EDITORIAL „Am vândut două vaci, altfel nu scăpam”
Acum 30 de ani, la 13 decembrie 1991, erau înregistrate primele victime ale conflictului transnistrean. Patru polițiști erau omorâți la Dubăsari de către gardiștii separatiști din subordinea Tiraspolului. În acele lupte și-au pierdut viața patru polițiști: Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc și Gheorghe Cașu. Alți nouă polițiști au fost răniți. Erau primele altercații care semnalau începutul unui nesfârșit, până astăzi, război.
Peste 30 de mii de persoane au participat la lupte, iar peste 300 au decedat. După 30 de ani de la primele confruntări, în viață au rămas și mai puțini veterani, majoritatea dintre aceștia considerându-se nedreptățiți de statul pentru integritatea căruia ei au luptat. Periodic, veteranii nemulțumiți, obosiți de luptele de acum 30 de ani, dar și de luptele pe care le duc zi de zi, pe timp de pace, ies la proteste. Ultimul protest a fost marți, 14 decembrie, în fața instanței de judecată de la Ciocana, după care în fața Guvernului.
În fața instanței de la Ciocana veteranii au protestat pentru că, în urma altor proteste, anterioare, unii dintre colegii lor au fost reținuți fără motive, invocându-se Legea
cu privire la controlul şi profilaxia tuberculozei care, în art. 15, spune că persoanele care „încalcă regimul sanitar-antiepidemic sau care se eschivează de la examenul medical de depistare a tuberculozei”, în baza unor hotărâri judiciare, pot fi izolați forțat. Protestatarii susțin că instituțiile statului au identificat această prevedere care le permite să izoleze pe oricine, sub pretextul că persoana s-ar eschiva de la examenul medical de depistare a tuberculozei. În legătură cu această „invenție” a organelor de drept, veteranii au introdus în vocabularul lor expresia „tuberculosul”, pe care o utilizează în raport cu acei dintre ei care nu renunță să-și revendice drepturile. Veteranii spun că vor o justiție adevărată, dar și drepturi echitabile pentru ei.
Dacă cineva ar sta să le asculte istoriile de viață, neapărat le-ar da dreptate. Marți, am auzit câteva frânturi despre viața lui Valeriu Leahu, din Anenii Noi. A luptat în 1992, dar abia în 2018 a fost recunoscut drept veteran de război. Înfășurat în Tricolorul pentru care a luptat, Valeriu Leahu a povestit cum a suportat patru intervenții chirurgicale și cum nu ar fi scăpat cu viață, dacă nu ar fi vândut cele două vaci, pe care le avea acasă și care erau singurul ajutor pentru întreaga sa familie. A vândut vacile și și-a achitat intervențiile chirurgicale. „Mai trebuie să fac o operație, dar nu mai am ce vinde”, povestea, în fața Casei Guvernului, învelit în Tricolor, veteranul Valeriu Leahu.
De fapt, de ce au ajuns veteranii la Guvern acum două zile? Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care activează Biroul pentru Relații cu Veteranii (BRV), creat în septembrie 2020, printr-o hotărâre a Guvernului Chicu. BRV își propunea coordonarea priorităților politicii Guvernului în domeniul protecției sociale și de drept a veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă în cel de-al Doilea Război Mondial și la cele pentru apărarea integrității teritoriale și a independenței R. Moldova.
„De mai mult timp avem altă guvernare, care și-a anunțat alte priorități, iar BRV continuă să coordoneze politicile vechiului Guvern în raport cu veteranii”, spun protestatarii, cerând constituirea altei echipe a BRV, care nu s-ar ocupa de „relațiile” cu ei, ci cu-adevărat le-ar asculta și le-ar înțelege problemele.
Marți, la protestatari, nu a ieșit niciun reprezentant al BRV, dar nici vreun alt funcționar guvernamental. Am căutat să văd cu ce au fost ocupați în această zi cei de la BRV. Singura informație despre activitatea acestora dezvăluia participarea
funcționarilor BRV la evenimentele dedicate celor 35 de ani de la construirea sarcofagului care acoperă reactorul nr.4 al Centralei atomoelectrice de la Cernobîl.
Da, sarcofagul de la Cernobîl merita „glorificat”, dar și Valeriu Leahu, care a vândut două vaci ca să supraviețuiască, și alții ca el merită, cel puțin, să fie auziți.
