Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Cămășile albe la alegeri

Cămășile albe la alegeri

Băiatul meu a votat printre primii duminica trecută. S-a gândit că peste zi va fi aglomerație și a mers mai devreme, contrar stereotipului că tinerii nu ies la vot până de chindii. Experiența votului matinal a descris-o în două propoziții, una pozitivă și una mai puțin pozitivă. Majoritatea votanților erau de vârsta 50 plus. Dar a vorbit de ei cu mult respect: marea majoritate a persoanelor prezente la vot erau îmbrăcate într-un stil anume: bărbații în cămăși albe, bine călcate, femeile în ii sau alte haine ca de sărbători.

Spre seară, când am mers și eu la vot, oamenii în cămăși albe și femeile în ii făceau coadă lângă secțiile de votare. Și pe față aveau o expresie de bunăvoință, de speranță, de optimism. Erau alții, dar tot aceeași. I-am recunoscut. I-am văzut și în cadrul altor alegeri parlamentare din România. Dar prima dată i-am văzut în 1989, când s-a votat în Piața Marii Adunări Naționale pentru limba română. I-am urmărit timp de 30 de ani. S-au mai redus numeric, au mai albit, au acumulat riduri, au devenit mai abătuți, dar au momente solemne când își pun cămașa albă și merg să participe la acte democratice.

Timp de 30 de ani am văzut cum au fost mințiți, cum alegerea făcută de ei era trucată, terfelită sau deturnată. Uneori au greșit și ei cu alegerea, dar au analizat și și-au asumat cu sinceritate eroarea. Și au revenit la secția de vot cu același spirit. Au rămas devotați propriilor principii, la alegeri merg curați și sinceri cu sine. Așa fac și copiii lor. Deja și nepoții. Unii pleacă în străinătate, alții pleacă la cele veșnice, dar un grup distinct al oamenilor în cămăși albe există de fiecare dată la alegeri.

Europarlamentarele din România au fost deja mult-discutate. Câteva dintre lecțiile acestei campanii aș vrea să le menționez aici: spiritul oamenilor curați la alegeri a învins. Da, au existat tentative de corupere a electoratului, cu concerte, cu pomeni, cu adunări organizate și plătite din bani obscuri. Nu a mai funcționat. Copiii românilor cu cămăși albe, migrați prin toate statele Europei, și nu numai, au învins și ei. Căci, acolo, în Europa, au învățat nu doar respectul pentru muncă, dar și respectul pentru democrație.

Ieri, la Bruxelles, miniștrii de Externe ai statelor-membre UE au inițiat dialogul privind noul pachet de extindere UE pentru anul 2019. Câteva state au fost invitate la un dialog, pentru a dialoga asupra calității de viitor membru al UE. Nu, nu este Republica Moldova. Nu, Moldova nu întrunește criteriile, nu a luptat cu corupția, nu a asigurat transparența guvernării, nu a inițiat reformele în justiție. Statele invitate la dialog de către UE sunt Albania și Macedonia de Nord. Nu, aceste state nu vor intra automat în UE, dar vor primi tot sprijinul logistic și financiar pentru efectuarea reformelor și accederea ulterioară în această comunitate. Moldova, deocamdată rămâne pe loc. Sau face un pas înapoi.

În Moldova, în 2019, se preconizează cel puțin o campanie electorală, dacă nu două. Alegerile locale sunt prevăzute în legislație, deci inevitabile, iar șansa unor parlamentare anticipate sunt discutate tot mai des. Standardul europarlamentarelor recente va domina, vrem sau nu vrem, viitoarele campanii. Nu se va mai consuma atâta hrișcă, nu se va mai țopăi atâta la concerte politice, iar dacă se vor accepta pachetele și cizmele albe pentru gloduri negre, ulterior, la votare, mai mulți oameni vor alege cămașa albă, care doresc mai mult la alegeri, care doresc accederea într-un sistem mai bun. Duminică, fiica mea a votat pentru prima dată. A cunoscut și ea oamenii în cămăși albe. I-am apreciat împreună.