Moartea suspectă
Acum câteva zile, CtEDO a condamnat R. Moldova într-un dosar în care, de şase ani deja, o mamă, Elena Vasilică, nu a mai cunoscut liniştea şi pacea.
La 8 martie 2008, pe la 16.40, fiul Elenei, în vârstă de 17 ani, a decedat după ce a căzut de la înălţimea unui bloc de locuit. În cei şase ani de luptă, Elena a bătut pragurile mai multor instanţe, a acumulat şi a prezentat probe care, dacă ar fi fost luate în seamă, ar fi demonstrat că fiul său nu a fost un sinucigaş. Acum câţiva ani, când a constatat că instituţiile statului nu vor mai reveni niciodată la decesul suspect al fiului său, ea a apelat la CtEDO, acuzând statul că, în acest caz tragic, nu i-a asigurat o anchetă efectivă şi nu a respectat drepturile sale de parte vătămată.
După şase ani de chinuri, acum câteva zile, CtEDO i-a dat dreptate acestei mame, chiar dacă, în R. Moldova, nu va mai reuşi să demonstreze vreodată că fiul său a fost determinat la suicid sau chiar o fi fost aruncat de la înălţime. A trecut prea mult timp de la decesul feciorului său, iar probele, dacă o fi existat, s-au uzat sau au dispărut cu desăvârşire.
Deci, acum câteva zile, CtEDO a constatat în unanimitate violarea art. 2 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, sub aspect procedural. CtEDO a calculat că, de cel puţin opt ori, ofiţerul responsabil de cauză a propus neînceperea urmăririi penale pe marginea decesului fiului Elenei Vasilică. Cei responsabili de anchetă au refuzat interogarea mai multor martori, dar şi demersul mamei, prin care aceasta cerea să fie ridicate informaţii de la operatorul GSM legate de convorbirile pe care fiul său le-a purtat înainte de deces. În ce condiţii, în R. Moldova, un anchetator poate refuza colectarea unor date extrem de preţioase pentru desfăşurarea unei investigaţii eficiente? Ar putea exista mai multe răspunsuri la această întrebare. 1. Anchetatorul e incompetent; 2. Anchetatorul e nepăsător; 3. Anchetatorul e corupt.
Oricare din cele trei versiuni poate fi adevărată, doar că, după şase ani de la decesul acelui fecior de doar 17 ani, aceste răspunsuri nu mai valorează nimic pentru familia sa îndurerată şi pentru memoria celui decedat în condiţii suspecte. Chiar şi concluzia CtEDO, potrivit căreia investigaţia decesului feciorului Elenei Vasilică a fost ineficientă, nu mai are prea mare valoare pentru familia îndurerată, la fel ca şi banii acordaţi cu titlu de prejudiciu moral.
În acest caz, unul din multele care au loc la noi, era nevoie de un singur lucru, de implicare, din momentul în care moartea acelui tânăr a fost una suspectă.
Citeam ieri despre alt caz, care s-ar putea încheia la fel ca şi cazul familiei Vasilică, deoarece atitudinea organelor de anchetă pare identică. Prietenii unui tânăr, decedat în condiţii suspecte în noaptea de 15 decembrie 2013, se întreabă într-o postare: De ce a murit Dan Vulpe? „Un automobil ucigaş i-a curmat viitorul, i-a fărâmat trupul, i-a răpit fulgerător viaţa”, scriu prietenii lui Dan Vulpe, reproducând 12 întrebări şi supoziţii care ar putea fi de mare folos dacă cineva, vreodată, ar intenţiona să desfăşoare o anchetă obiectivă a acestui caz de omor.
Potrivit semnatarilor acestei postări, chiar şi după identificarea automobilului ucigaş şi a persoanelor care se aflau în maşină la acea oră de noapte, ancheta trenează, iar timpul necruţător şterge urmele şi diminuează probele. Părinţii şi prietenii lui Dan au ajuns să apeleze la cei care, eventual, deţin informaţii despre omorul din noaptea de 15 decembrie 2013, de pe bd. Dacia–str.Teilor. Orice detaliu poate fi important pentru elucidarea acestui caz. Doar să existe dorinţă şi bune intenţii.
De ce, însă, în R. Moldova, părinţii, rudele, prietenii victimelor se ciocnesc de refuzul anchetatorilor de a investiga nişte morţi suspecte? Aminteam, mai sus, trei eventuale motive: incompetenţa, nepăsarea şi corupţia. Poate fi şi lenea?
