De 30 de ani fără Transnistria
Suntem în an aniversar. 30 de ani de la proclamarea Independenței R. Moldova. Nu au fost ani simpli. Moscova ne-a somat periodic că vor rupe R. Moldova pe bucăți, dacă ne vom detașa de Rusia. Nu au fost la nivelul exigențelor nici toți foștii noștri președinți, parlamente și guverne… Cu țeava la tâmplă, am rezistat și mergem înainte. Alături și sub Tricolor. Sub El nu ne putem nici frânge, nici îndoi…
Pe 27 august 1991, urmare a „perestroicii” gorbacioviste, R. Moldova își proclama Independența față de URSS. Se întâmpla la o distanță de 48 de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia Sovietică (28 iunie 1940, Pactul Molotov-Ribbentrop), în condiții critice de tentativă de lovitură de stat în Rusia (puciul antigorbaciovist din 19 iulie 1991). Deși puciul a eșuat, politica Moscovei în raport cu „periferiile” rămânea în continuare arbitrară, restrictivă și abuzivă. Rusia, pe cât a putut, a încercat să se opună Mișcărilor de Eliberare Națională din fostele „republici-surori”, care, animate de spiritul „perestroicii” nu mai voiau să accepte un alt deznodământ decât independența național-statală. S-a ajuns la confruntări… Imperiile nu mor de bună voie. Nu s-a trecut fără vărsări de sânge. La jumătate de an de la proclamarea Independenței, după mai multe tentative de a determina Chișinăul să accepte noul tratat unional (o nouă URSS), pe 2 martie 1992, Rusia ocupa Transnistria și pornea război la Nistru, un război care rămâne neterminat și după 29 de ani de la semnarea, la Moscova, între Rusia și R. Moldova, a unui Acord de încetare a focului. Focul a încetat, războiul – nu. Riscurile reizbucnirii lui rămân iminente și azi. Da, la Nistru nu se mai împușcă ca în 1992, da, nu mai vin zilnic de pe front comunicate cu morți și împușcați, da, s-a schimbat formatul de negocieri în „problema transnistreană”, da, statutul R. Moldova pe plan internațional nu mai este cel din 1992, da, R. Moldova a dezvoltat în acești ani un parteneriat strategic cu UE și SUA și nu mai este singură în fața Rusiei, dar R. Moldova rămâne, oricum, ruptă de către Rusia între cele două maluri ale Nistrului, Transnistria așa și rămâne sub control rusesc, trupele ruse sunt la Nistru, frontiera pe Nistru rămâne, dreptul la libera circulație și comunicarea între maluri – restricționată… Pacea la Nistru, și după 29 de ani de la încheierea războiului, rămâne în suspans. Conflictul, din unul „înghețat”, poate oricând trece în unul dezghețat. Transnistria sub control rusesc rămâne pentru R. Moldova o bombă cu efect întârziat, pe care Moscova o poate detona în orice moment va considera că politica Chișinăului nu este una prietenoasă ei. Să ne amintim de reacția Dumei Ruse după prezidențialele de anul trecut, când Maia Sandu declara că ea va fi președintele integrării europene și va cere Rusiei retragerea trupelor din stânga Nistrului. „Politica rusă faţă de R. Moldova va depinde de puterea care a fost aleasă… Dacă această putere se va îndepărta de Rusia (va merge spre UE, n. red.), vom acționa în consecinţă. În special, vom consolida factorul transnistrean”. Declarația venea din partea deputatului Dumei, Leonid Kalașnikov, președintele Comisiei CSI. Ce înseamnă, în variantă rusă, consolidarea factorului transnistrean, nu e nou. Este o amenințare. Și apel la „ascultare”. Așadar, orice încercare a Chișinăului de a-și reface relațiile cu lumea și de a acționa independent se va lovi neapărat de voia celor care controlează Transnistria. Ne convingem, o dată în plus, că Rusia nu vrea să se înțeleagă cu nimeni, ea vrea să se bată cu toți. Conflictul înghețat din Transnistria, intrat pe mâna Moscovei, a ajuns cartea de joc cu care Rusia e sigură că poate pune azi veto pe orice interese și aspirații ale Chișinăului, altele decât cele convenabile Kremlinului. Și va încerca să joace această carte, dacă va avea nevoie. Va reuși și dacă „da”, în ce măsură, depinde nu doar de Rusia, dar și de partenerii noștri occidentali, care și-au declarat tot sprijinul pentru o Moldovă care trebuie reformată și adaptată normelor și practicilor europene de guvernare.
La mai puțin de o săptămână de la învestirea Guvernului, V. Putin și-a trimis într-o vizită fulger la Chișinău emisarul său special pentru relațiile cu R. Moldova, Dmitri Kozak, numărul doi în aparatul de administrare al Kremlinului, persoana cu mai multe gânduri ascunse vizavi de relația Rusiei cu R. Moldova. Kozak este autorul Memorandumului de federalizare din 2003, un „Barbarossa” rusesc, de recucerire a Basarabiei pe cale pașnică. Proiectul a eșuat, dar Moscova nu renunță la idee.
Ce-a fost cu această vizită ad-hoc a lui Kozak și de cine a fost invitat, rămâne o întrebare. Unii zic că Kozak a venit la invitația Maiei Sandu, cu care s-a și întâlnit. Alții – că vizita a fost aranjată de Ministerul de Externe, personalul căruia ar fi foarte apropiat Kremlinului de pe timpul lui Dodon. Însuși Kozak nu a putut spune clar pentru ce treburi a venit, cu excepția faptului că Moscova ar fi în căutarea unor noi prieteni la Chișinău. „Vom prieteni și vom colabora”, a declarat Kozak presei. În ce ar consta noua prietenie, emisarul nu a zis, dar din câte știm, prieteniile cu Rusia costă scump și, de obicei, aceste costuri sunt politice. În privința colaborării, nici aici mare lucru nu s-a spus, doar că s-au discutat mai multe probleme „de pe agenda bilaterală”. Nu însă și despre retragerea trupelor de pe teritoriul R. Moldova (nu e și asta o problemă sau nu mai era loc în agendă?). Sau soluționarea diferendului transnistrean – problema nr.1 în relațiile Chișinău-Moscova, rămasă și ea în afara „agendei bilaterale” (?!) și declarată de Kozak că nu ar fi o problemă a Rusiei, ci una a Chișinăului și Tiraspolului… „Nu sunt treburile noastre. Sunt treburile voastre interne”. Curios: războiul în 1992 l-a pornit Rusia, de partea Tiraspolului a luptat Armata a 14-a rusă, Acordul de pace este semnat la Moscova de Boris Elțin cu Mircea Snegur, „consolidarea factorului transnistrean” e pe mâna Moscovei, dar problema nu e a lor. „Prieteni” și ăștia…
