Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Monica a învins în războiul…

Monica a învins în războiul cu „mătuşa Tamara”

Europarlamentara română, Monica Macovei, a repurtat o victorie zdrobitoare asupra tuturor felurilor de „mătuşi” şi „mătuşele”, pe numele cărora, de ani de zile, demnitarii corupţi îşi ascund averi impresionante, dobândite, de obicei, prin fraudă. Astfel, după publicarea în „Jurnalul Oficial al UE” a directivei propuse de Monica Macovei şi votate recent de Parlamentul European, averile nejustificate, ascunse de infractori prin transferul către rude sau cunoscuţi, vor putea fi confiscate şi în România.

Raportul Monicăi Macovei a întrunit 631 din cele 675 de voturi acordate în acea şedinţă a legislativului european. Aproape unanimitate, dacă ţinem cont de faptul că 25 de parlamentari s-au abţinut şi doar 19 au votat împotrivă.

Potrivit Monicăi Macovei, autoarea acestei iniţiative, chiar dacă vor fi bine camuflate, averile frauduloase oricum vor putea fi confiscate, pentru că e simplu ca „bună ziua” de demonstrat că un bun sau o proprietate se comercializează sub preţul pieţei sau, eventual, se donează suspect, nemotivat. Cine face azi, în plină criză economică mondială, daruri fabuloase? De fapt, orice indicii care vor demonstra că tranzacţiile au fost false vor servi drept motiv pentru confiscare.

Potrivit proaspetei directive europene, confiscarea extinsă ar putea fi aplicată în raport cu infractorii condamnaţi pentru cel puţin o faptă din categorii precum corupţia activă sau pasivă în sectorul privat şi în rândul oficialilor din instituţiile UE şi ale statelor membre; crima organizată şi infracţiuni ce au legătură cu aceasta; activităţi de pornografie infantilă; criminalitate cibernetică sau orice infracţiune pentru care legea prevede închisoare de minim 4 ani.

Această directivă nu se referă doar la România, ci la toate statele membre UE, care vor avea la dispoziţie 2,5 ani pentru a o transpune în legislaţiile naţionale, în vederea aplicării efective a acesteia. Termenul de 2,5 ani este unul limită, aplicarea prevederilor respective fiind posibilă şi mai devreme, în cazul voinţei politice a statelor europene.

Deci, în cel mult 2,5 ani, în statele membre ale UE, infractorii condamnaţi pentru diverse crime sau delapidări, se vor lipsi nu doar de averile nejustificate, ci şi de bunurile trecute pe numele rudelor.

Bunăoară, după confiscarea unei sume de bani sau a unor bunuri provenite în urma unei infracţiuni demonstrate în justiţie, ar putea fi confiscaţi şi alţi bani sau alte bunuri, dacă infractorul nu va putea demonstra originea legală a acestora. Din această categorie vor face parte şi bunurile transferate de infractor pe numele unor terţe persoane.

Directiva Monicăi Macovei mai prevede că bunurile confiscate de la infractori vor putea fi folosite de instituţiile implicate în combaterea criminalităţii, a corupţiei sau întru binele comunităţii.

Europarlamentara declara cu mândrie pentru presa din România că şi-a atins obiectivul, rămâne doar ca instituţiile statului să implementeze rapid cele stipulate în acest document european.

De ce am povestit toate acestea? Pentru că astăzi, la noi, clasa politică nu şi-ar dori în ruptul capului să ajungă subiect al acestei directive. Cine şi-ar dori ca justiţia să intervină în sensul confiscării pe bune a averilor ilegale? Cine ar putea justifica bogăţiile imense, acumulate în condiţiile de sărăcie lucie a societăţii noastre? Atâta timp, însă, cât R. Moldova mai rătăceşte de pe un drum pe altul, păstrând distanţa cu UE, nu există „riscuri” iminente că o asemenea directivă sau alte legi europene anticorupţie îi vor putea afecta pe mai marii de la putere.