De ce nu am scris despre prietenele mele din Italia?
Aș fi scris aici despre prietenele mele din Italia, pe care le-am regăsit în aceste zile de pandemie, aș fi împărtășit cu dvs., cititorii ZdG, niște istorii devastatoare, despre viață, despre dragoste și despre despărțiri, istorii pe care le-am aflat în zilele de Paști de la niște femei care au scăpat de chinurile din Moldova, au plecat în Italia, luându-și apoi și familiile încolo. Nu le-a fost deloc simplu, printre străini, departe de casă, abandonând catedra din învățământul autohton și acceptând la italieni orice muncă, doar dacă era mai bine plătită decât cea de la catedră, unde munceau acasă.
În ultimele luni, acestea luptă cu noul virus, ajutând mai mulți italieni, persoane în vârstă sau cu dizabilități, să supraviețuiască. Nu le este ușor, mai ales când își amintesc de părinți, și ei deja în vârstă, rămași acasă singuri, pe timp de pandemie. Aș fi scris despre dedicația lor, despre bucuriile pe care le au atunci când, aflând statisticile îmbolnăvirilor și ale morții, constată că numărul victimelor se reduce. Puțin, dar descrește. Aș fi scris despre ele, dacă ieri, la ZdG, nu ar fi telefonat o femeie dintr-un sat din raionul Glodeni, plângând, că nu mai vede capătul suferințelor. Ale sale și ale mamei sale.
Ea, mamă-sa, are peste 80 de ani. De vreo 7 ani a orbit complet. Acum, nu doar că nu mai vede deloc, dar nici nu-și mai poate purta de grijă. Fiica sa, și ea o femeie în vârstă, e la capătul puterilor, încercând să trăiască două vieți – a sa și a mamei sale, total neputincioase. A sunat la ziar, pentru că, zice ea, nu mai are cui se adresa pe lumea asta, după ce a bătut praguri și a deschis uși. Ne întreba pe noi, de parcă noi am fi fost autoritate de stat: dacă mama mea nu mai vede deloc, dacă stă nemișcată în pat, dacă eu o hrănesc, o spăl și o ajut în toate, așa cum pot, nu i se cuvine ei grad de invaliditate? Continuând: în acest răstimp, eu nu am mai putut munci, mă apropii şi eu de vârsta de pensionare, nu mă duce capul cum vom trăi…
Firește, nu este singurul caz în care neputința unor bătrâni este nevăzută de stat. Așa cum bugetarii sunt în vacanță „forțată” pe parcursul săptămânii curente, ieri, nu am reușit să vedem unde, totuși, s-a blocat dosarul acestei femei din satul Cuhnești… De ce, deși a trecut o groază de vreme de la depunerea actelor, nu a urmat niciun răspuns, nicio informare?
Singurul funcționar pe care l-am găsit ieri la telefon a fost șeful Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei Glodeni, Ion Crudu, care ne-a amintit de vacanța bugetarilor, iar ulterior și-a amintit că, într-adevăr, primise o cerere de la Teodora Glavan, femeia care a orbit acum 7 ani, și că aceasta, având o pensie de peste 1000 de lei, a beneficiat și de ajutor social pentru perioada rece a anului. Altceva nu ne-a putut spune, iar după ce am vorbit, a găsit, iată, timp să-i sune Teodorei Glavan și să-i reproșeze că ni s-a plâns.
Oare cum trăiesc cele două femei cu o pensie de 1000 de lei și cu un ajutor de la stat, oferit în perioada rece a anului? E o întrebare la care, astăzi, nu va putea răspunde niciun funcționar, pentru că niciunul nu s-a aflat într-o situație similară.
În condițiile pandemiei, când vorbim mult despre bolnavii și morții de COVID-19, când ni se pare că o mască și o pereche de mănuși impermeabile ne pot salva de acest virus, sute de mii de oameni, bolnavi terminali, invalizi imobilizați la pat, bătrâni rămași pe drumuri, suferind de boli grele, rămân fără nicio șansă de a mai reveni la viață, pentru că singura problemă a sistemului medical este acum COVID.
De ce, în secolul XXI, nu am gestiona, concomitent, toate problemele de sănătate, inclusiv în condiții de pandemie? De ce cei bolnavi oncologic trebuie să îndure în tăcere durerea, iar cei cu diabet sau cu hipertensiune trebuie să stea ascunși în case, de teama morții de COVID, adâncindu-și și mai mult suferințele?
De ce trebuie să auzim zilnic despre faptul că morții de COVID aveau alte boli conexe, acuzându-i parcă, pe cei decedați că, pe parcursul vieții, s-au pricopsit cu niște maladii care, iată, le-au jucat festa? De parcă, până la pandemie, era altcumva…
