Doctorul săracilor
Pe când era student la medicină, un camion l-a strivit de peretele unui zid de piatră, chiar în cartierul în care locuia. Nişte străini l-au adunat pe o plapumă şi l-au dus la spital. Era fără simţire. Străinii l-au dat pe mâna unui tânăr, un viitor medic, dintre cei care făceau rezidenţiatul. Acesta avu curajul să le spună că nu a mai văzut un astfel de pacient şi că, în scurta sa carieră, nu a mai operat un om cu traumatisme atât de grele.
Ore în şir acesta a adunat oasele şi organele interne ale celui accidentat. A doua zi, străinii care îl aduseseră pe acea plapumă veche, găsită întâmplător în maşina lor, au insistat să afle dacă şi-a revenit, dacă a fost identificat şi dacă are şanse… Doctorul care îl operase nu a avut răspuns la toate aceste întrebări, deoarece pacientul era într-o comă profundă. Astăzi nu mai contează cât timp s-a aflat în comă. Când şi-a revenit, a descoperit că e imobilizat, într-o imensă „armură” din ghips… Opt luni de zile a rămas ţintuit la pat, încorsetat în ghips şi bandaje. Timpul curge greu pe un pat de spital. În clipele lungi, de pe patul de spital, începu să reconstituie mesajele ce i-au fost transmise pe când era în comă. Atunci l-a rugat pe duhovnicul său să treacă pe la el. Aşa au început a citi împreună Biblia. În cele opt luni de spital, au citit de câteva ori Cartea Sfântă, iar preotul de la patul său de spital a reuşit să-i explice că mesajele ce-i fuseseră transmise pe când era în comă erau de la îngerii unor sfinţi. Din acele mesaje a învăţat că doctorul este dator să-i ajute pe toţi, indiferent de statutul social, de puterea buzunarului, de culoarea sau limba vorbită, indiferent de şansele pacienţilor săi. Viaţa de după „moartea” sa este atât de plină, încât a ajuns să creadă că Dumnezeu i-a trimis acea grea încercare, ca el să-şi poată preţui propria viaţă, dar şi vieţile pacienţilor săi. În spitalul la care lucrează, pacienţii fac rând atunci când anume el este în tură. Nu-i repugnă nici cerşetorii, nici vagabonzii, nici cei înfometaţi de sărăcie, nici cei cu boli delăsate. Uneori, ia mâncare de acasă, când ştie că, în ziua respectivă, îi va veni vreun flămând, iar alteori le cumpără medicamente celor care nu şi le pot cumpăra deloc. Pentru toţi are leacul potrivit şi este mândru când, trecând pe străzi, foştii săi pacienţi i se închină. În oraşul său, mulţi nu-l cunosc pe nume şi îi spun simplu, Doctorul săracilor.
Am cunoscut povestea sa în scurta vacanţă de Crăciun a ZdG. Se întâmpla la Iaşi, acolo unde oricine îl poate găsi pe Doctorul săracilor.
