Ieri, poştaşul a trecut pe la PCRM, dar nu a găsit pe nimeni „acasă”
Pe 11 iunie, poştaşul care deserveşte sediul PCRM, de pe str. Nicolae Iorga, 11, a avut o sarcină dificilă. O scrisoare importantă, de la şeful statului, trebuia să ajungă la şeful celui mai mare partid parlamentar de opoziţie, cum le place comuniştilor să-şi zică. Eforturile poştaşului, însă, s-au soldat cu eşec, deoarece, la ora când fusese emisă scrisoarea, la partid nu mai era nimeni „acasă”.
Şi scrisoarea era importantă, şi poştaşul credea că cei de la PCRM o aşteaptă cu nerăbdare, dar a greşit. Gazdele, se pare, nu mai aşteptau vreun răspuns la adresarea lor, semnată încă pe 14 mai, prin care fracţiunea parlamentară a PCRM îi cerea preşedintelui Timofti mai multe lucruri despre care chiar ei cunoşteau, de la bun început, că sunt imposibil de realizat.
Adresarea fracţiunii parlamentare a PCRM către Nicolae Timofti datează cu 14 mai, perioadă în care Mark Tkaciuk mai era favoritul lui Vladimir Voronin. Potrivit colegilor săi de partid, el a şi pus la cale această adresare inoportună. În scurt timp, însă, s-a răzgândit şi a plecat, lăsând baltă scrisoarea, dar şi un eventual răspuns la ea.
Dacă vă mai amintiţi, adresarea începe cu insulte la adresa preşedintelui. I se spune, chiar din primele fraze, că ar deţine ilegal funcţia şi că ar fi implicat în acţiuni de uzurpare a puterii în stat.
Într-un cuvânt, pe 14 mai, comuniştii îl acuzau pe preşedinte că ar fi contribuit la „agravarea crimei comise la 16 martie 2012”, adică în ziua alegerii sale în funcţia de şef al statului.
Toate păcatele, juridice, teritoriale, interetnice, economice sau politice, existente şi inexistente în R. Moldova, erau aruncate în capul lui Nicolae Timofti.
Comuniştii dădeau de înţeles că „l-ar ierta”, dacă Timofti ar face două lucruri importante pentru ei: ar demite Guvernul, preluat de Iurie Leancă de la Vlad Filat, după demiterea acestuia, şi ar decreta un referendum, legat de aderarea R. Moldova la UE. Ei i-au dat şi un termen atunci, de două săptămâni, după care îşi asumau libertatea de a proceda altfel. „Refuzul dvs. de a acţiona în acest mod va însemna doar un singur lucru: poporul moldovenesc, în conformitate strictă cu art. 2 al Constituţiei, va porni hotărât pe calea redobândirii suveranităţii în stat”, anunţa PCRM în adresarea sa către şeful statului.
Cele două săptămâni au trecut de mult şi, se pare, astăzi niciunul dintre comunişti nu mai are nevoie de răspunsul preşedintelui.
Ieri, poştaşul despre care vă vorbeam la început a bătut în uşa PCRM cu răspunsul expediat de Preşedinţie. Din scrisoare este clar că şeful statului respinge cererea fracţiunii parlamentare a PCRM de a demite Guvernul, iar cât priveşte referendumul râvnit, prin care cetăţenii ar fi consultaţi la tema aderării R. Moldova la UE, în scrisoare se spune că „având în vedere practica internaţională, astfel de acorduri nu necesită a fi aprobate printr-un plebiscit”.
Scrisoarea preşedintelui pare una prietenoasă. Am încercat să aflăm şi părerile membrilor fracţiunii parlamentare a PCRM, care au expediat adresarea şi care, logic, ar fi trebuit să aştepte răspunsul. Cei câţiva pe care i-am contactat nu au răspuns la telefon. Eduard Muşuc şi Grigore Petrenco ne-au spus că nu au văzut răspunsul şi că am putea reveni pentru a le afla opiniile. Nu au mai răspuns, însă, la telefon.
Chiar dacă Vladimir Voronin se arată optimist şi ferm după ultimele disensiuni din PCRM, explicând că, astfel, se debarasează de trădători, de făţarnici, de oameni fără voinţă politică, lipsa unui răspuns, după cele două săptămâni ultimative, dar mai ales după ce, ieri, preşedintele Nicolae Timofti şi-a exprimat, punctat, poziţia pe marginea cererii lor, arată că cea mai mare fracţiune parlamentară de opoziţie, cum le place titularilor să-şi zică, devine tot mai nesigură, tot mai confuză, tot mai nebuloasă, tot mai indecisă, tot mai dispersată. Chiar dacă rămâne de stânga, pare nespus de stângace, şi această stare poate fi favorabilă situaţiei în care, odată cu apropierea zilei de 27 iunie, apar destule voci, altele decât ale PCRM, ostile viitorului european al R. Moldova.
