explică tanti Maria celei cu coasa. De la părinţi a învăţat multe, mai ales despre bunul nume de gospodar. Pentru asta munceşti toată viaţa – să nu jigneşti bunul nume de gospodari al părinţilor tăi şi copiii să-ţi păstreze numele de gospodar mai departe. Adică să ţii casa curată, grădina lucrată, copiii aranjaţi. Iar când mori – să ai totul pregătit din timp, „să nu te îngroape copiii, dar nici mahalaua”.
Tanti Maria îngrijeşte gospodăria şi strânge bani de moarte: îi trebuie de sicriu, de cruce, de slujba de înmormântare la biserică, de masa de pomenire. Din pensia de 750 de lei e vrăşmaş de greu să strângi de înmormântare, căci cât trăieşte îi trebuie să plătească curentul electric, gazul, telefonul, nişte medicamente, un săpun, o pâine. „Cum să le încapi pe toate în această pensie? Dar n-am să las să mă îngroape mahalaua”, spune ferm tanti Maria când stă de vorbă cu moartea.
De la o vreme, tanti Maria dă tot mai des prin casa cea mare şi scoate dintre lăicere carneţelul în care ţine strânşi banii de înmormântare. Cei 1250 de lei pe care i-a strâns parcă-s tot atâţia, dar tot mai puţini. Marţi, a auzit la ştiri că leul s-a devalorizat cu 30% în ultimul an şi încă nu se ştie cu cât se va devaloriza în următoarele zile, că se scumpesc produsele, că dispare orezul, uleiul, zahărul. S-a mâhnit. A reluat dialogul cu moartea. Nu mai era dialogul cela plin de demnitate, vorbea cu jale. „Cât oare o costa oala de găluşte când oi muri? Da farfuria de colivă? Ce fel de înmormântare la care să nu ajungă găluşte pentru toţi? S-a răsuci mama în mormânt, că ne-o învăţat să fim gospodari, să nu ne găsească moartea nepregătiţi”.
Ţine în mâini pacheţelul cu banii de moarte şi îi curg lacrimile. Simte fiecare leuţ. O dureau oasele, dar n-a luat pastile, s-au rupt ochelarii, dar nu şi-a făcut alţii, i-a legat cu sârmă, i-a căzut ultimul dinte din dreapta, dar nu şi-a pus dinţi – a strâns banii.
Când constată că a strâns şi a păgubit, tanti Maria a trecut de la dialogul cu moartea la dialogul cu deputaţii. Tot în gând. Îi întreabă dacă au şi ei părinţi, dacă i-au învăţat ce înseamnă să ţii o gospodărie. “Ţara e tot ca o gospodărie, e ca o familie. Unde s-a văzut, într-o famile de gospodari, să iei de la cel sărac şi să-i dai celui bogat? Să iei de la flămând şi să-i dai celui sătul? Să iei de la gura mortului şi să cheltui aiurea? Voi cum o să vă duceţi pe ultimul drum dacă nu sunteţi gospodari?”
Tanti Maria de 68 de ani nu e singura care vorbeşte cu moartea şi cu deputaţii. În R. Moldova sunt peste 650000 de pensionari cu pensii mai mici de 1500 de lei.
