Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Frica de tineri

Frica de tineri

S-ar putea ca puţini dintre dvs. să fi auzit acest nume – Sebastian Kurz. Deşi numele mic pare românesc, vorbim, totuşi, despre un austriac – cel mai tânăr lider politic din lume.

În mass-media a fost vehiculat insistent acest nume la sfârşitul zilei de duminică, 15 octombrie, când, în urma alegerilor parlamentare din Austria, Partidul Popular, condus de Sebastian Kurz, acumulase cel mai mare număr de voturi. Aceste statistici, deşi prealabile, îi confereau lui Kurz mandatul de cancelar al Austriei.
Tânărul politician de la Viena a repurtat victoria fiind deja în fruntea unui minister important, cel de Externe, în care venise, în calitate de ministru, acum patru ani, pe când avea doar 27 de ani. Astăzi, la 31 de ani, fiind în fruntea celui mai mare şi mai vechi partid politic din Austria, afiliat Partidului Popular European, a reuşit să învingă puterea social-democrată din ţara sa, deschizându-le popularilor calea spre guvernare.

Presa a mai scris în aceste zile că noul cancelar austriac s-a născut la Viena, într-un cartier muncitoresc, în familia unui inginer şi a unei profesoare. În lipsa oricăror rădăcini în business sau în politică, Kurz a decis singur să se implice în viaţa publică. Avea 16 ani când şi-a început activitatea politică. Potrivit CV-ului său, postat pe site-ul Legislativului de la Viena, în 2011-2013, a deţinut poziţia de secretar de stat în Ministerul de Interne, ulterior, în 2013 – cea de deputat în Consiliul Naţional, camera inferioară a Parlamentului de la Viena. Tot din 2013 până în prezent Kurz este ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Cum a fost posibilă o astfel de carieră pentru un tânăr născut într-o familie fără legături politice sau de afaceri? Cum a fost posibilă cariera sa făcută pe bani puţini? De ce, în R. Moldova, care e un stat cu o suprafaţă şi un număr al populaţiei de vreo trei ori mai mici decât Austria, astfel de cazuri sunt imposibile? De ce, în R. Moldova, tinerii trebuie neapărat să plece de acasă, ca să-şi cunoască adevăratele valori?

În acest număr de ZdG publicăm un interviu cu Violeta Horn-Rusnac, acum medic în Elveţia. Printre altele, în interviu se vorbeşte şi despre „schemele de familie”, adică despre clanuri care, la noi, răzbat oriunde mult mai uşor decât oamenii simpli, oneşti, neimplicaţi în legături tenebre. Violeta Horn-Rusnac răspunde extrem de clar la întrebarea dacă în Elveţia ar fi posibil ca o persoană simplă, fără astfel de legături, să acceadă în funcţii. „Da! Aveţi în faţă o moldoveancă amărâtă care a plecat în 2001 doar cu o valiză, pentru că atât am putut să iau cu mine în avion. Obstacolul a fost mai mult la mine-n cap. Eu am avut mult noroc că am dat peste oameni care au avut o altfel de atitudine. Am trimis pentru postulat 8 scrisori şi am primit 5 avize pozitive. Am avut de ales…. Am putut să aleg un post de muncă lângă casă, într-o zonă foarte bună. Societatea e foarte cosmopolită acolo, dar, iarăşi, fiecare îşi creează mediul. Dacă aţi veni să discutaţi cu cei din jurul meu, aţi cunoaşte o Moldovă foarte frumoasă. E Moldova pe care am cultivat-o în jurul meu acolo”, a răspuns interlocutoarea ZdG care, doar plecând din Moldova, şi-a cunoscut propria valoare.

Exemplul pe care ni l-a oferit Austria duminică, 15 octombrie, alegând în cea mai importantă funcţie din stat un tânăr de 31 de ani care, de la vârsta de 27 de ani, deţine fotoliul de şef al diplomaţiei austriece, ar trebui să ne dea de gândit. Lăsând la o parte perioada sovietică, atunci când se guverna după alte reguli, e simplu să constatăm că, de la 1989 încoace, toate „revoluţiile” din Moldova au fost făcute cu participarea masivă a tinerilor, la guvernare, însă, ajungând cel mai des persoane cu rădăcini implantate în fostul regim. Învestiţi cu funcţii la guvernare, aceştia se baricadau ferm, manifestându-şi astfel, ascuns, frica de tineri.

„Mulţumesc pentru încredere”, a fost mesajul rostit de austriacul Sebastian Kurz duminică seara, după alegeri. A fost, inclusiv, exprimată recunoştinţa pentru toţi cei care au încredere în tineri.