Blestemul miliardului furat

V. Voronin i s-a plâns lui Pirkka Tapiola că Marşul Unirii „este o provocare a forţelor distructive”, care doresc lichidarea R. Moldova ca stat. Voronin, însă, a uitat să-i spună lui Tapiola, că dacă nu ar fi fost acest stat, el nu ar fi fost nici general, nici preşedinte şi nici multimilionar. Nici el, nici copiii şi nepoţii săi… 

În timp ce partidele de la putere continuă să-şi fure unul altuia „laurii” ultimelor alegeri locale, crezându-se „cei mai iubiţi dintre pământeni” şi minţindu-se, reciproc, că au recâştigat pe 14 şi 28 iunie simpatia alegătorilor, strada dă de ştire că nu e chiar aşa, că „laurii” sunt falşi, că între putere şi societate se profilează o mare linie roşie, iar credibilitatea puterii este într-un tot mai mare declin, oricât de mult ar căuta să-şi înfrumuseţeze imaginea cu laude şi „scoruri electorale” milionarii şi miliardarii puterii. Să fie clar: în niciun sat lumea nu şi-a ales primarul după culoarea politică a unui sau altui partid, pe R. Usatîi – la Bălţi şi Il. Şor – la Orhei nu partidele i-au făcăt primari, iar „simpatia” pentru partidele puterii (aşa se întâmplă în toate capitalele) s-a văzut, cu adevărat, la Chişinău: două mandate în Consiliul municipal pentru PLDM şi un singur mandat pentru PDM, din totalul de 51 de mandate – ăsta-i câştig? Sau vot de blam? „Hoţia secolului”, cu miliardul furat, nu e un film de ficţiune, pe care l-ai putea uita sau peste care ai putea trece imediat ce ai închis televizorul. Miliardul, în cazul R. Moldova, e un blestem, o mare porcărie, dacă vreţi, graţie puterii pe care o avem. Şi va rămâne aşa, pentru că preţurile, tarifele, cursul euro-dolar-leu şi costurile vieţii, per total, sunt tot mai mult în detrimentul salariilor, pensiilor şi altor venituri ale populaţiei, în timp ce buzunarele oligarhimii de la guvernare devin tot mai neîncăpătoare pentru marile hoţii, pe care le pun la cale zilnic.

Pe 2 iulie, lumea a mai ieşit o dată în stradă la Chişinău, după ce o făcuse pe 27 februarie şi 7 iunie. Nu a fost o acţiune de amploarea celor organizate de Platforma Civică DA, a fost una mai restrânsă, dar nu asta contează, contează că a fost, că nu e singura, că spiritul protestatar în societate rămâne şi, principalul, contează ce au cerut protestatarii. Citez din declaraţia Ingăi Grigoriu, una dintre organizatoarele protestului: „Protestăm contra regimului criminal, împotriva minciunilor şi a celor care ne fură ţara şi se îmbogăţesc şi trăiesc pe seama noastră. Cum e posibil ca guvernatorul BNM să aibă un salariu de peste 70.000 de lei lunar, într-o ţară săracă, unde oamenii mor de foame? Cum e posibil ca, într-o perioadă de criză, angajaţii BNM să-şi ia credite preferenţiale cu o rată a dobânzii de 0,5%, în timp ce pentru oamenii simpli dobânda la creditare este de peste 18%? Unde e justiţia? Unde e egalitatea în faţa legii? Unde sunt cei care trebuie să apere drepturile cetăţenilor?”. Protestatarii, care iniţial s-au întrunit în faţa Băncii Naţionale (BNM) şi au trecut, ulterior, la Procuratura Generală, au cerut demisia lui D. Drăguţanu (guvernatorul BNM) şi a procurorului general, C. Gurin, în cazul în care banii furaţi nu vor fi reîntorşi în haznaua statului şi nu vor fi puşi la răcoare cei vinovaţi.

Acţiunea din 2 iulie nu e singura din ultima vreme, care scoate în stradă tot mai multă lume. Şi nu orice fel de lume, ci lume rău agitată şi jignită în sentimentul ei cetăţenesc de cei pe care i-a ales şi care au promis să scape Moldova de sărăcie şi de nedreptate. Până la urmă, avem şi mai multă sărăcie şi nedreptate. Starea explozivă a societăţii a intrat în fază critică. Ceea ce vedem în stradă, în ultimele luni, este o bombă sub guvernare. Sacrificarea lui Gaburici şi parada cu reformatarea axei de guvernare nu cred să salveze puterea de la faliment. E puţin probabil ca PLDM şi PDM să-şi poată reface imaginea şi să poată ascunde marile tâlhării în spatele noii alianţe la guvernare cu PL. Depinde, desigur, cu ce condiţii va accepta PL să intre la guvernare alături de marii compromişi, dar, oricum, s-a mers prea departe. Marţi, şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, anunţa public îngheţarea finanţărilor pentru R. Moldova, până la momentul în care nu vom avea un nou guvern şi nu se vor clarifica lucrurile în sistemul bancar.

Contează cine va veni în locul lui Gaburici? Şi da, şi nu, din momentul în care marii păpuşari rămân aceiaşi. Soluţia? Ar fi două: fie mergem pe varianta unui nou 7 Aprilie (sau maidan ucrainean), fie Unirea cu România. Problema e că nu avem foarte clar (cel puţin, deocamdată) pe cine aduce în loc. Faptul că cei de la guvernare sunt preocupaţi acum de reformatarea Alianţei ar trebui să ne intereseze, e important şi asta, deşi, până la urmă, ei îşi vor face jocul după bunul lor plac. Ar fi mult mai important să iniţiem, cât mai repede posibil, o inventariere pe segmentul politic şi neguvernamental extraparlamentar, să vedem ce bagaj şi ce resurse avem, ce e bun şi ce nu (balastul fiind unul imens) şi să creăm o alianţă alternativă celei de guvernare, care să preia controlul şi gestionarea stării protestatare de spirit din societate. E cazul şi e foarte important să se facă. Dar cine? Când? Cât de repede? Lucrurile nu se vor rezolva prea uşor şi nici prea repede. Soluţia a doua pare a fi mult mai reală şi mai benefică. Un marş general spre Prut, dacă nu se reuşeşte unul general spre Chişinău, şi, din chiar aceeaşi zi, vom fi alţii.

Duminică, după Marea Adunare a Unirii de la Chişinău, o coloană de participanţi a pornit într-un marş spre Bucureşti. E o acţiune ce merită a fi luată în serios. Şi nu contează câţi sunt. Acţiunile de genul acesta nu se măsoară cantitativ. Curios, dar V. Voronin, atamanul comuniştilor moldoveni, s-a plâns imediat Ambasadorului UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, că Marşul Unirii „este o provocare a forţelor distructive”, care doresc lichidarea R. Moldova ca stat. Da, dar Voronin a uitat să-i spună lui Tapiola că, dacă nu ar fi fost acest stat, el nu ar fi devenit nici general, nici preşedinte şi nici multimilionar. Nici el, nici copiii şi nepoţii lui. Mai mult, dacă se produce Unirea, Voronin nu poate să nu înţeleagă că DNA îi va bate numaidecat, într-o bună zi, la uşă. Lui Voronin şi altora ca el nu le trebuie Unirea, lor le trebuie o R. Moldova pe care s-o stăpânească după cum le place.