„Cina cea de taină”. Cine a trădat?

Divorț cu scandal în Partidul Democrat. PDM s-a rupt în două, pierzând 6 din cele 29 de mandate în Parlament, iar în teritoriu mai multe organizaţii primare s-au solidarizat cu „grupul celor 6”.

Pe 19 februarie curent, Andrian Candu, fostul preşedinte de Parlament şi unul dintre fruntașii PDM, alături de alţi 5 deputaţi democraţi, părăsesc rândurile formaţiunii şi ale fracţiunii parlamentare PDM. Aceștia au anunțat că se separă într-un grup parlamentar nou „Pro Moldova”, după care ar urma şi crearea unui partid politic cu același nume, dar nu de „centru-stânga” (după croiul PDM), ci de centru-dreapta, posibil, un al doilea PLDM. Scindarea în PDM s-a produs la două zile după ce președintele Igor Dodon convocase, pe 17 februarie, în Parlament, la o discuție confidențială (o „cină de taină”) conducerea partidelor socialist şi democrat. Potrivit „grupului Candu”, acolo s-ar fi pus la cale oficializarea unei majorități parlamentare PSRM-PDM, lucru care, conform afirmaţiilor lui Andrian Candu, nu a fost nici discutat şi nici aprobat în organele decizionale ale partidului.

Că a fost o tranzacţie între Dodon, Greceanâi, Chicu şi Filip, greu de pus la îndoială. Despre faptul că Pavel Filip a mers de mai multe ori, întinându-se, la Președinție, în patru, a recunoscut-o personal Igor Dodon la unul din briefing-urile sale de luni. O spune şi Candu, ce-i drept post-factum. „Se știa pe interior că existau foarte multe discuții, telefoane, mesaje, întâlniri, discuții telefonice, sms-uri. Este vorba și de conducerea PDM, de conducerea PSRM, de prim-ministru şi de președinte… Dar, dacă vor să facă coaliție cu PSRM, să o facă, dar să-şi asume acest fapt, cu toate consecințele ce rezultă din asta”, le-o reproșează fostul lider democrat.

Nimic nou, de fapt. PSRM şi PDM nu au fost niciodată la guvernare străin unul altuia. În taină, trișând, au guvernat şi şi-au făcut interesele şi pe când era PDM la putere, în 2009-2019 (cine dacă nu democrații l-au făcut pe Dodon preşedinte în 2016 şi i-au ținut la adăpost pe confrații lui socialiști, vizați în dosarul miliardului furat şi a altor tâlhării şi crime economice), același lucru se întâmplă şi după rotația la guvernare a democraților cu socialiștii, chiar dacă şi Dodon, şi Filip neagă insistent acest lucru. Am mai scris: PDM nu va fi niciodată mai străin socialiștilor decât partidelor de dreapta”. Şi demiterea Guvernului Maia Sandu, la fel ca şi respingerea de săptămâna trecută a moțiunii de cenzură împotriva ministrului de Externe, Aureliu Ciocoi, sunt argumente grăitoare, în acest sens.

Aşa sau altfel, ruptura în PDM s-a produs. Cel mai longeviv partid parlamentar din R. Moldova (mandatat în 7 legislaturi din 9, de la fondarea sa, în 1997) are de rezolvat o temă serioasă pe acasă: în opoziție față de socialiști sau cu ei. „Cu ei” însemnând crearea unei majorități parlamentare stabile, acceptarea unui guvern de coaliție şi asumarea responsabilităţilor pentru actul guvernării. Cu jocul „de-a ascunselea” sau „de-a ghici ghicitoarea mea” nu mai merge. „Grupul Candu”, care cunoaște foarte bine „specificul” relațiilor PSRM-PDM, va fi un veghetor prea exigent ca să lase lucrurile pe vechi. Cu atât mai mult că nu vrea ca lucrurile să meargă pe vechi nici Igor Dodon împreună cu socialiștii săi. Suntem în an electoral, vin prezidențialele din toamnă şi Dodon vrea să se asigure că democrații vor merge cu el până la capăt, că nu vor accepta alte alianțe, iar Guvernul Chicu va supraviețui cel puţin până la alegeri. Iar după alegeri, Dodon este cu gândul la anticipate, în cazul în care va lua un al doilea mandat la șefia statului. R. Moldova nu-şi poate permite să-l mai suporte încă 4 ani pe Dodon. Asta ar însemna o răcire totală a relațiilor cu Vestul, discordii şi tensiuni în relațiile cu vecinii, riscuri suplimentare în relațiile cu Rusia, degradarea vieții sociale şi politice, cu toate consecințele ce reies din asta: instabilitate, insecuritate, sărăcie, jaf, exod, disconfort şi disperare. Iar PDM trebuie să aleagă: cu Dodon – părtași la toate, sau împotrivă.

Că PDM se va frânge – în două, în trei sau în mai multe părţi, era clar de mai multă vreme. Acest lucru devenise evident, mai ales după fuga din R. Moldova a lui Vlad Plahotniuc şi renunțarea ulterioară a acestuia la șefia partidului. Erau prea diferiți ca viziune politică (şi nu doar politică) ca să mai rămână împreună. Interesele naționale, integrarea europeană, reformele, erau un paravan după care îşi ascundeau mașinăriile (tâlhăriile). Singurul lucru care-i ținea împreună erau banii. Şi motivele de gâlceavă între ei erau tot banii. Într-un mod mai direct sau indirect, recunosc acest lucru şi Pavel Filip, şi Dumitru Diacov, şi acelaşi Andrian Candu, chiar şi Igor Dodon. „Scindarea PDM-ului era inevitabilă, având în vedere neînțelegerile din interiorul formațiunii”. Curios, care ar fi fost situația, dacă Vlad Plahotniuc, care a demonstrat în anii de șefie la PDM şi ambiție de lider, şi caracter, şi penetranță, s-ar fi ocupat mai mult de politică decât de „afaceri”? Posibil că PDM era azi altul şi R. Moldova, cu siguranță, era alta. Așa însă avem două partide democrate, unul în descompunere şi altul în proces de formare, unul mai aproape de Dodon şi altul în opoziție față de el, unul de „centru-stânga” cu Filip şi altul de „centru-dreapta” cu Candu, unul care fuge de relațiile cu „dreapta” parlamentară, şi altul care vrea să-şi asume (deocamdată verbal) această relație. Opoziția de dreapta are de ales acum între un PDM de „centru-stânga” şi unul de „centru-dreapta” (Pro Moldova). Nu ştiu dacă are, deocamdată, între cine alege, fiindcă – vorba Maiei Sandu, „faptele, nu vorbele contează. Timpul va arăta”. Între timp, Dodon face scenarii prin care fie să convingă, fie să constrângă PDM-ul lui Filip să nu se distanțeze de socialiști. Să vedem ce va urma. Deocamdată un lucru este clar. La „cina cea de taină” cu Dodon, nu el a fost cel care a trădat. Nici Chicu, nici Greceanâi…