Editorial „Nu vrem aparat de casă, vrem s-avem pâine pe masă?”

Una dintre marile noastre libertăți sunt protestele și acesta este un lucru foarte bun. Datorită luptei a mii și mii de oameni, libertatea de a protesta este legală și funcțională. Dar au și protestele niște rigori. 

Unul dintre protestele recente a fost organizat de către persoanele care lucrează cu patente, pentru care plăteau până acum câteva sute de lei lunar, desfășurând activități de vânzare sau prestare de servicii. Este adevărat că situația economică a deținătorilor de patente este foarte diferită: unii au venituri foarte mici, care nu le permit să-și acopere necesitățile de bază, alții însă au averi și bunuri ce ar putea provoca invidia unor businessmani, nemaivorbind de bugetari, care din salariul de învățător sau asistent medical plătesc peste 40% taxe și sunt gata să abandoneze și munca și statul cu așa poveri fiscale. 

Deci, patentarii strigau recent în Piața Marii Adunări Naționale „Nu vrem aparat de casă, vrem s-avem pâine pe masă”, după ce autoritățile statului le-au solicitat trecerea la aparate de casă, care ar asigura transparența veniturilor și impozitarea acestora după modelul pe care-l respectă ceilalți membri ai societății. 

Această strigare care ar însemna că aparatul de casă și transparența te lasă fără pâine m-a pus pe gânduri din câteva considerente. Pe de o parte, reportajele jurnalistice au demonstrat că foarte mulți dintre cei care strigau nu dețineau, de fapt, vreo patentă și nu cunoșteau detalii despre activitățile economice de acest gen. Dar, respectând dreptul oricui de a se asocia și de a se solidariza cu patentarii care chiar au probleme, să vedem ce înseamnă această cerere. 

Republica Moldova, de când o știu eu (și am asistat la apariția ei pe lume cu 3 decenii în urmă), este săracă. În primul rând, pentru că demnitarii corupți au furat tot ce s-a putut, începând cu marea privatizare din anii ‘90, până la schemele energetice care nu sunt elucidate până în prezent, continuând cu scheme la realizarea licitațiilor, furtul de miliarde și imposibilitatea de a pedepsi vreodată marii hoți. 

Dar R. Moldova mai e săracă și pentru că noi nu credem în stat, în puterea noastră de a controla statul și în puterea noastră de a ne simți o comunitate la bunăstarea căreia trebuie să contribuim. 

Eu văd deseori că acea traumă istorică ce a fost produsă oamenilor de către puterea sovietică, care le-a luat toate proprietățile într-o noapte, nu a fost tratată. Oamenii, din generație în generație, țin minte că statul le-a luat și e considerat un act de curaj să iei ceva de la stat înapoi. Dar singurele metode posibile de a lua de la stat înapoi sunt considerate cele de a fura, a frauda, a minți. Nu pot să condamn oamenii care au fost sărăciți de stat. Vreau doar să ne încurajăm și să facem tot ca statul să servească comunitățile și interesele cetățenilor, astfel încât să nu mai fie nevoie să ne furăm la taxe, dar nici corupții să nu ne fure toate taxele. 

Și nu e vorba doar de unii utilizatori de patente care ar avea venituri de zeci și sute de mii, dar ar plăti doar câteva sute de lei lunar taxe. Este vorba de multe categorii de activități economice care nu plătesc taxe chiar deloc. Industria nunților e plină încă de evaziuni fiscale, cântăreții, de la cumetrii la concerte politice, tot nu se rup cu bonurile fiscale, unele servicii medicale, paramedicale, cosmetice, de masaj, frizerie tot fac evaziune. Mai nou, activitatea comercială a influencerilor pe Facebook, Instagram, Tik Tok este la fel neimpozitată. 

Noi trebuie să înțelegem că ne folosim de bunurile comune în fiecare zi – de drumuri, de servicii medicale, de școli gratuite, de asistență socială, de pensii și alocații. Dacă toate aceste servicii sunt proaste, soluția nu e în evaziune, nici în principiul „fură dar ne dă și nouă”. În primul rând, o parte din societate a plătit toată viața taxe – învățătorii, lucrătorii medicali, toți bugetarii și o parte din întreprinderile private care sunt responsabile. Noi toți ne folosim de bunurile create pe taxele lor și trebuie să fim solidari și responsabili. 

Cea mai bună formă de soluționare a acestei probleme ar fi ca toți să plătească taxe și toți să se includă la monitorizarea modului în care statul gestionează aceste taxe, la monitorizarea corupției și a pedepselor pentru corupți. Așa au făcut statele europene și au reușit să ofere servicii sociale calitative pentru toți cetățenii, dar și taxare diferențiată pentru cei vulnerabili. Nu aparatele de casă, ci evaziunea fiscală îi lasă pe unii fără pâine, iar pe alții – fără pedepse pentru furt.