Mimarea reformelor la spălătoria de bani
După alegeri ne-am pus întrebări: de ce aşa? De ce aceştia? Dar ceilalţi cum de au luat tocmai atât? Ce bine că nu a ajuns şi acela în buletine, îţi dai seama ce era?
Răspunsurile au fost două:
1 – pro-europenii sunt de vină;
2 – pro-ruşii sunt de vină. Ambele răspunsuri sunt corecte.
Pro-europenii sunt de vină. Dar nu pentru că au semnat Acordul de Asociere, nu pentru că au implementat Regimul Liberalizat de Vize, nu pentru că în Moldova s-au refăcut drumurile şi s-au reconstruit o parte din şcoli şi spitale. Pro-europenii nu sunt de vină pentru faptul că în judecătorii funcţionează sisteme de repartizare aleatorie a dosarelor, sau că judecătorilor li s-a mărit salariul şi li s-au oferit traininguri. Pro-europenii nu sunt de vină că Uniunea Europeană, după încercări nereuşite de comunicare cu autorităţile comuniste de până la 2009, a avut cea mai mare încredere în noile alianţe de la guvernare şi a adus milioane de euro în Moldova pentru reforme şi îmbunătăţiri ale infrastructurii.
Pro-europenii din Moldova sunt de vină pentru altceva: pentru faptul că marii corupţi nu au fost atinşi decât cu file de rapoarte şi zâmbete dojenitoare. Probabil, cea mai obosită din perioada de reforme pro-europene este Procuratura Generală. Vă daţi seama ce greu e să mimezi reformele timp de 5 ani? De atâta pantomimă te dor mâinile, picioarele, muşchii faciali. Prefăcătoria e o suferinţă. Nu doar pentru procurori. Nu doar pentru judecători. Nu doar pentru deputaţi. Prefăcătoria corupţilor e o suferinţă pentru toţi cetăţenii.
O altă vină a pro-europenilor e că mimarea reformelor a fost transformată în spectacol televizat. Majoritatea dintre politicienii AIE-1,2, CIE au tăcut chitic, ştiind cu bună seamă că se produc unele furtişaguri, astfel devenind complici. De rând cu procurorii şi justiţia. Mai mult decât atât, marii corupţi ieşeau pe la televizoare şi continuau pantomima. De ce tolerau televiziunile aceste spectacole false ale mimilor politici? Răspuns oficial nu există. Neoficial – televiziunile şi alte instituţii de presă ar aparţine politicienilor, dar oficial – deputaţii aşa şi nu au votat în parlament Legea cu privire la transparenţa proprietarilor de media.
Încă o pantomimă care a creat suferinţe a fost cea a transparenţei finanţării partidelor. Deşi a existat un proiect de lege cu privire la acest fenomen, deputaţii s-au prefăcut că acesta nu-i, sau nu-i bun, sau nu-i pe placul inimii lor.
Aici au intervenit forţele politice pro-ruse. Greşeala lor de mare succes e că s-au folosit cu vârf şi îndesat de toate erorile şi mimările pro-europenilor. Cred că e o greşeală să faci abuz de greşelile altora, pentru că nişte politicieni bine intenţionaţi, fie ei şi finanţaţi de la Moscova sau de la Surgut sau de la Polul Nord, ar fi trebuit să vină cu un exemplu bun în faţa pantomimilor din ograda politică moldovenească. Ei însă au greşit în felul lor, folosindu-se din plin de toate erorile pro-europenilor, devansându-i în rele şi în sondaje.
Exact aşa şi cu proprietarii mass-media. Nu vreţi să ştiţi cui aparţin? Nu vreţi să ştiţi că 5 televiziuni aparţin unui singur om? Nu vreţi să ştiţi legătura dintre proprietarul media şi partidul politic? Poftim propagandă, teroare, ură interetnică, fobie europeană, agitaţie electorală cât încape, oricum intrăm în Europa.
Nu vreţi lege cu privire la transparenţa finanţelor politice? Nici noi nu vrem. În aceste condiţii, peste Moldova s-au prăbuşit camioane cu ruble, cu orez, cu afişe, cu gazete, cu promisiuni, cu ameninţări, cu gastarbeiteri nr.1, cu artişti, cu scene şi scenete, cu hramuri şi bairamuri, cu kobzoni, cu faraoni, cu candidaţi politici fără neuroni. În rapoartele financiare ale multor formaţiuni e o austeritate dureroasă. Şi mincinoasă.
În această campanie electorală la Chişinău se pare că au fost inaugurate câteva spălătorii de bani ruseşti. Spălătoriile erau păzite de oameni înarmaţi cu arme ruseşti. Şi oamenii vorbeau ruseşte. La spălătoriile de bani erau şi secţii de spălat politicienii murdari, care deveneau rumeni şi bucălaţi. Alături – secţii de spălat creierii. Şi aşa, în condiţii de sterilitate politică, poporul a ales.
Acum, spălătoriile trebuie desfiinţate. Prin votarea legii finanţării partidelor, a legii cu privire la transparenţa proprietarilor de media şi a limitării presei neprofesioniste, manipulatorii şi abuzive. Să spună oricare dintre cei 101 deputaţi nou-aleşi de ce nu.
