Editorial O boală care nu doare, dar te aruncă în chinuri
Acum 33 de ani, ziua de 10 octombrie a devenit Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Nu e o sărbătoare, e doar un prilej de a ne aminti că alături de noi trăiesc oameni mai sensibili, mai emotivi, mai deosebiți. Vorbesc aici de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Estimativ, în R. Moldova sunt înregistrate circa 80 de mii de astfel de persoane. E un număr inexact, dacă ținem cont de faptul că, anual, la serviciile celor 40 de centre comunitare de sănătate mintală apelează circa 220 de mii de oameni. Apelează, dar nu toți devin pacienți?
Cel mai frecvent sunt invocate stări depresive, de anxietate, demenţe sau stări psihotice acute. Statisticile oficiale arată că din cele 80 de mii de persoane înregistrate, 55% sunt din localitățile rurale, iar peste 10 mii sunt copii. Pentru o Moldovă mică, aceste cifre care, sigur, sunt subestimate, pot fi considerate alarmante. De ce spun că sunt subestimate? Pentru că foarte multe persoane care au simptome ale unor probleme de sănătate mintală își ascund suferințele, se închid în sine – pentru a scăpa de ironie și stigmatizare, deși nimeni nu este asigurat că într-o bună zi s-ar putea confrunta cu astfel de probleme, cu boala care nu doare, dar te aruncă în chinuri.
Cum au marcat această Zi Mondială a Sănătății Mintale pacienții din R. Moldova? Nicicum. A fost o zi ca oricare altele. Cei internați în spitale – la Bălți, Orhei sau Chișinău (Codru) – au stat în saloanele supraaglomerate, au înfruntat mirosurile insuportabile de clor, de urină, de transpirație, s-au certat sau au dormit toată ziua sub influența medicației. Au încercat să convingă, fără succes, personalul medical că și ei ar avea dreptul să se plimbe cel puțin în curtea spitalului… Singurul avantaj al acestor pacienți e că au asigurate câteva mese și, cât timp stau la spital, sunt absolviți de gândul cu privire la ce vor mânca azi sau mâine.
Din septembrie 2018, în R. Moldova este pus în aplicare un Program național de dezinstituționalizare a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale. Au trecut șapte ani de atunci. Programul presupune acordarea drepturilor egale persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale, dreptului la viață independentă și la integrare în comunitate, dar și dezinstituționalizarea a 60% dintre pacienții internați în instituțiile rezidențiale. Această reformă mai promitea extinderea serviciilor sociale, deschiderea unor case comunitare și a unor locuințe protejate. Potrivit unor date oficiale, deocamdată sunt deschise sau pe cale de a fi deschise 30 de case comunitare, care permit dezinstituționalizarea a circa 140 de persoane.
Cei care locuiesc la casele lor, deși sunt cumva izolați de problemele persistente în instituțiile sanitare, se descurcă tot mai greu, în special dacă sunt singuri, locuind în localități rurale. Cea mai dificilă problemă a lor e continuarea tratamentului. În lipsa unei persoane care i-ar ajuta să respecte orarul medicației, pacienții pot fi confuzi sau chiar pot uita sau neglija administrarea medicamentelor. Fără tratamente însă, viața lor devine un infern.
Pentru că astfel de pacienți sunt în toată lumea, am căutat să cunosc cum sunt zilele lor în alte țări. În Olanda și Germania, bunăoară, funcționează echipe mobile care îi vizitează zilnic, în special pe pacienții care locuiesc singuri. Servicii comunitare extinse funcționează în Suedia, Norvegia sau Danemarca. Peste tot în Europa acești pacienți beneficiază de suport psihologic pentru diminuarea izolării.
La noi, cei dezinstituționalizați suferă nu doar de singurătate, izolare și stigmatizare. Ei se confruntă și cu o altă mare problemă, or, pensia minimă de dizabilitate, indexată deja, este puțin peste 1500 de lei, iar pensia pentru cei cu grad sever de dizabilitate e de circa 2900 de lei. Cum să se descurce cu astfel de pensii niște persoane care își gestionează cu greu existența?
Pentru toți acești oameni, ziua de 10 octombrie rămâne a fi o oarecare zi din viața lor. Zi în care răsăritul de soare nu îi bucură, iar asfințitul poate să le aducă nimic mai mult decât un somn neliniștit sau plin de coșmaruri. Dacă-i așa, pentru ei sau pentru altcineva sunt elaborate programe, proiecte, legi? Pentru ei sau pentru altcineva sunt instituite zilele dedicate persoanelor cu probleme de sănătate mintală?
