Ce poate învăţa Europa de la români
Au trecut aproape două săptămâni după îngrozitoarele atacuri teroriste de la Paris. Spre deosebire de incendiul de la clubul ”Colectiv”, preşedintele nostru a reuşit să declare la timp o zi naţională de doliu. Poate de data aceasta, pur şi simplu, a primit indicaţii mai insistente de la partenerii noştri internaţionali? Şi o altă deosebire bate la ochi: reacţia autorităţilor responsabile, dar şi a populaţiei.
În România, au urmat demonstraţii în masă, cu care s-a solidarizat nu doar preşedintele Iohannis. Inclusiv Ambasadorul SUA la Bucureşti a îndemnat oamenii să protesteze în stradă. În cele din urmă, Victor Ponta, până acum de neclintit în ciuda numeroaselor scandaluri, şi-a dat demisia.
Ce deosebire mare de Europa! Chiar şi după al doilea atac terorist, după ”Charlie Hebdo”, nici preşedintele Hollande, nici Angela Merkel, nici vreun alt înalt funcţionar european nu au demisionat pentru proastă asigurare a securităţii în Europa. Atentatele de la Paris au zguduit Europa oficială (funcţionarii şi mass-media aservită), care până acum a încercat să promoveze în rândul populaţiei ideea că imigrarea în masă ar fi o ”îmbogăţire culturală şi economică”, pe când vocile sceptice erau acuzate de antisemitism, rasism şi xenofobie.
De sus, s-au dat indicaţii poliţiei şi serviciilor mass-media de a muşamaliza cazurile de crimă între refugiaţi pentru a atenua resentimentele publice împotriva imigranţilor. Astfel, cazuri de furturi, spargeri, atacuri, violuri şi omoruri legate de valul migraţional se găseau, practic, doar în presa locală, supusă unei presiuni mai mari din partea cititorilor critici. Din acest moment, această politică a tăcerii deja nu se va mai putea menţine. Existenţa internetului reprezintă o piedică importantă în controlul fluxului de informaţii. De aceea, nu e nicio surpriză că autorităţile europene şi americane, ca să nu mai vorbim despre autocraţii şi dictaturi mai evidente din Est şi din Sud, de mult încearcă să limiteze dreptul la libera exprimare şi accesul liber la internet.
La o zi după atacurile de la Paris, după cum raportează ”Die Welt”, autorităţile de la Berlin au pus la dispoziţie 60 de poliţişti, nu pentru a căuta eventuale grupări islamiste, ci pentru a descinde în locuinţele persoanelor care au postat comentarii ”xenofobe” online, iar articolul era intitulat ”60 de poliţişti împotriva propagandei urii”. Tot la Berlin, ziarul ”Berliner Zeitung” dezvăluise recent o iniţiativă legislativă de a compromite art. 13 din constituţie, care garantează inviolabilitatea spaţiului privat, şi de a permite nu doar poliţiei, ci şi altor angajaţi publici să intre, fără consimţământul proprietarilor, în case şi apartamente, pentru a stabili dacă ultimele ar fi potrivite pentru cazarea imigranţilor.
Europa şi SUA are tradiţia conceptelor de prezumţie a nevinovăţiei şi de excludere a pedepselor colective. E chiar foarte probabil că marea majoritate a imigranţilor sunt persoane cumsecade, gata să se integreze în societatea europeană, să înveţe limba ţărilor-gazdă, să acorde femeilor (şi minorităţilor sexuale) toate drepturile, să lucreze, în loc să profite doar de sistemele de asistenţă socială. Dar, aşa cum ar fi tras la răspundere, dacă se întâmplă vreo tragedie, un director de şcoală, grădiniţă sau spital, care a dat indicaţii serviciului pază să nu mai verifice atent cine intră, tot aşa ar trebui să fie şi aici: dacă statul nu-şi mai poate asigura funcţia sa primordială, de a proteja frontierele şi securitatea cetăţenilor, măcar ”managerii” de sus să fie traşi la răspundere.
