Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Dle Chicu, ce v-a zis…

Dle Chicu, ce v-a zis Vasnețov?

Chicu și Dodon vor să dea foc relațiilor cu România și UE. Nimic nou, dacă ținem cont că suntem în an electoral, că Igor Dodon visează la un al doilea mandat prezidențial și că acum 4 ani, în campania electorală prezidențială, Dodon făcea exact, sau aproape exact, ceea ce fac acum în doi cu Chicu, pus de Dodon să se îndârjească la România și UE, în speranța că poate acestea s-ar lepăda de R. Moldova și ar lăsa-o pe mâna Rusiei, cu Dodon președinte și Chicu șef la guvern.

E altceva decât făcea Dodon în 2016? Să ne amintim, lapidar, de promisiunile (apucăturile) electorale de atunci ale lui Dodon: reorientarea R. Moldova de la Vest la Est, anularea Acordului de Asociere RM-UE și aderarea la Uniunea Euroasiatică, restrângerea cooperării cu NATO și desființarea Oficiului de legătură NATO la Chișinău, consolidarea parteneriatului strategic cu Rusia, restricționarea relațiilor cu România, Tricolorul jos, Istoria Românilor și Limba Română afară din Învățământ și Educație, acuzațiile febrile la adresa Bucureștiului de amestec în treburile interne ale R. Moldova, retragerea cetățeniei R.Moldova ex-președintelui Traian Băsescu, etc.

Cu siguranță, nu doar astea l-au ajutat pe Igor Dodon să se vadă președinte. Au mai fost la mijloc implicarea Rusiei în campania electorală (finanțările obscure) și sprijinul PDM, dar, într-o societate ca cea moldovenească, și-au avut, evident, impactul lor și aceste postulate și digresiuni propagandistice filoruse, antiromânești și antioccidentale. Istoria se repetă?

Premierul Ion Chicu, mușcat nu știu de cine și de ce, a sărit săptămâna trecută în capul României. A fost o provocare? Diversiune? Tensiunile privind relația cu Bucureștiul au atins condiția unui scandal diplomatic. Și mai grav e că Chicu a fost și obraznic. El, care, spre deosebire de Dodon, pare a fi mai versat în materie vocabulară, putea, cu certitudine, să evite limbajul licențios și necenzurat, ca cel la care a apelat, cu atât mai mult că mesajul său a fost unul scris și nu oral. Din momentul în care nu a făcut-o, înseamnă că ceea ce și-a permis e mai mult decât obrăznicie. E vorba de educație. Chicu a urmat, voit sau impus, scopul să lovească, să jignească și să supere România (iar prin România și UE), poate se vor dezice, după cum mai ziceam, de R. Moldova și vor lăsa-o la cheremul Moscovei. Citim din „declarația de război” a lui Chicu: „Stau și mă uit eu la băiețașii ăștia români, oploșiți prin structurile europene, care vin cu „patronajul” peste noi… Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de „adus mingi” buni… Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor, pe mine – nu”. Reacțiile au fost imediate.

Externele de la București au calificat declarațiile premierului Chicu drept „denigratoare la adresa României”, ambasadorul R. Moldova la București a fost convocat în regim de urgență la MAE, lidera PAS, Maia Sandu, s-a scuzat (iar, alături de ea, și altă lume din elita intelectuală) pentru impertinența lui Chicu în fața României, PDM a cerut convocarea urgentă a Consiliului coaliției de guvernare, au urmat mai multe reacții dure la Chișinău, București și Bruxelles, mai multe partide politice din R. Moldova i-au cerut demisia lui Chicu, iar la București deputatul Constantin Codreanu a depus luni un demers la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cerând să-i fie retrasă lui Ion Chicu cetățenia română.

Ținta atacului lui Chicu a fost europarlamentarul român Siegfried Mureșan, președintele delegației Parlamentului European pentru relația cu R. Moldova (una din vocile puternice care de ani de zile pledează la Bruxelles interesele R. Moldova), care a plasat pe Facebook un comentariu pe marginea raportului Parlamentului privind realizarea Acordului de Asociere UE-RM și din care rezultă că R. Moldova întârzie cu reformele. „În ultimii 5 ani, R. Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe, ceea ce a împovărat cetățenii…. Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernelor și evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor” și la „deteriorarea standardelor democratice și a statului de drept”, spune Raportul, citat de Mureșan. „Sunt aceleași probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”, scrie Mureșan, precizând că, dacă ar fi mers pe reforme, COVID-19 nu ar fi prins R. Moldova nepregătită.

Chicu s-a aprins. A spus, cumva, Mureșan sau Parlamentul European altceva decât au spus-o și alți europarlamentari sau delegații UE până acum? Oare nu este adevărat că reformele sunt trase de păr, că instituțiile statului sunt politizate și repolitizate, că justiția e la comandă, că R. Moldova se îneacă în sărăcie, că corupția înflorește, că guvernările se întrec la hoție (PSRM doar pentru 2019 a ascuns de CEC 6,5 milioane de lei), că „dosarul miliardului” este jucat în reglările de conturi dintre mafiile de la guvernare, că COVID-19 ne-a prins nepregătiți, că avem primul loc la numărul personalului medical infectat (raportat la numărul de populație)?

Ce trebuiau să spună „băiețașii ăștia români” ca să vă placă? Că sunteți premierul lui Dodon, iar Dodon este vasalul lui Putin? Știți care-i diferența dintre Ion Chicu și acești „mureșeni români”? Că ei au curaj, identitate, își respectă mandatul și nu s-au lăsat niciodată cumpărați de către feudalimea asta politică de la Chișinău. Cum să vă placă? Ei sunt altfel de lume politică decât cea din care faceți dumneavoastră parte. Nu vă plac pentru că sunt bine școliți, inteligenți, responsabili și conștienți că nimic nu e imposibil în viața asta, inclusiv căderea președinților și guvernelor.

Înțeleg că Mureșan v-a prins în toane rele. Ați pierdut creditul de la ruşi de 200 de milioane de euro, care a fost un mare chicu(ș) pentru Dodon și anturaj. Iar agresarea României a fost un act de răzbunare. De ce România? Pentru că României nimic nu-i scapă din câte se întâmplă în R. Moldova. Și, evident, lui Dodon asta nu poate să-i placă, dacă nu place lui Vasnețov. Apropo, marți v-ați întâlnit cu tov. Ambasador. I-ați raportat situația? Ce zice?