Există și scenariul patru

Război peste război. Nu am reușit încă să ne clarificăm și să vedem cum am putea s-o scoatem în capăt cu unul, că, de săptămâna trecută, am intrat în altul. Două războaie involuntare, cu două fronturi radicale de luptă, ambele în prima linie: unul (antiepidemic) cu COVID-19, care omoară zilnic oameni și altul – politico-electoral cu actualul regim de guvernare Dodon-Filip (Diacov), a cărui jertfă a ajuns să fie toată R. Moldova, de la Naslavcea la Giurgiulești.

Faptul că, de pe 15 mai, Guvernul Chicu va scoate starea de urgență și va ridica măsurile de restricție, impuse pe perioada situației excepționale, nu soluționează problema războiului cu COVID-19. Războiul rămâne. El nu se încheie aici. Coronavirusul va face în continuare jertfe, după cum a și făcut, chiar dacă președintele Igor Dodon, în calitatea sa de „comandant suprem”, încearcă, seară de seară, să ne convingă (mintă) de la ecrane sau pe rețelele de socializare că „situația e sub control”. În realitate, „s-a întârziat cu pregătirea spitalelor”, a recunoscut personal, într-o comunicare cu presa premierul Ion Chicu, președintele Comisiei pentru Situații Excepționale, ceea ce înseamnă că COVID-19 ne-a prins, militar vorbind cu „trupele” nepregătite de luptă (cu excepția personalului de la boli infecțioase), fără „arme și muniții”, cu spitalele fără echipamente și medicamente, ceea ce a afectat imediat și grav și a derutat efectivul medical din prima linie. Să ne amintim aici de apelul profesorului Tihon Moraru, specialist în terapie intensivă, adresat colegilor săi, medici și asistente, la o săptămână de la declanșarea pandemiei: „Nu tăceți, bateți alarma, cereți utilaj, cereți medicamente…”. Se întâmpla ceva similar, îmi amintesc, în 1992, în Războiul de la Nistru, când recruții mobilizați să apere independența R. Moldova erau ținuți în tranșee cu un pistol automat la 4-5 luptători. Ceea ce a urmat, a fost un act solidar de răzvrătire ostășească, când o mașină blindată din prima linie, plină de militari, a ajuns la Chișinău și a întors mitraliera spre palatul prezidențial, condiționând în mod ultimativ: ori ne înarmați să luptăm pentru Moldova, ori ne înarmăm și venim să luptăm la Chișinău. Ce a urmat în 1992 la Nistru cunoaștem: s-au găsit și arme, și muniții. Cunoaștem ce se întâmplă și pe frontul anti-COVID: coronavirusul continuă să facă ravagii, lăsându-ne de la o zi la alta, în prima linie, fără tot mai mulți medici și asistente medicale. În două luni de „război”, de la anunțarea stării de urgență (15 martie 2020), COVID-19 a atacat (potrivit versiunilor oficiale) peste 5300 de persoane, circa 40% dintre aceste contaminări (peste 2000) fiind din rândul personalului medical. Potrivit Worldometers.info, R. Moldova este, după numărul de îmbolnăviri la 1 mln. de populație, în topul statelor din Europa Centrală și de Est. Și războiul continuă. Pandemia avansează. Numărul virusaților și morților, de la o zi la alta, crește. Până în punctul critic mai este. „Riscul contaminărilor nu s-a încheiat”, avertizează premierul Chicu. Până la „pace” mai este. Să vedem ce vor da relaxările de după 15 mai, dar riscurile rămân mari în condițiile R. Moldova, cu deprinderea și mentalul nostru mioritic de viață „Ei, și? Cum va fi, așa va fi”. Cu atât mai mult că președintele Dodon nu exclude un al doilea val de coronavirus în toamnă. Să fie clar: guvernarea, prin ridicarea restricțiilor, își face cu o problemă mai puțin ei și cu una mai mult nouă. În primul rând, guvernul nu mai are capacități de plată pentru a menține starea de urgență și o trece pe umerii noștri. „Sunteți liberi, descurcați-vă”. Era clar că aici se va ajunge în situația în care Igor Dodon a pus în cui reformele și a intrat în dezacord cu partenerii strategici ai R. Moldova, lipsindu-ne de finanțările din Occident. Și doi: suntem în an electoral. La toamnă avem alegeri prezidențiale și Dodon încearcă s-o facă pe „bunul” cu lumea, să-i „intre în voie”, ca la toamnă să fie și ea bună cu el. Dodon are nevoie de o resuscitare a „eu”-lui său populist, mai ales că, începând cu săptămâna trecută, a intrat într-o mare cumpănă. În primul rând, Curtea Constituțională i-a rebutat Acordul împrumutului de 200 de milioane de Euro de la Rusia, care s-a dovedit a fi o tocmeală suspectă între Dodon și prietenii săi de afaceri de la Moscova. În cazul în care ar fi trecut, Acordul ar fi pus în pericol, potrivit opoziției parlamentare, securitatea financiară, economică iar, în consecință, și politică a R. Moldova, fiind, de fapt, un jaf camuflat, o a doua mare hoție după furtul miliardului. Una peste alta, tot săptămâna trecută, alți 4 deputați democrați au părăsit coaliția de guvernare PSRM-PDM, lăsând majoritatea parlamentară cu doar 54 de mandate din 51 posibile. Precizare: din 19 februarie 2020, când de la democrați s-a rupt grupul Candu (cu 6 deputați), PDM a pierdut între timp alți 6 și dacă mai pierd alți 4, s-a zis cu guvernarea socialisto-democrată. Încet dar sigur, PDM-ul lui Filip (Diacov) se ruinează, de la o zi la alta, tot mai mult (asta a fost și clauza anunțată de Andrian Candu la ieșirea din PDM). Se ruinează, alături de PDM, și puterea, devenită, între timp, absolută a lui Dodon. La jumătate de an de la demiterea Guvernului Sandu și de la instaurarea Guvernului Chicu, Dodon e pe cale să piardă „războiul” cu opoziția și, odată cu asta, și tot ce a încăput pe mâna lui de când e președinte: și Parlamentul (cade Z. Greceanâi), și Guvernul (cade cabinetul Chicu). Dodon vrea pace și sugerează oponenților săi (cu excepția a ceea ce a rămas din PDM, Dodon nu mai are aliați în politică la Chișinău) trei scenarii pentru depășirea crizei politice. Unu: actuala majoritate parlamentară se menține și Guvernul Chicu rămâne. Doi: se formează o altă majoritate parlamentară, dă jos guvernul și numește altul. Și trei: alegeri anticipate. Varianta pentru care pledează Dodon este prima. Există, însă, și un al patrulea scenariu, sugerat de PUN: Igor Dodon judecat pentru trădare de Patrie (Planul de federalizare Kozak-2) și alegeri prezidențiale noi, fără Dodon.

Războiul continuă.