De ce am avea nevoie de un Minister al Singurătății?

La începutul acestei săptămâni, cu doar câteva zile înainte de Ziua Mondială de prevenire a suicidului, marcată pe 10 septembrie, la Chișinău, pe bulevardul Mircea cel Bătrân, un tânăr de 17 ani ar fi decis să nu-și mai continue viața și s-ar fi aruncat de la etajul 13 al unui bloc de locuințe cu multe etaje. Decesul surveni imediat. Tragedia s-a produs la puțin timp după miezul nopții, iar faptul că aceasta a fost posibilă sugerează că tânărul era absolut singur la acea oră și în acel loc. Cu ceva timp în urmă, decesul unui mare artist de la noi s-a produs tot pe când acesta ar fi fost singur acasă, în locuința sa din cartierul Botanica. Așa, singur fiind, artistul reușise să ticluiască și un bilet de adio care, poate, ar fi fost lichidat, dacă cineva ar fi intrat în casa sa ceva mai devreme. Și tânăra bloggeră de 25 de ani, care în iunie s-a despărțit de viață, la fel era singură în locuința pe care o închiria. Da, și ea a lăsat un bilet de adio, la care ar fi putut renunța, dacă în clipa fatală nu ar fi fost singură. Au urmat cazuri similare la Bălți. Două tinere. Simultan. Și două bilete de adio, care puteau să nu fie. Toate acestea – în ultimele câteva luni.

Zi de zi, specialiștii bat alarma în legătură cu starea mentală a populaţiei, în urma condițiilor cu care s-au confruntat, luptând contra pandemiei de COVID-19. Mai multe studii științifice arată că noul coronavirus lovește cel mai dur în sistemul respirator și în sănătatea mentală. Frica de moarte, izolarea, comunicarea defectuoasă cu cei apropiați, dar și cu lumea din jur, toate împreună fac ca, în multe cazuri, viața, în loc să-i bucure, îi împovărează pe oameni. Și ei, fiind la limita disperării, iau decizii care aduc întuneric în sufletele celor apropiați pentru mult timp înainte. Astfel, societatea, viața în ansamblu, se transformă într-o lume posomorâtă, închisă în sine, stresată, plină de frământări și de regrete.

Da, în ultimii ani au fost deschise mai multe servicii în care oricine are nevoie poate beneficia de ajutorul unui psiholog sau al unui psihiatru. Dar, se pare, efectele acestor comunicări se mai lasă așteptate, or, în 2020, an dificil, pandemic, numărul cazurilor de suicid a rămas mare, acest motiv situându-se printre 10 cele mai frecvente cauze ale deceselor din R. Moldova.

Amplificarea cazurilor suicidale în lume a determinat responsabilii de sănătate, dar și de stările națiunii din diferite țări să se gândească și să adopte decizii eficiente, pentru a fortifica sănătatea sufletelor cetățenilor acestor țări. Pe lângă linii de telefoane anonime sau consultații acordate de specialiști, despre accesibilitatea cărora oamenii simpli, cei de prin zone mai îndepărtate cunosc prea puțin, țări prospere, precum Japonia sau Marea Britanie au deschis Ministere ale Singurătății, care se preocupă de stările tuturor persoanelor rămase singure. Departe de mine gândul de a birocratiza activitatea ce ar permite reducerea numărului cazurilor suicidale, dar faptul că orice om care ajunge în depresie, din cauza pierderii unei persoane apropiate sau din cauza fricii de moarte, cauzate de pandemia de coronavirus sau de maladiile incurabile, trebuie să ajungă după ajutor la Spitalul de Psihiatrie și, eventual, să fie internat de rând cu pacienți cu simptome diferite, mulți într-un salon, confruntându-se cu insomnii dureroase, cu o lipsă de comunicare benefică sau chiar cu agresivitatea unor angajați ai acestor secții, obosiți și ei de stările complicate care îi bântuie pe unii pacienți, este la fel de greu de suportat ca și boala.

Ce ar face un Minister al Singurătății în R. Moldova? Simplu. S-ar angaja în lupta sistemică pentru a combate lipsa de speranță, consumul crescut de alcool sau droguri, anxietatea sau agitația excesivă.

În Japonia, Ministerul Singurătății, creat acum câteva luni, își propune să desfășoare activităţi pentru a preveni singurătatea şi izolarea socială şi pentru a proteja legăturile dintre oameni. În R. Moldova, unde, în urma migrației, satele sunt pline de bătrâni singuratici care trăiesc la limita disperării, dar și de copii cu părinți plecați, pentru care fiecare zi de așteptare pare un veac, niște legături umane ar fi salvatoare.