Cruciadele anti-microbuze continuă
După ce unda campaniilor anti-microbuze a luat o pauză, în special după reorganizarea traseelor, chiar în ajun de alegeri, sfânta cruciadă împotriva acestui mijloc de transport pare să pornească din nou. Îmi amintesc că Olga Bulat, de la ZdG, a produs unul dintre foarte puţinele articole la acest subiect, pe 6 noiembrie, intitulat „Reforma transportului municipal: mai scumpă şi mai periculoasă”. Multe dintre ziare nu au considerat demn de discutat faptul că mii de chişinăuieni sunt obligaţi să plătească mai scump pentru drum, fiind puşi în situaţia să meargă acum cu două rute în loc de una; că troleibuzele promise încă nu sunt puse în circulaţie; că pierdem şi mai mult timp ca să ajungem la serviciu.
Iată că, recent, a apărut o nouă piesă, intitulată „5 motive pentru care microbuzele trebuie eliminate din oraş”. Să discutăm fiecare argument în parte. Autorul scrie:
„Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi (sic) fizice. Persoanele cu dizabilităţi fizice nu se pot folosi de serviciile oferite de transportatorii privaţi, iar microbuzele nu oferă condiţii pentru securitatea lor. Acestea nu dispun de spaţiul necesar pentru un scaun cu rotile, de modalităţi de fixare ale acestuia şi nici de rampe pentru urcarea unei persoane în cărucior”. Observaţie corectă, dar să reiasă din aceasta doar concluzia naţionalizării întregului transport public? Şi cum rămâne cu troleibuzele şi autobuzele publice aflate în circulaţie? Ele toate, mai ales cele vechi, nu sunt înzestrate pentru călătoriile persoanelor aflate în scaune cu rotile. Şi dacă percepem asta ca pe o responsabilitate a statului, am putea propune exact inversul: de a privatiza toate rutele de troleibuz şi Primăria să plătească persoanelor cu dezabilităţi fizice deplasările cu taxiul. Bani ar ajunge în exces.
„Incomoditate şi securitate”. Nimeni nu vă obligă să mergeţi cu microbuzul, mai ales că ele nu sunt finanţate din bugetul de stat. Şi, iarăşi, de ce ajungem mereu la o soluţie de stat? De ce nu lăsăm problema calităţii pentru a fi rezolvată de sectorul privat? Este oare înghesuiala din troleibuze mai „comodă”? De ce să nu atragem investitori străini, care ar investi într-o reţea modernă de autobuze şi microbuze? Poate din cauza că oamenii de stat, cărora instinctiv vreţi să le încredinţaţi naţionalizarea transportului urban, au făcut totul în ultimele decenii pentru a afecta climatul investiţional, astfel încât doar antreprenorii aventurieri să rişte o investiţie?!
„Staţionări ilegale, orar nerespectat, hartă – lipsă”. Aceeaşi logică ca şi în cazul securităţii: statul, reprezentat prin poliţia rutieră şi sistemul judiciar, nu îşi face treaba; soluţia: haideţi să facem aşa ca statul să se mai ocupe şi de tot transportul public!
„Fără abonamente şi facilităţi. Deşi accesul la transportul public ar trebui facilitat pentru grupurile sociale defavorizate, cu venituri scăzute, precum pensionarii sau familiile numeroase, administratorii microbuzelor nici nu planifică să creeze posibilitatea cumpărării unui abonament de călătorie cel puţin pentru cei defavorizaţi”. Straniu, anume păturile defavorizate se plâng de reformă, fiind acum nevoite să ia două microbuze sau troleibuze în loc de un microbuz, ceea ce face 4 sau 6 lei în loc de trei.
„Microbuzele – un coşmar pentru turişti”. În primul rând, aproape toate atracţiile mari ale Chişinăului sunt deja (!) accesibile prin intermediul liniilor de troleibuz (în cazul în care se crede că pentru turiştii europeni ar fi o mare plăcere să miroase sudoarea moldovenilor de rând). Turiştii străini care călătoresc anume în suburbie (pentru ce?), sunt convins, au destul de dezvoltat spiritul de aventură, pentru a călători cu microbuzul. Dar, nu e prea patetic să ne lamentăm de chinul turistului străin la noi, atunci când o călătorie cu taxiul costă mai puţin de 2 euro, mai ales că mult mai mulţi moldoveni îşi petrec concediul în UE decât invers?! Sau ne facem griji pentru miile de turişti din ţări şi mai sărace decât a noastră, din lumea a treia?!
