EDITORIAL De ce în Moldova e greu să mori integru

Luna septembrie a anului 2023 ne-a luat niște oameni. Moldova tocmai a trecut prin exercițiul funeraliilor primului președinte al acestui stat. Apoi a plecat Ion Druță, un scriitor care a lăsat o mare moștenire literară, dar și primul care a lăsat un testament în care apare pentru prima dată o cerere să fie înmormântat altfel decât toți ceilalți scriitori pe care i-a înmormântat vreodată Moldova. 

Atunci când moare un om, apar discuții despre moștenire. Nu neapărat despre averile pecuniare, ci despre moștenirea spirituală, despre ce a lăsat el în amintirile și sufletele celor din jur. Și chiar dacă poporul mioritic declară proverbial că despre morți doar de bine, atunci când ajungem la persoane întreținute sau înmormântate din bani publici, apar și critici publice. 

Să recunoaștem din start, în R. Moldova e greu să mori integru dacă ai avut funcții publice, dacă ai beneficiat de bani publici sau ai prietenit cu lumea politică și ai implementat cu ea proiecte politice. Deci, e firesc să iei cu tine în sicriu niște lucruri nedezvăluite și e firesc ca în urma cortegiului să fie nu doar cântece de jale, dar și un murmur de contestare. 

Putem oare venera un om doar pentru talentul său, ignorând derapajele lui de integritate? Nu ne poate opri nimeni. Internetul rabdă tot – spui cât vrei, taci cât vrei. Doar că oamenii s-au schimbat și tot mai mulți nu acceptă jumătăți de măsură, iar ultimele evenimente care se produc la nivel global, dar în mod special în Rusia care a lansat un război criminal în Ucraina, au acutizat sentimentele critice față de corupție, abuzuri, cleptocrație și față de colaboraționiștii cu atacatorii.

Marți, la momentul scrierii acestui editorial, mi-a ajuns în față un text al portalului rusesc (aflat în exil) „Meduza”, care prezenta un film despre viața faimosului regizor rus Nikita Mihalkov (autorul filmelor „Gară pentru doi”, „Război și pace”, „Eu pășesc prin Moscova”). Acesta a fost considerat icoana cinematografiei sovietice, cu cele mai vestite filme pe care le știe orice copil al vremii din întreaga URSS.

Comentariile la acel text au fost nimicitoare, marele Mihalkov a fost făcut una cu pământul înainte să moară. Majoritatea comentariilor spun că oamenii nu vor să vadă nici filme despre el, nici filmele lui, ale genialului regizor. Mihalkov, omul care avea voce și un cuvânt greu de spus în fața oricui, a ales să susțină războiul lui Putin, să-l susțină pe Putin și să ignore copiii, femeile, tinerii și vârstnicii omorâți în Ucraina fără de vină. Este evident că atunci când orologiul vieții lui Mihalkov îi va anunța funeraliile, criticile vor curge de rând cu laudele sau poate chiar vor acoperi laudele.  

Dar să revenim la ale noastre, la Moldova, la personalitățile și morții ei. Oare n-am ajuns un ciot de stat sărac la coada Europei, pentru că am acceptat să promovăm și să ne conducă oameni oleacă talentați – oleacă trădători, oleacă lideri puternici – oleacă hoți  etc.?

Fură – dar ne dă și nouă, scrie bine – dar e și mercenar politic, face umor vesel – dar promovează politicieni compromiși, e curajos și spune adevărul – dar ia bani de la corupți, montează spectacole tare bune – dar violează femei, pictează extraordinar  –  dar își bate copiii, vorbește frumos despre Europa – dar face business cu rusia.

Ion Druță a scris bine și a cerut revenirea la grafia latină atunci când nimeni nu prea îndrăznea. Pe urmă, a umblat cu unii călăi politici și cu moldovenismul promovat de la Moscova. Deci, e cu merite și cu pete. Nu e primul și nici ultimul.

Am văzut multe dezbateri zilele trecute. Unii înclină balanța mai mult spre meritele lui Druță, justificându-și opinia prin faptul că a scris bine, că ce mai contează restul sau menționând că e bine că a scris, că de curaj pentru promovarea limbii române nu era cazul – au fost vremuri grele sau așa au fost timpurile. Mie personal îmi vine greu să înțeleg cum să te pronunți pentru grafia latină în anii ’60 ai secolului trecut în plin URSS și apoi, după ’90, când balaurul sovietic a crăpat, să te temi să recunoști că există limba  română. Și de frica cui să promovezi moldovenismul? Nu sunt eu în măsură să judec, dar știu că există Vladimir Beșleagă care a scris romane de calitate și nu s-a lăsat pradă închinărilor Moscovei. 

Aș vrea într-o zi să fim cu toții de acord cu faptul că integritatea e o valoare la fel de supremă ca talentul. Și să ne străduim să construim și ceva de genul Lumânarea Integrității, Aleea Integrității sau Piața Marii Integrități Naționale.