EDITORIAL 20 de ani de prietenie. Și unul de război?
Are Rusia alergie de la arme? Faceți pace. Opriți războiul. Scoateți trupele din Ucraina. Încetați să amenințați lumea cu război total. Nu stați călare pe rachete balistice și bombe atomice și arătați cu degetul la cei cu tunuri pe piedestaluri din arsenalul militar al celui de-al Doilea Război Mondial… Pentru Europa, vremea războaielor a rămas în secolul trecut, iar secolul 21 de mult e altceva…
În 2001, pe 19 noiembrie, Chișinăul și Moscova semnau Tratatul de prietenie și cooperare dintre R. Moldova și Federația Rusă. La 20 de ani distanță, ce avem (sau nu avem) mai mult în relațiile noastre? Prietenie? Cooperare?
De când cu războiul din Ucraina, Moscova ne-a luat la ochi. Nicio săptămână fără pretenții și supărări. Am impresia că cei de la Externele ruse caută, cu orice preț, să ne lege de coadă un dosar de „neprietenie” față de Rusia, așa cum le-a legat-o mai multor state după invadarea Ucrainei, ca să se poată justifica în caz de agresiune.
La începutul acestei săptămâni, Ministerul rus de Externe acuza Chișinăul, pentru a nu știu câta oară în ultimele 3 luni, că ar pune la bătaie statutul de neutralitate al R. Moldova. Acuzațiile veneau ca urmare la declarațiile ministrului britanic de Externe, Liz Truss, privind livrările de armament către R. Moldova „pentru a o ajuta să se protejeze împotriva amenințării unei invazii ruse” – un subiect discutat și răsdiscutat în contradictoriu de aproape trei luni și la care Rusia nu s-a grăbit să răspundă până acuma nici cu „da” și nici cu „nu”. Amintim că, săptămâna trecută, șefa diplomației britanice dezvăluia într-un interviu pentru publicația Telegraph că Marea Britanie poartă discuții cu aliații săi nord-atlantici privind trimiterea de armament standard NATO în țările spațiului ex-sovietic, inclusiv R. Moldova, pentru a le proteja împotriva amenințărilor unei agresiuni ruse.
Întrebată, în context, dacă crede că Rusia reprezintă o amenințare pentru securitatea Moldovei, ea a răspuns: „Absolut. Putin a fost clar cu privire la ambițiile sale de a crea o Rusie mai mare”. Reacția Moscovei: „Suntem surprinși nu atât de declarația Marii Britanii, cât de posibila reacție a Chișinăului, pentru că în Constituția Moldovei se precizează clar statutul de neutralitate și furnizarea acolo de arme dintr-un stat membru NATO ridică semne de întrebare la Moscova… Vom urmări reacția Chișinăului”. Este declarația viceministrului rus de Externe, Andrei Rudenko. Chișinăul, evident, a reacționat, două zile mai târziu, prin declarația șefului parlamentului Igor Grosu, care a respins acuzațiile Moscovei ca neprobate. „Nu văd nicio problemă privind livrarea de armament NATO în Moldova, atâta timp cât acest lucru se întâmplă într-un cadru legal. Avem o colaborare în cadrul Parteneriatului pentru Pace cu NATO de ani de zile. Sunt mecanisme transparente, știute de toți… Ceea ce vrem să facem și vom face e să investim în forțele noastre armate pentru a ne apăra țara și pentru a face față oricăror provocări”, a declarat Grosu. E altceva decât ceea ce face sau își dorește Rusia? Sau, poate, are Moscova dovezi, poate și temeri că Chișinăul, în complicitate cu NATO, ar pune la cale să ocupe sau, cel puțin, să creeze pericole pentru securitatea națională a Rusiei? Răspunsul e clar. Și-atunci, pentru ce și la ce servește Rusiei acest soi de acuzații, care, în ultimă instanță nu sunt decât niște provocări paranoice?
Nadă pentru proști. Are Rusia alergie de la arme? Vrea o lume fără ele? Faceți pace. Opriți războiul. Scoateți trupele din Ucraina. Încetați să amenințați lumea cu război total. Nu stați călare pe rachete balistice și bombe atomice și arătați cu degetul la cei cu tunuri pe piedestaluri din arsenalul militar al celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea sunt exponate de muzeu și nu arme de luptă. Pentru Europa, vremea războaielor a rămas în secolul trecut, iar secolul 21 de mult e altceva decât ceea ce e în capurile noilor făcători de războaie, perforate și burdușite cu postulate imperiale sclifosite, care nu mai plac, nu mai țin, nu mai prind, nu mai interesează, și-au pierdut sensul din momentul în care frontierele rigide au căzut și planeta a devenit una pentru fiecare. Trebuie să fii nebun, mai nebun chiar decât Putin, ca să vrei să revii la o viață între frontiere zăvorâte. Că astea sunt imperiile… Iar viața e prea scurtă și lumea – prea mare, ca să vrei s-o trăiești în izolare. Nu e și cazul Rusiei, mai exact al lui Putin și al celor din cercul lui Putin în Rusia, care nu vor (sau nu pot) să vadă lumea decât în retrospectivă.
Reacția Moscovei la declarația ministrului britanic de Externe, Liz Truss, despre livrările de armament către R. Moldova, este (deocamdată) ultimul, nu și primul caz, în care autoritățile ruse se dedau unor intimidări și agresivități verbale în raport cu R. Moldova pe contul statutului de neutralitate. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a devenit acuzatorul principal al Kremlinului împotriva Chișinăului. Toate pretențiile Rusiei, adunate de la invadarea Ucrainei încoace – și condamnarea războiului, și interzicerea panglicii „Sf. Gheorghe”, și a simbolurilor agresiunii ruse în Ucraina, și implicarea R. Moldova în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina, protestele antirăzboi de la Ambasada Rusiei la Chișinău, sprijinul umanitar și diplomatic pentru Ucraina, declarațiile privind retragerea trupelor ruse din Transnistria, sistarea temporară, din motive tehnice, a trimiterilor poștale către Rusia, reacția Maiei Sandu (așa cum a fost) la felicitarea lui Putin („Nu avem nevoie de felicitări, vrem pace”) și o serie de „alte acțiuni”, care, deși nu au nimic cu neutralitatea militară, toate au fost trecute de Externele ruse într-un singur dosar (pentru mai multă zarvă), același dosar, cu același capăt de acuzare: „acțiunile respective abia de mai corespund declarațiilor autorităților de la Chișinău cu privire la angajamentul față de statutul de neutralitate al Republicii Moldova, precum și al cooperării pragmatice și reciproc avantajoase cu Rusia… Facem apel la autoritățile de la Chișinău să renunțe la retorica antirusă. În caz contrar, vom răspunde. Și aceste răspunsuri vor fi dureroase…” Aproape că e o declarație de război. Fie și diplomatic. Aici trebuia să ajungem, cu un tratat de prietenie și cooperare (?!) de 20 de ani în vigoare și cu instituții diplomatice de 30 de ani la Moscova și Chișinău?
