Cum se „face plinul” în politică
Acum câteva zile, într-un interviu pentru Europa Liberă, ex-premierul Ion Sturza sugera că peisajul politic din R. Moldova ar putea fi asanat doar dacă ar veni mai mulţi tineri, dintre cei care nu ar avea ambiţia de „a-şi face plinul”, de a-şi construi case sau de a-şi achiziţiona maşini de lux. Sturza recunoaşte că nu este decis să revină în politică, atâta timp cât acest spectru e dominat de lipsă de sinceritate. „Nu cred că eu mai am nevoie să demonstrez că sunt cineva sau… Cu atât mai mult, nici nu am nevoie stringent, cel puţin, de resurse financiare”. Indirect, Sturza recunoaşte că cei care vin în politică sunt tentaţi să se îmbogăţească şi că fac acest lucru indiferent de starea naţiunii. Deşi nu a dat un răspuns ferm referitor la posibila sa învestire în fruntea liberal-reformatorilor, el a lăsat să se înţeleagă că politica de la noi rămâne un loc înmlăştinit, în care se simt bine doar cei care nu-şi poartă picioarele pe pâmânt.
Dar cum se fac bani în politică şi de ce cei care vin se gândesc, întâi, ca, pe durata mandatului, „să-şi facă plinul”, după care să mai reuşească ceva şi pentru alegătorii lor. Sunt numeroase scheme prin care se fac bani în politică, una dintre acestea fiind legată de activitatea funcţionarilor în cadrul consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat. Aici să nu uităm că funcţionarii ajung în funcţii pe criterii politice şi tot pe criterii politice mulţi ajung să fie membri ai consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat, gestionate, la rândul lor, tot pe criterii politice. Astfel, ani la rând, persoane cu funcţii în stat, miniştri, viceminiştri, şefi de direcţii, deţin funcţii de membri ai consiliilor de administraţie ale celor mai importante întreprinderi de stat: „Tutun-CTC”, „Moldtelecom”, „Molddata” sau ÎS „Radiocomunicaţii”… Aceste poziţii le aduc anual sute de mii de lei, pe lângă generoasele salarii pe care le primesc aflându-se, prin ministere, în funcţii de stat. Potrivit unor date prezentate de Registrul Patrimoniului Public, în proprietatea statului se află peste 400 de întreprinderi, dintre care circa 270 sunt de stat, iar peste 150 – societăţi pe acţiuni în care statul deţine cotă-parte. În cele peste 400 de întreprinderi funcţionează consilii de administraţie constituite, inclusiv, din înalţi demnitari de stat. Unii, bunăoară, fiind viceminiştri, fac parte din 4-5 consilii de administraţie ale întreprinderilor afiliate ministerului. Când îşi mai exercită funcţiile la minister sau cât de eficienţi sunt în consiliile întreprinderilor, atunci când deţin funcţii în mai multe astfel de structuri?
Înainte de Revelion, deputaţii au admis că angajaţii comisiilor parlamentare, selectaţi tot pe criterii politice, ar putea deveni membri ai consiliilor de administraţie ale întreprinderilor de stat. Asta înseamnă că alţi zeci de funcţionari, salarizaţi de Parlament, vor ridica sume impresionante de bani în calitatea lor de membri ai consiliilor de administraţie. E doar un exemplu…
Sigur, apartenenţa la consiliile de administraţie ale întreprinderilor nu este singura sau cea mai importantă sursă de venit a celor care vin în politică. Pentru „a-şi face plinul” mai există diverse fonduri de stat, sunt posibile transzacţii ale oamenilor de stat cu statul, există tendere la care rudele politicienilor, deţinătoare de businessuri, devin învingătoare incontestabile. Şi locurile bune de muncă, pentru cei apropiaţi, inclusiv în cadrul unor misiuni diplomatice ale R. Moldova peste hotare, sunt nişte forme de „a-ţi face plinul” venind în politică.
Nu ştiu cât de reală poate fi sugestia lui Ion Sturza, potrivit căruia doar dacă în politică ar veni mai mulţi tineri, „mlaştina” ar putea fi uscată… Pe parcursul anilor urmărim încontinuu cum cei care vin şi în care investim speranţă devin asemeni celor care pleacă şi pe care îi detestăm.
