Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Lacrimile lui Voronin pe umărul…

Lacrimile lui Voronin pe umărul Ambasadorului Chinei

Aţi văzut vreodată cum plânge un preşedinte? Un lider de partid, un fost şef de stat? Plânge, uneori, ca orice om, alteori, ca un copil, iar cel mai des, are un plâns făţarnic, neînţeles sau care trebuie interpretat.

Acum câteva zile, liderul PCRM, ex-şeful statului R. Moldova, a plâns. Era un plâns ciudat, greu de crezut, greu de înţeles. A plâns la Ambasada Chinei în R. Moldova, în prezenţa Excelenţei Sale Zhang Yinghong. Atât timp cât cei doi au discutat despre perspectivele colaborării moldo-chineze, despre aspectele cooperării PCRM cu Partidul Comunist Chinez, Voronin era calm şi optimist. Lacrimile l-au podidit, însă, când au început să discute despre situaţia politică şi economică a R. Moldova. Voronin s-a arătat extrem de îngrijorat în legătură cu existenţa unor „factori de risc serioşi” la adresa suveranităţii şi independenţei R. Moldova. „Oamenii pierd locurile de muncă, rămân fără surse de existenţă”, îi explica Voronin Ambasadorului Chinei, amintind că peste un milion de oameni au părăsit R. Moldova, plecând prin lume în căutarea unui loc de muncă. „Nu-i altceva decât o catastrofă naţională”, plângea preşedintele PCRM, fără a-i spune Ambasadorului Zhang Yinghong că cel mai mare exod al cetăţenilor R. Moldova a început pe timpul guvernării comuniste (2001-2009). Potrivit unor estimări, anume în acea perioadă, din R. Moldova, a plecat circa o treime din cetăţeni (vreo 800 de mii). De ce Voronin nu le-a plâns atunci de jale acestor oameni? De ce nu le-a oferit locuri de muncă bine remunerate, de ce nu le-a deschis calea pentru călătorii în alte state, de ce a condus un stat închis, determinându-i pe oameni să fugă de aici ilegal, supunându-se unor riscuri de moarte? Cine cunoaşte astăzi date exacte despre moldovenii morţi pe drumul exodului în anii guvernării comuniste? Nimeni, probabil, pentru că şi până azi mai sunt familii care nu deţin date despre locul aflării celor plecaţi prin lume fără acte, fără bani, lăsând acasă, în deznădejde, părinţi şi copii, dar şi mari datorii, în urma împrumuturilor fabuloase, pe care le-au făcut ca să „întreţină” traficanţii de oameni. Ce cunoaşte Ambasadorul Chinei, Zhang Yinghong, despre acest fenomen tragic care a cunoscut cea mai mare amploare în anii guvernării lui Vladimir Voronin?

La aceeaşi întrevedere, liderul PCRM a plâns repetat atunci când au vorbit despre corupţie. „Întregul organism de stat este paralizat de corupţie”, a recunoscut Vladimir Voronin. El a amintit că, prin metode corupte, actuala guvernare a reuşit să constituie o nouă majoritate parlamentară, alta decât cea pentru care votaseră alegătorii la ultimul scrutin parlamentar. În acest moment, lacrimile liderului PCRM păreau de neoprit, iar gazda întrevederii a înţeles că partenerul său de dialog rămâne traumatizat de plecarea din fracţiune şi din partid a unui grup important de comunişti, despre care s-a spus că ar fi fost „achiziţionaţi” generos de actualul coordonator al Alianţei de guvernare. Pe de altă parte, ce rost o fi având aceste lacrimi grele de om de stat, dacă în viaţa sa nu a ezitat vreodată, atunci când era nevoie, „să cumpere” chiar el alegători? Ce-i drept, Voronin nu a fost vreodată atât de generos ca Plahotniuc, el preferând să cumpere oameni în schimbul unor caloşi ieftini, a unei bucăţi de săpun, sau a unui detergent de calitate îndoielnică. Mai oferea şi pungi din plastic, pe care e imprimată şi până acum sigla PCRM.

Ambasadorul Zhang Yinghong a avut mai multe de spus în legătură cu combaterea fenomenului corupţiei în ţara sa. El crede că doar prin dezrădăcinarea corupţiei poate fi renăscută economia. De altfel, în 2015, în China, peste 300 de mii de oficiali au fost sancţionaţi pentru corupţie. Toţi erau comunişti şi toţi au fost excluşi din partid în legătură cu implicarea în fapte de corupţie. Care acte de corupţie sunt condamnate în China? Luarea de mită, şpaga, abuzul de putere, protecţionismul… Se pare că, pentru cei învinuiţi de corupţie, nu există sentinţe mai blânde decât pedeapsa capitată sau închisoarea pe viaţă. Într-un scandalos dosar, bunăoară, a fost condamnat fiul unui înalt demnitar care făcea uz de puterea tatălui său, estorcând sume mari de bani în schimbul unor „aranjamente” cu statul. De altfel, fiul a fost condamnat de rând cu tatăl său, înaltul demnitar despre care vă spuneam mai sus: tatăl a fost condamnat la moarte, iar fiul – la 10 ani de închisoare.