Marşul bunicuţelor cu cărucioare
Cine va mai naşte copii în R. Moldova? Toată săptămâna încerc să găsesc un răspuns cât mai optimist şi mai complex la această întrebare, dar nu reuşesc. Bătăliile de la intrarea şi din sălile Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi a Familiei, tergiversarea soluţionării problemelor sesizate de mamele tinere, declaraţiile indecise ale funcţionarilor te fac să crezi că, în R. Moldova, în următorii ani, ar mai fi nevoie de doar câţiva copii nou-născuţi, pe rol de mostre, care ar servi în calitate de argumente în faţa străinilor că aici viaţa continuă, că ei, aceşti copilaşi, sunt viitorul, speranţa şi continuitatea acestui stat.
Sunt sigură că mamele şi taţii protestatari au simţit cuţitul la os, altfel nu ar fi ieşit în stradă, să protesteze. Nu ar fi ieşit pentru că, o sarcină sau, şi mai mult, un copil mic, înseamnă un regim complicat de viaţă, înseamnă zile în care nu mai eşti tu, înseamnă nopţi nedormite, înseamnă ore în şir, petrecute în faţa leagănului, înseamnă bucătărie, baie, rufe de spălat, înseamnă piaţă, magazine, plimbări la aer, vizite la doctor, etc. Cum ar mai fi găsit loc de proteste, dacă nu le-ar fi ajuns cuţitul la os?
Protestele şi decizia mamelor gravide şi a celor cu copii mici de a organiza un marş, duminică, pe străzile Chişinăului, sunt o încercare inedită de a deschide ochii autorităţilor la ceea ce se întâmplă în realitate în viaţa tinerelor familii de la noi. Mulţi dintre cei care protestează sunt tineri cu studii, persoane care cunosc, cel puţin din mass-media, cum e să fii mamă sau prunc în UE, acolo unde încercăm să ajungem cât de curând. Bunăoară, Germania plăteşte alocaţie de stat pentru primii trei copii în mărime de 154 de euro pe lună per copil, iar pentru următorii — câte 179 de euro pe lună. Italia acordă 124 de euro pe lună, Irlanda plăteşte lunar pentru primul şi cel de-al doilea copil câte 150 de euro, iar pentru următorii câte 185 de euro. Danemarca plăteşte pentru fiecare copil până la vârsta de 3 ani câte 151 de euro pe lună, iar în Marea Britanie alocaţiile sunt acordate săptămânal, câte 20—25 de euro pe lună.
La noi, indemnizaţiile pentru îngrijirea copilului nu au fost vreodată suficiente sau echitabile, dar tentativa de a „rupe” din ele, pe motiv că nu sunt bani sau pentru că trebuie majorate pensiile bătrânilor, e mai mult decât ofensatoare. Adică, de ce să tai de la gura copiilor şi să promiţi că le vei da bătrânilor, pentru că au pensii prea mici? I-a întrebat cineva pe bătrâni dacă ei acceptă să ia bucata de la gura pruncilor? Aceşti bătrâni sunt bunei şi bunicuţe şi nu-mi imaginez cum s-ar împăca ei cu gândul că statul a tăiat din masa copiilor şi a gravidelor şi le propune lor, vreo 6% în plus la actualele pensii, astfel încât ei să arate mai optimişti într-un an electoral. E o strategie cam ruşinoasă şi, din acest considerent, în toate acţiunile mamelor gravide şi ale celor cu copii mici ar fi loc şi de solidarizarea bătrânilor, care ar veni cu un mesaj părintesc despre faptul că ei, care au o experienţă amplă de viaţă, ei, care au trecut prin încercări dificile, în regimul sovietic, nu acceptă niciun favor de la stat făcut pe contul unor prunci, născuţi sau nenăscuţi încă.
