Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Miniștrii care mimează guvernarea

Miniștrii care mimează guvernarea

Ieri, miniștrii demisionari din Guvernul interimar al R. Moldova nu s-au mai prezentat la ședința planificată din timp, făcând imposibilă abordarea celor patru subiecte incluse pe ordinea de zi. La prima vedere, subiectele păreau simple, neconflictuale, parcă nu ascundeau nimic, motiv care te trimitea la gândul că nu conținutul ordinii de zi ar fi fost motivul absenței miniștrilor de la ședință. Într-adevăr, de ce le-ar fi fost complicat să voteze cele patru subiecte, legate de cuantumul ajutorului bănesc acordat beneficiarilor de protecţie internațională în 2021, sau rezultatele încorporării în serviciul militar în perioada octombrie 2020–ianuarie 2021? De ce ar fi sabotat o discuție despre transmiterea unor bunuri sau despre eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat, în vederea împrospătării cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut?

Lipsa de cvorum i-a determinat pe cei prezenți să contramandeze ședința, cel puțin pentru câteva ore, răstimp în care premierul interimar urma să identifice locul aflării miniștrilor care lipsesc, pentru a discuta cu ei inclusiv despre motivele din care nu s-au prezentat la serviciu. Și asta se întâmplă în plină pandemie, în condițiile stării de urgență, instituită acum două săptămâni de actuala guvernare…

Dacă au obosit, dacă sunt supărați, dacă nu au plăcere să mai muncească, logic ar fi să plece, astfel încât societatea să nu mai piardă timp și bani cu monitorizarea și întreținerea lor.

Cel puțin, așa se întâmplă în lumea civilizată… În această săptămână, bunăoară, ministrul austriac al Sănătăţii a demisionat pentru că, după cum a recunoscut chiar el, este surmenat în contextul pandemiei de COVID-19. Ministrul Sănătății a anunțat că i-a fost afectată sănătatea și că nu mai vrea să se „distrugă”. La acest subiect, părerile au fost împărțite, unii acuzându-l pe ministrul demisionar că ar abandona sistemul de Sănătate, afectat profund și epuizat din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus, într-un moment total nepotrivit, în plină criză pandemică. Alte voci au apreciat curajul de sine și dragostea de viață, declarată de ministrul austriac al Sănătății, care a recunoscut public, într-un comunicat de presă, că recent a avut probleme din cauza tensiunii arteriale, că se simte epuizat, motiv din care se retrage din această importantă funcție.

Și în România, de la începutul pandemiei până în prezent s-au schimbat trei miniștri ai Sănătății. Ultimele demisii din sănătate au avut loc ieri și au fost generate de noile criterii de carantinare, adoptate acum câteva zile de Ministerul Sănătății. Și în cazul demisiilor din sistemul de sănătate al României părerile sunt împărțite. Unii politicieni își continuă jocurile politice, iar cetățenii simpli au găsit umane deciziile recente ale Ministerului Sănătății prin care au pledat în favoarea înhumării sau incinerării creștinești a celor decedați de COVID, pronunțându-se și pentru vizite scurte la spital a celor apropiați, în cazul unor pacienți gravi… Personal, m-a impresionat declarația secretarei de stat de la Sănătate care, ieșind din minister, a anunţat că revine la spitalul unde a muncit anterior…

Demisiile din Sănătate, în plină pandemie, sunt o mare problemă, dar și mimarea muncii, într-o societate măcinată de suferință, este un fel de infracțiune care ar trebui curmată fără ezitare. Dacă miniștrii refuză să muncească, dacă nu abordează și nu se implică în soluționarea celor mai complicate probleme din societate, cum ar fi asigurarea R. Moldova cu vaccinuri eficiente, mai puțin cu seruri de calitate neverificată, cum sunt cele chineze (CoronaVac), evitarea unei posibile crize alimentare, organizarea examenelor de Bacalaureat, dotarea instituțiilor medicale cu echipamente complexe și nu doar destinate combaterii COVID, protejarea sănătății cetățenilor, în mod special a lucrătorilor medicali, care sunt cei mai expuși riscurilor în condiții de pandemie, deci, dacă se țin departe de aceste subiecte, de ce ar mai rămâne în funcții?

Ieri, după două ore de „căutări”, miniștrii s-au convocat online în ședința programată pentru ora 15.00. Zece la număr. Puțini, dar se vede că sunt ocupați cu alte treburi…