Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cu Dodon sau Usatîi, tot…

Cu Dodon sau Usatîi, tot la Moscova ajungem

Kârgâzstanul s-a răsculat. Kârgâzii au intrat duminică în alegeri și au ieșit din ele pe baricade, exact așa cum se întâmpla cu două luni în urmă la Minsk și în alte mari orașe din Belarus. Situația, pe durata nopții, a degenerat din una electorală în una revoluționară. A fost un 7 Aprilie 2009, în variantă kârgâză.

Mii de oameni au ieșit în stradă, la chemarea partidelor de opoziție. Au fost luate cu asalt Parlamentul, Președinția, Guvernul, Securitatea și Televiziunea Centrală. Protestatarii au acuzat puterea de fraudarea alegerilor și au cerut anularea rezultatelor votului și anunțarea unor alegeri noi. S-a întâmplat după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a declarat că alegerile generale au fost câștigate de către partidele apropiate președintelui pro-rus, Sooronbai Jeenbekov și anturajului său. Pentru a nu admite escaladarea situației, așa cum s-a întâmplat pe 7 Aprilie 2009 la Chișinău sau pe 9 august 2020 la Minsk, Jeenbekov a cerut CEC anularea rezultatelor scrutinului, forțelor de securitate – să nu deschidă focul asupra mulțimii, iar oponenților politici să pună capăt tulburărilor. Marți, de dimineață, după o noapte de proteste masive la Bişkek, CEC a decis invalidarea alegerilor. Opoziția a triumfat.

La Minsk, pe 9 august, nu s-a întâmplat același lucru ca și la Bişkek pe 5 octombrie. Lukașenko nu a vrut din start și nu vrea nici până azi să cedeze protestelor, refuză să recunoască fraudarea alegerilor și se ține în continuare de funcție, chiar dacă această aflare a sa în funcție, pe fundalul protestelor stradale, mai mult îl dezonorează decât îl onorează ca șef de stat. Dar aici contează cine și cum se raportează la onoare. Nu știu pe cât de mult îl onorează și pe Jeenbekov (considerat și el un lider pro-rus, ca și Lukașenko) faptul că a făcut un pas înapoi în fața protestelor și protestatarilor, deși nu cred că asta contează aici cel mai mult. Sau contează, în primul rând. Important e altceva: revoltele de la Minsk și de la Bişkek sunt două situații, la o distanță de doar două luni una de alta, din care deslușim că lumea începe a-și personaliza votul, a pune preț pe rostul acestui vot electoral, fiind gata să și-l apere, inclusiv în confruntări stradale, atunci când el i se fură, îi este falsificat, trucat, desconsiderat sau dat la coșul de gunoi. E valabil și pentru R. Moldova? În 2009 (7 Aprilie) era. Ar fi fost și în 2015, dacă s-ar fi ajuns la vot. Rămâne valabil și azi, dacă pe 1 noiembrie se va repeta cazul prezidențialelor din 2016, cu toate mașinațiile financiare, comerțul și turismul electoral? Depinde de opoziție. Dodon, în tot cazul, a călcat de mai multe ori pe bec până acum, iar sesizările privind riscurile de fraudare a alegerilor au ajuns și la Bruxelles și pe adresa Procuraturii Generale.

Pe 1 noiembrie avem de ales un nou președinte. „Un nou”, ceea ce înseamnă că cel care este trebuie trecut la „fost”. Pe 1 octombrie, CEC a definitivat lista concurenților electorali și a dat startul campaniei electorale. Din 13 pretendenți la șefia statului, în cursă au fost admiși (cu scandal) 8: Renato Usatîi (PN), Andrei Năstase (PPPDA), Tudor Deliu, (PLDM), Igor Dodon (PSRM), Violeta Ivanov (PPȘ), Maia Sandu (PAS), Octavian Țîcu (PUN) și Dorin Chirtoacă (Blocul Unirea). Sunt mai puțini decât în alte campanii electorale, dar prea mulți, totuși, pentru o situație în care alegerile prezidențiale 2020 vor fi mai degrabă o operațiune politică de reocupare și resovietizare a R. Moldova, și nu un ordinar exercițiu electoral. Rusia are planurile sale vechi față de Basarabia.

Cine cu cine? Și cine pe cine? Pe centru-dreapta, trei candidați: Maia Sandu, Andrei Năstase și Tudor Deliu. Toți trei, de pe aceeași platformă politică, exponenții aceluiași ideal și promotorii aceluiași viitor politic pentru R. Moldova: integrarea euro-atlantică. De ce trei și nu unu, în condițiile în care, inclusiv ei, cei trei, sunt conștienți de faptul că Rusia se va implica masiv în alegerile din 1 noiembrie și deja este implicată, și nu cu unul, ci cu doi candidați electorali: Dodon și Usatîi. Aceeași situație e și în cazul dreptei unioniste: doi candidați la cele circa 40-42 % de electorat pro-românesc – Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă. Sunt 30 de ani de când tot alegem președinți și parlamente. Și tot cu lecțiile neînvățate. PPCD-ul lui Roșca și PFD-ul lui Matei, deși proveneau de pe aceeași platformă unionistă, niciodată în peste 20 de ani nu au cooperat electoral (cu excepția parlamentarelor din 1998, și atunci grație lui M. Snegur), considerent din care R. Moldova a fost guvernată de o stângă tot mai reacționară, de la agrarienii lui Sangheli, la comuniștii lui Voronin și socialiștii lui Dodon.

Ce avem pe stânga? Îl avem pe acest „brav” soldățel Svejk al lui Putin, Ig. Dodon, axat electoral pe stânga prorusă și pe alți câțiva „piloni” tradiționali: V. Putin (Rusia), Biserica Rusă, Transnistria, Găgăuzia, Taraclia, PDM, CEC și instanțele judecătorești sunt „aliații electorali” ai lui Dodon, prin care se pune la cale fraudarea și legitimarea fraudei. Dodon, care în 4 ani nu a făcut nimic pentru R.Moldova, nu are altă soluție decât a merge pe fraude în alegeri. Și asta face.

Concurentul nr. 1 al lui Dodon pe stânga, dar (tot mai vizibil) și pe dreapta, este Renato Usatîi – candidat cu cetățenie rusă „de pe când era pionier”, abil, bine școlit, spiritual și sociabil, cu afaceri în Rusia și casă la Moscova. El este candidatul nedeclarat al Rusiei pe „centru-dreapta” în aceste alegeri. Tactica lui Usatîi: el bate în Dodon (pentru că electoratul lui majoritar e pe „stânga”), dar se hrănește de pe „dreapta”. Ce face? El nu se leagă de Maia, nici de Năstase, îi lasă să se bată între ei și caută să pescuiască (voturi) și în apele Maiei și ale lui Năstase. Reușește? Ultimele sondaje de opinie îl plasau pe Usatîi pe locul trei, după Sandu și Dodon. Este liderul de partid cel mai bine cotat în ultima vreme în sondaje. Și încă ceva: Usatîi va fi cu nr.1 în buletinele de vot. Întâmplător? Cu Dodon sau Usatîi, tot acolo ajungem, doar că Dodon ne va vinde Rusiei, iar Usatîi ne va dărui, că el nu are nevoie de bani. El are nevoie de slavă.