Cum zboară banii
În fiecare dimineaţă, sute de automobile luxoase se înghesuie prin ambuteiaje, ajungând pe la porţile caselor demnitarilor, ca să-i ia de acolo şi să-i aducă, intacţi şi în siguranţă, la oficii, adică, la muncă. Astfel, funcţionarii ajung cu bine în birouri, iar automobilele, bine lustruite, încărcate cu combustibil, aşteaptă orice semn, ca să pornească iarăşi la drum, oriunde ar spune demnitarul. Cele câteva sute de automobile şi mai multe tone de combustibil, utilizate de ele, ar putea să pară un fleac în raport cu numărul maşinilor de serviciu, folosite în statele mari ale lumii. Dacă, însă, am corela aceste cheltuieli pentru lux la sărăcia unui stat mic, înglodat în grave probleme financiare şi economice, atunci am constata că e cel puţin ofensator pentru cetăţeni să consumi atâtea resurse, ca să ajungi la muncă, într-un oraş nu prea mare, cum e Chişinăul.
De altfel, nu este singurul exemplu de utilizare excesivă a banilor publici, pentru confortul unei categorii de funcţionari care au jurat pe Tricolor că vin să servească interesele statului şi ale cetăţenilor. Despre optimizarea cheltuielilor se tot vorbeşte periodic, dar dezbaterile se produc, de obicei, doar prin campanii electorale, încheindu-se imediat cum cei aleşi îşi ocupă locurile în birourile răcoroase vara şi bine încălzite iarna.
Vă amintiţi? Şi în acest an, până la începerea negocierilor de constituire a AIE-3, mai mulţi lideri politici declarau că vor opta pentru optimizarea numărului de ministere, departamente, servicii, etc. Recunoşteau că sunt prea multe structuri administrative, că atribuţiile se dublează, iar funcţionarii, deseori, sunt ocupaţi doar cu transferul de mape, dintr-un birou în altul. Nu s-a întâmplat. Din contra, se pare că, într-un moment, liderii AIE-3, intrând în hazardul negocierilor, şi-ar fi dorit cât mai multe instituţii importante, ca să le poată partaja în voie.
Odată partajate ministerele, departamentele, serviciile, etc., a demarat procedura de învestire a noilor demnitari, cei scoşi de pe rol fiind remuneraţi din această cauză pentru câteva luni înainte, perioadă în care ar urma să-şi găsească alt loc de muncă. Cât valorează această aşa-zisă indemnizaţie? În conformitate cu Legea privind garanţiile sociale ale membrilor de Guvern, în cazul demisionării, reorganizării Guvernului sau expirării mandatului său, membrilor Executivului care, după demisionare, reorganizare a Guvernului sau după expirarea mandatului acestuia, nu s-au mai regăsit în noua componenţă sau nu au fost încadraţi în autorităţi publice, li se plăteşte o indemnizaţie unică, egală cu şase salarii medii lunare. Aşa cum salariul unui ministru e de circa 10 mii de lei, indemnizaţia ar putea atinge suma de 60 de mii de lei. E şi asta un fel de „optimizare” a cheltuielilor în viziunea autorităţilor acestui stat.
Recent, demnitarii de la noi au mai ratat un test legat de promisiunile de optimizare. S-a întâmplat pe 31 iulie, atunci când deputaţii şi-au încasat indemnizaţii grase şi au plecat, pentru vreo 45 de zile, în vacanţa de vară. Dacă facem un simplu calcul, câte 30 de mii de lei la 101 de deputaţi, obţinem peste 3 milioane de lei alocaţi doar pentru deputaţi şi doar pentru o singură vacanţă. Fireşte, şi alţi funcţionari din Parlament au fost „indemnizaţi”, chiar dacă au beneficiat de sume mai mici. Să vă spun câţi bani ia un profesor pentru concediu? Sau un agricultor? Sau câţi bani primeşte de la stat un invalid inapt de muncă?
